Banca Transilvania a primit un nou imprumut de la IFC, in valoare de 15 milioane dolari, destinat finantarii sectorului IMM si microintreprinderilor.
Sumele vor fi utilizate de Banca Transilvania pentru acordarea de credite microintreprinderilor si IMM-urilor care deruleaza tranzactii comerciale internationale.
“IFC poate canaliza fonduri spre intreprinderile mici care cauta sa intre pe piete noi si sa-si creasca activitatea comerciala. Acest sprijin suplimentar va deschide noi oportunitati comerciale internationale pentru intreprinderile autohtone si va stimula dezvoltarea economica in Romania”, a precizat Georgina Baker, director in cadrul IFC.
Linia de imprumut este acordata prin intermediul programului global de finantare a comertului derulat de IFC din 2005, cu scopul de a sustine comertul pe pietele emergente, prin emiterea de garantii partiale sau totale pentru tranzactii comerciale individuale.
IFC – International Finance Corporation – parte a grupului Bancii Mondiale, detine 3,54% din actiunile Bancii Transilvania, din 2009. anterior, IFC a acordat bancii 4 credite senioare si 1 credit subordonat.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News