Companiile care au datorii la bugetul de stat pot apela la CEC Bank pentru obtinerea unei finantari special destinata acoperirii acestora.
Valoarea creditului este determinata de valoarea totala a obligatiilor restante la bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, conform certificatului de atestare fiscala. Suma nu poate depasi 50% din cifra de afaceri a ultimului bilant anual incheiat.
De asemenea, clientii pot beneficia de o perioada de gratie de pana la 6 luni, din perioada totala de rambursare ce ajunge pana la 5 ani.
Creditul se acorda in lei la o dobanda ce incepe de la 9,15%, in functie de clasa de performanta financiara a clientului. Comisionul de analiza dosar se stabileste procentual, respectiv 0,5% din valoarea creditului, cel mult 400 lei. Clientii mai platesc lunar un comision de gestiune de 0,08% din suma creditului.
“Lansarea acestui credit se inscrie in strategia CEC Bank de stimulare si incurajare a intreprinderilor mici si mijlocii si totodata de fidelizare a clientelei si atragere de noi clienti”, a precizat Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News