top banner

Vocea clientului

Opinii, recenzii și păreri despre toate produsele Banca Transilvania

Banca Transilvania

Scor: 2.2 | 217 recenzii

Scrie o recenzie

Produse Banca Transilvania
    CSALB

    Vrei să negociezi cu banca?

    Depune o cerere direct de pe site-ul CSALB! Negocierea este gratuită pentru consumatori. Dacă banca sau IFN-ul acceptă intrarea în negociere, poți primi soluția în maximum 90 de zile. Mai multe detalii

    O IOana Izbasa
    Prima casa de la Banca Transilvania

    Buna ziua, Suntem un

    Buna ziua, Suntem un cuplu din Timisoara care am dorit, ca orice tineri care incearca din rasputeri sa faca si ei ceva sa ne luam o casa prin programul PRIMA CASA. Am depus actele la mai multe banci, insa am optat pentru cea care ne-a raspuns cel mai repede (considerand si acest lucru o dovada a seriozitatii institutiei financiare), adica Banca Transilvania. Am dus in data de 13.02.2015 adeverinta de salariu si celelalte acte necesare, am fost sunati foarte repede de catre un angajat al bancii si ni s-a spus ca suntem eligibili pentru acest program si ca putem aduce actele pentru etapa urmatoare. Dat fiind faptul ca am gasit casa potrivita pentru noi (dupa lungi cautari in prealabil), am dus CF-urile (casa avea doua, unul pt gradina si unul pt casa si curte). Pentru ca vanzatorii nu stiau care sunt procedurile legale de vanzare-cumparare, un angajat al bancii ne-a recomandat pe cineva care sa ne faca si certificatul energetic. Am facut si certificatul energetic, am suportat noi toate cheltuielile. Apoi, ni s-a zis ca PRIMA CASA nu se poate aproba pentru doua CF-uri. Asa ca doamna, reprezentat al bancii, care s-a ocupat cu dosarul nostru ne-a recomandat sa mergem cu dosarul doar cu casa, fara gradina si sa ne cumparam separat gradina aferenta. Desigur, am facut o cerere de evaluare a casei, respectand procedura. Casa a fost evaluata, totul a fost in ordine. Pentru a putea depune dosarul mai departe la banca, doamna ne-a zis sa facem un precontract de vanzare-cumparare si sa achitam un avans de 5% din pretul casei. Am fost la notar, am facut precontractul, am achitat suma de 3000 de euro si taxele notariale de aproape 1000 de euro. Reprezentanta bancii ne-a zis ca ar fi cel mai bine daca tot mergem la notar sa cumparam atunci si gradina pentru ca sigur ne va fi aprobat dosarul fara nicio problema. Am achizitionat si gradina, platind suma de INCA 3000 de euro plus taxe notariale de vreo 500 de euro. Apoi, am plecat entuziasmati cu toate actele la banca pentru a le depune. Dupa o saptamana, vanzatorii ne-au sunat sa ne intrebe daca nu pot face si ei un precontract de vanzare-cumparare in care sa plateasca avansul pe care l-am dat noi dansilor (ei vor sa isi cumpere o casa in Germania). Noi, pentru ca nu am vrut sa promitem nimic pana cand nu suntem mai mult de 100% siguri, am sunat din nou la banca. Doamna ne-a garantat ca totul e OK si nu va fi nicio problema. Vanzatorii au facut atunci, la randul lor un precontract cu cineva in Germania pentru a cumpara casa dorita de ei, platind cu avansul pe care l-am dat noi, cu cei 3000 de euro. Dupa cateva