Întrebare
Ce are prioritate: decontarea biletului la ordin, pentru care aveam bani in cont, sau plata unei rate catre banca unde mi-a intrat la plata biletul la ordin? Banca mi-a luat banii din cont pentru plata ratei (unde intarziasem cu 3 zile) si m-a bagat in CIP
Este corect daca in contractul de credit se stipuleaza ca banca are dreptul sa-si retina ratele la credit scadente cu prioritate fata de alte datorii ale clientului si sa debiteze contul clientului cu suma datorata.
Probabil ca procesarea anterioara a biletului la ordin a fost posibila intrucat rata de credit nu era inca scadenta. Singura reglementare in acest sens este insusi contractul de credit, care potrivit art. 969 din Codul Civil, este legea partilor (conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante).
De regula, la acordarea unui credit, bancile solicita imprumutatului si o garantie reala mobiliara pe contul curent pentru a avea prioritate cu privire la sumele existente in cont fata de alti creditori ai imprumutatului (Titlul VI-regimul garantiilor reale mobiliare din Legea nr. 99/1999).
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News