Taxa pe valoarea adaugata aferenta proiectelor finantate din fonduri structurale si de coeziune va deveni cheltuiala eligibila si va fi suportata din fonduri comunitare de la 1 ianuarie 2012.
Aceasta modificare a fost adoptata de guvern, pentru a ajuta antreprenorii sa obtina mai usor fonduri europene.
“Hotararea are in vedere doua obiective: pe de o parte, cresterea gradului de absorbtie a fondurilor comunitare prin faptul ca TVA devina eligibila, deci poate fi suportata din fondurile comunitare. Pe de alta parte, are un efect pozitiv asupra beneficiarilor care astfel vor putea sa-si deduca aceasta cheltuiala”, a afirmat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
In termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a hotararii de guvern, vor fi emise instructiuni de aplicare la nivelul autoritatilor de management.
Orban a spus ca vor fi permise unele exceptari de la aplicarea noii reglementari, bazate pe analizele efectuate de fiecare dintre autoritatile care gestioneaza fonduri comunitare. Motivul este ca, prin includerea TVA pe lista de cheltuieli eligibile, vor fi finantare mai putin proiecte, deoarece fondurile alocate sunt limitate.
“Din acest motiv, fiecare autoritate de management isi va face o analiza proprie si vom supune aprobarii Guvernului, daca este cazul, exceptari de la aplicarea acestei Hotarari de Guvern: fie ca vorbim de exceptarea in intregime a unor programe operationale sau doar a unor parti din acestea”, a mentionat Orban.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News