zile, ne-au sunat sa ne intrebe daca isi pot muta toate lucrurile din casa, animalele (daca le pot duce la parintii lor, in alt sat) etc. Noi am sunat din nou la banca, unde am fost asigurati ca totul e in regula si citez "daca sunteti cuminti, pana la Pasti, o sa aveti casa". Atunci i-am sunat pe vanzatori sa le transmitem ca e OK si dansii au chemat un camion, au platit vreo 500 de euro, s-au trezit la 5 dimineata si si-au golit casa, transportand totul la parinti. Noi la randul nostru, am scos tot din casa, am mutat, am impachetat, am pus in saci... Dupa vreo 3 zile de la acest lant de evenimente, suntem sunati de doamna care s-a ocupat de dosarul nostru si ni se spune ca nu ni se mai poate da creditul decat daca aducem codebitori, neamuri de gradul 1 sau 2. Dat fiind faptul ca niciunul dintre posibilii codebitori nu sunt eligibili pentru PRIMA CASA (surorile iubitului meu au copii si credite, mama e casnica, tatal are o pensie mica) am primit un "vai, ne pare rau". Apoi, fiind inca in stare de soc, am tot sunat si am insistat sa se gaseasca o solutie pentru ca ni se parea inadmisibil sa se intample asa ceva... si am mers in audienta la domnul director din Timisoara. Dansul ne-a sugerat alte produse ale bancii: creditul ipotecar si a zis ca daca giram cu inca un apartament al unor prieteni si cu gradina casei (pe care am achizitionat-o separat, dupa cum am zis) si cu casa... atunci POATE o sa ne accepte un credit ipotecar cu avans de 15% in loc de 5% si cu o dobanda mai mare. O alta solutie a dansului a fost sa cautam un prieten care sa fie eligibil tot pentru un credit ipotecar si sa ia el creditul pentru noi, ca apoi anul viitor sa se faca un transfer de credit. Motivul respingerii dosarului a fost adeverinta de salariu, pe care am dus-o la banca inca din data de 13.02.2015. Am aflat ca nu se face nicio preaprobare financiara si ca banca nu isi asuma raspunderea pentru faptul ca ne-a zis sa platim vreo 6000 de euro plus cheltuieli notariale de inca vreo 2000 de euro si drumuri, si acte si iar drumuri si acte timp de doua luni. Acum suntem in data de 30 martie, stam in casa cu niste haine aruncate in saci, dulapul gol si patul mutat in mijlocul casei asteptand... o minune. Vanzatorii stau si ei si asteapta sa le trimita banca banii pentru ca inca nu le-am spus ce s-a intamplat. Nu am avut tupeul, mai ales ca am fost la dansii de curand si nu mai aveau aproape nimic in casa. Dansii au si un copil care merge la scoala si caruia trebuie sa ii faca transferul cu minim o luna inainte la o alta scoala in Germania. Noi nu stim ce sa le spunem inca. Nu am crezut niciodata ca niste reprezentanti ai bancii te pot pune intr-o asemenea situatie penibila. Pe langa faptul ca am pierdut doua luni, minim vreo 8000 de euro, ca acum dormim asa cum dormim, cu patul in mijlocul casei, pe langa ca ne-am agitat ca nebunii si ne faceam si noi planuri de viitor, inclusiv proiecte pt custi de iepuri, sau cum o sa crestem copiii in noua noastra casa, cati caini o sa ne luam etc, ne-am dat si cuvantul fata de niste oameni... si asta e foarte important pentru noi. Asteptam un sfat sau o minune.

