Guvernul a decis relaxarea conditiilor de eligibilitate la accesarea schemelor de ajutor de stat pentru IMM-uri. De acum, si proiectele sub 30 milioane euro vor putea obtine o astfel de sustinere.
Initial doar proiectele de investitii cu o valoare mai mare de 30 milioane euro care presupuneau crearea a peste 300 de noi locuri de munca puteau beneficia de aceste scheme de ajutor de stat.
„Derularea pana in prezent a schemei de ajutor de stat a impus extinderea acordarii de ajutoare de stat si pentru proiectele de investitii cu o valoare mai mica, dar cu impact asupra cresterii economice si dezvoltarii regionale, care poate duce la cresterea numarului de beneficiari de ajutoare de stat”, se precizeaza intr-un comunicat al Ministerului de Finante.
Acum se au in vedere 3 categorii de proiecte eligibile:
- investitii intre 10 – 20 milioane euro si minim 100 de noi locuri de munca create;
- investitii intre 20 – 30 milioane euro si minim 200 de noi locuri de munca;
- investitii care depasesc 30 milioane euro si minim 300 de noi locuri de munca.
Prin extinderea schemei de acordare a ajutoarelor de stat se are in vedere crearea a 5.000 de noi locuri de munca, fiind asteptat ca IMM-urile sa acceseze finantari de aproximativ 200 milioane euro.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News