Bancile mai strang putin surubul la finantarea companiilor

Conditiile de acordare a creditelor pentru companii s-ar putea inaspri puternic in urmatoarea perioada. Bancile considera ca riscurile asociate sunt in crestere si iau in calcul impunerea unor noi restrictii la analiza dosarelor de credit.

Creditele pentru companii nu au suferit mari schimbari in ultimele luni, dar aceasta stare de fapt s-ar putea schimba in 2013, conform unui sondaj realizat de BNR in randul institutiilor de credit.
Bancile prognozeaza o inasprire a standardelor de creditare pentru finantarile acordate companiilor, mai ales la creditele pe termen lung.

Unele banci au precizat ca deja au inceput sa introduca clauze contractuale mai stricte sau sa reduca perioada maxima de rambursare. Acest lucru a fost insa compensat partial de o usoare scadere a marjelor de dobanda.

Ultimul trimetru din 2012  a adus o crestere usoara a gradului de acoperire cu garantii la nivel de portofoliu. In cazul creditelor nou acordate, raportul dintre valoarea finantarii si valoarea ipotecilor a fost de aproximativ 70%.

Riscurile asociate companiilor sunt percepute ca fiind in crestere, pentru majoritatea sectoarelor economice.

IMM-urile isi amana planurile de investitii

Momentul inaspririi conditiilor de acordare a creditelor coincide cu o cerere in crestere din partea companiilor, insa doar pe segmentul finantarilor pe termen scurt.

Pentru trimestrul IV din 2012, bancile au raportat un avans semnificativ al cererii din partea corporatiilor. Conform sondajului BNR, s-a inregistrat cea mai mare intensitate din ultimii 4 ani.

Pe de alta parte, cererea de credite pe termen lung din partea sectorului IMM a inregistrat cea mai mare contractie dintre toate categoriile de creditare.

In consecinta, in afara de creditele pe termen scurt solicitate de corporatii, bancile se asteapta ca cererea de credite pe segmentul corporate sa sufere un declin.


Distribuie articolul


Un proiect sustinut de

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult

Sondajul Conso s-a incheiat

Multumim tuturor participantilor. Rezultatele tragerii la sorti vor fi afisate in zilele urmatoare.

Mai multe detalii

ALTE ARTICOLE - IMM


IMM Factor ajuta micile afaceri cu probleme la incasarea facturilor
IMM Factor ajuta micile afaceri cu probleme la incasarea facturilor

Dupa IMM Invest si IMM Leasing, IMM Factor este al treilea program guvernamental ce incearca sa sprijine micile afaceri in cautare de finantari.

1 Septembrie 2020 | IMM

Alternative de finantare pentru companiile mici
Alternative de finantare pentru companiile mici

Pentru micile afaceri care au nevoie de finantare, pe langa mai cunoscutul program guvernamental IMM Invest, a aparut recent si IMM Leasing, iar bancile au la randul lor scheme de finantare cu bani europeni.

29 Iulie 2020 | IMM

Programul IMM Invest: Cum sa iei bani de la stat cu dobanda zero?
Programul IMM Invest: Cum sa iei bani de la stat cu dobanda zero?

IMM Invest, programul prin care statul isi propune sa ajute firmele mici si mijlocii cu garantarea imprumuturilor si subventionarea dobanzilor pentru creditele pentru capital de lucru si investitii a demarat, zece zile mai tarziu, in viteza.

29 Aprilie 2020 | IMM

Termen final pentru deconturile Start-up Nation 2017! Nu va fi prelungit!

Firmele participante in Programul Start-up Nation 2017 mai au doar trei saptamani pentru depunerea decontului de cheltuieli. Termenul limita maxim este 29 septembrie si nu va fi prelungit, anunta Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.

6 Septembrie 2018 | IMM

Mai multe articole

Inapoi sus