Bancile romanesti au gasit diverse solutii de restructurare pentru mai bine de 20% din portofoliul de clienti cu credite in derulare, conform estimarii oferite de Radu Ghetea, presedintele ARB.
Statistica include atat restructurarile de credite oferite clientilor persoane fizice cat si cele adresate clientilor companii.
Pana in prezent, reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) nu au dorit sa ofere astfel de detalii, pe motiv ca statutul nu le da voie sa centralizeze date despre membrii sai. De asemenea, conform presedintelui, a existat si teama ca datele vor fi interpretate gresit de catre piata.
“Sunt persoane care nu reusesc sa interpreteze asemenea cifre. Daca spunem banca X a restructurat atatea credite, unii analistii ar putea considera ca banca are probleme”, a precizat Radu Ghetea in fata Comisiei de Buget, Finante si Banci din cadrul Camerei Deputatilor.
Mai mult, acesta a propus ca datele sa fie centralizate de BNR, singura institutie care are o imagine completa asupra situatiei din sistem.
“Totusi, ponderea creditelor restructurate pe sistem are doua cifre. Cifra se situeaza undeva peste 20%”, a precizat pentru deputati seful bancherilor.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News