Incepand cu 15 mai, toti cei care au o idee de afacere pentru care doresc finantare nerambursabila, se pot inscrie in programul START, derulat de AIPPIMM.
Inscrierea se face pe site-ul Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM (AIPPIMM), incepand cu 15 mai, ora 10 dimineata. Sesiunea de inscriere va fi deschisa timp de 5 zile.
Bugetul programului pentru anul 2012 este de 10 milioane lei, dintre care 9,2 milioane lei sunt fonduri nerambursabile pentru implementarea unui numar estimat de 92 de planuri de afaceri. Ajutorul acordat este de cel mult 70% din valoarea proiectului, pentru restul fiind necesar un credit bancar.
In 2012, atat CEC Bank cat si BCR au obtinut titulatura de banca partenera si pot acorda credite, in conditii preferentiale, celor care nu dispun de fonduri proprii pentru acoperirea a 30% din valoarea proiectului.
Dobanda maxima ajunge la Robor + 3%, la care se pot adauga insa comisioane de peste 1% din valoarea creditului. De asemenea, creditul poate fi garantat in proportie de pana la 80% prin FNGCIMM.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News