    30-03-2015

    C SCristian Spinu
    Credit imobiliar de la Banca Transilvania

    Experienta cu BT nu a fo

    Experienta cu BT nu a fost dintre cele mai placute. In 2008 an luat un credit cu dobanda variabila. Dupa o luna, creste dobanda. Dupa inca o luna creste iar. Pana la urma am apelat la OPC pe motivul ca banca avea inserate in contract clauze abuzive. Am castigat si surpriza " clauza este abuziva dar judecatorul nu a mentionat sa o eliminam din contract " . Deci , inca o data i-am dat in judecata. Totul a durat pana in vara luyi 2014 cand am avut hotararea definitiva si irevocabila. Concluzia : am recuperat aproximativ 8000 euro la un credit de 50000 euro, dobanda incasata nelegal . Oamenii sunt golani si nu ii convingeti sa va dea banii inapoi decat prin proces asa ca nu mai stati pe ganduri si executatii .

    23-03-2015

    D FDaniel Filimon
    Card de credit de la Banca Transilvania

    Am achizitionat un card

    Am achizitionat un card de credit de la ei in 2012 dar am avut probleme in restituirea obligatiilor datorita faptului ca firma sotiei a intrerupt activitatea pentru un an de zile in care ne-a afectat drastic bugetul familiei. Banca a hotarat sa renegociem si sa reesalonam datoriile eu am hotarat sa le platesc 600 ron in fiecare luna timp de 10 luni. Am incheiat actele necesare am platit integral si la termen conform graficului obligatiile fata de aceasta iar la sfarsit mi-au spus ca mai am de platit 500 de ron reprezentand taxe penalizatoare. In urma discutiei cu ei i-am intrebat dar aceste taxe nu au fost incluse in rate...au spus ca nu au fost incluse in rata, ei nu mi-au spus niciodata asa ceva crezand ca voi plati tot ce am de platit cu ei. Le-am sugerat sa-mi faca o hartie in care sa specifice ce reprezinta suma aceea care urmeaza sa le-o platesc. Raspunsul lor a fost ca nu-mi pot face aceasta hartie si ca acele taxe erau prevazute in contract. Acum vin si intreb...acele taxe nu trebuiau incluse in rate? De ce refuza sa-mi elibereze o hartie in care sa specifice semnificatia sumei respective?

    03-03-2015

    I Vion vasile
    Credit imobiliar de la Banca Transilvania

    buna ziua am construit o

    buna ziua am construit o casa la rosu in regie properie ,am si o suprafta de teren de 1000mp2 pe care este amplasata casa cu o suprafta de 135mp2 la sol si mansara de 90mp2 ,casa este doar acoperita nu are tamplarie montata as putea obtine un credit de la o banca pentru 20 sau 25 ani pentru finalizarea construtiei am un venit de 1500ron pe luna ce imi sugerati se poate face un credit ?

    25-02-2015

    N DNorbert Dee
    Cont curent de la Banca Transilvania

    Daca tot nu vreti un pro

    Daca tot nu vreti un program prelungit.Macar schimbati ATM-urile cu unele la care sa putem alimenta contul(daca vreau duminica sa pun bani in cont ce fac?),schimb valutar,un program asemanator STAR BT si pentru carduri.Internet bankingul mult mai intuitiv de exemplu ca si HOME Banking-ul de la ING.Mai multe tipuri de carduri:Visa Classic,Mastercard International,Mastercard World Elite .....Daca tot schimbati cardurile cu unele contactless atunci schimbati si POS-urile de la comercianti cu unele Contactless.De exemplu in jud.Mures doar in farmaciile Sensiblu sunt,pai cand ati vazut coada la farmacii?

    22-02-2015

    I Cion marius chitu
    Prima casa de la Banca Transilvania

    buna ziua...ca toti tine

    buna ziua...ca toti tinerii m-am lovit si eu de prima casa. pe 20decembrie 2014 am finaalizat dosarul.pe data de 7 ianuarie a fost aprobat de banca.iar pe data de 13 .01.2015 trimis la fondul de garantare. ( asa tarziu din cauza aplicatie blocate) pe 2.02 ne-a bagat dosarul in analiza,iar pe data de 5 .02 dosarul era aprobat si urma sa fie trimis prin curier catre banca.ulterior ni sa retras dosarul din cauza ordonantei de guvern si ca dosarul a fost trimis mai devreme de 16.01.2015.ni sa trimis dosarul iar si a fost refuzat pe data de 9.02.2015 din cauza dosarului incomplet.sa retrimis dosarul pe 12.02. si asteptam sa intre in analiza si acum...banca da vina pe fond si ne pune sa sunam sa urgentam noi dosarul (deoarece pe 27 expira antecontractul si nu mai doresc proprietarii sa prelungeasca) iar fondul ne spune ca doar banca poate sa faca acest lucru....ma poate ajuta si pe mine cineva????

    16-02-2015

    N BN Balnic
    Internet banking de la Banca Transilvania

    Solicitare info pt lucru

    Solicitare info pt lucru prin Banking. Apoi, Online operatiunile se deruleaza f rapid si sigur/controlabil.

    23-01-2015

    A AAlexxx Alex
    Cont curent de la Banca Transilvania

    Am un cont personal pe c

    Am un cont personal pe care nu l-am folosit de 1 an. Trebuia sa primesc bani pe Western Union si am decis sa folosesc cardul. Tranzactia sa facut dar nu am obtinut banii. La ghiseu am aflatca de 1 an contul este proprit si ca nu este datoria lor sa ma anunte ce se intampla cu banii mei. Destinatia banilor a fost schimbata fiind virati in cont. Ma gandesc cu groaza ce era daca aveam bani pastrati pentru vacanta si sa aflu ca oricine poate sa retraga banii mei fara sa fiu anuntat. Am ajuns la concluzia ca banii mei nu sunt in siguranta in banca, banca nefiind interesata de ei si nu au obligatia sa ma informeze ce se intampla cu ei. Oricine oricand poate avea acces la ei fara sa fiu informat. Am decis sa inchid contul cu un gust amar.

    26-12-2014

    A GAlexandru Grosu
    Credit nevoi personale de la Banca Transilvania

    O experienta execrabila,

    O experienta execrabila, un suport clienti la pamant, cu angajati incompetenti si lipsiti de orice gram de bun simt. Nu este de acceptat sa fii pus in pozitia in care, pentru un rahat de Star BT Card(scz termenul), sa astepti mai mult de o luna. Nu sunt in stare sa se informeze, nu sunt in stare sa se miste.. Ma scuzati, insa in opinia mea, sunt niste nesimtiti carora nu le pasa de problemele si nevoile clientilor. Sunt sigur ca in oricum, mai ales ca am citit pe net atatea pareri similare, nu se va schimba nimic, iar clienti sau potentiali clienti(pacat de alegerea lor) vor avea mereu parte de aceasta abordare de nota 1!!! Multumesc.

    23-12-2014

    T Mturc mihai
    Card de credit de la Banca Transilvania

    Cu toate ca am postat in

    Cu toate ca am postat in trecut o experienta pozitiva cu aceasta banca, trebuie acum sa recunosc ca profesionalismul angajatilor si metodele de lucru cu clientii lasa de dorit. Foarte pe scurt: In campania STAR FORTE in care se acorda si 3 bonuri de carburant in data de 13.08.2014 persoana X (sotia mea) solicita acest tip de card prin SMS conform conditiilor campaniei.In aceeasi zi primeste SMS-ul de confirmare si este sunat din partea BT ca a fost inscris in campanie iar emiterea cardului dureaza 2 - 3 saptamani. . In septembrie in 15-16, prezentandu-se la filiala de unde ar trebui sa ridice cardul (Tudor - Tg Mures) afla ca defapt nu s-a facut nimic legat de card dar procedura va fi urgentata. Dupa inca o saptamana pe 22.09 (adica 1 luna si 10 zile din momentul solicitarii) , este sunat de la banca ca , cardul poate fi ridicat. Se ridica cardul dar,..surpriza ,..nu poate fi activat pt ca in sistem cineva a inversat numarul de fix cu cel de mobil iar codul de activare nu poate fi trimis decat prin SMS. (Daca nu am mobil,......). Ok , sunam la call center mi se spune povestea cu inversiunea. Sun la filiala in Ms, mi se spune ca problema e rezolvata. Sun la call center mi se spune ca in sistem tot fix au. A-II-a zi la banca ,. prin prezenta fizica se spune ca ,...in ziua respectiva sau cel tarziu a -II-a zi , codul va fi primit. Trece si a-II-a zi dar codul,..tot nu e. Call center spune ca dureaza 3 zile,...... Domnilor responsabili de aceasta banca: Chiar credeti ca cineva are toata rabdarea din lume cu aceasta idiotenie de a trimite un cod de activare card prin SMS cand el putea sa fie in plic sigilat ,..langa card? Credeti ca aceasta metoda e ultra sigura ,... atat timp cat exista si aplicatia de internet banking la care autentificarea se face cu token si in care SMS-ul putea fi eventual dublat de un mesaj text,..... Credeti-ne ca ,..si rabdarea clientilor are uneori limite ,...si nu sunteti singura banca din piata care puteti oferi servicii...... Aici putem vorbi de comisioane interbancare,... de comisioanele aplicate la intrarea banilor in cont daca nu provin din salarii sau alocatii ,... si aici putem vorbi de dobanda de overdraft de 17% oferita persoanei X ,..care culmea are si salariul in cont ,..intrand in banca dumneavoastra. Inchei ,..sperand intr-o colaborare mai buna in viitor, care sa fie atat in interesul dumneavoastra cat si al clientilor.

    25-09-2014

    Caută recenzii despre o instituție financiară

    Scrie o recenzie