Valoarea IRCC care se aplică în contractele de credit cu dobânzi variabile în lei de la începutul lunii iulie este de 5,56%, în scădere cu 0,02 puncte procentuale față de valoarea precedentă.
Vestea bună este că indicele de referință utilizat la calculul dobânzilor pentru majoritatea creditelor ipotecare a înregistrat în iulie a treia scădere trimestrială consecutivă.
După nivelul de 6,06%, aferent trimestrului al doilea din 2025, au urmat trei corecții succesive:
• 5,68% pentru trimestrul al treilea din 2025;
• 5,58% pentru trimestrul al patrulea din 2025;
• 5,56% pentru primul trimestru din 2026.
Ce înseamnă o reducere de 0,02 puncte procentuale a IRCC pentru rata lunară?
Din iulie, debitorii simt deja impactul unei noi scăderi ușoare a IRCC.
Să luăm exemplul unui credit ipotecar de 500.000 de lei, contractat pe 25 de ani, cu o dobândă de IRCC + 2,5 puncte procentuale, fără alte comisioane.
La un IRCC de 5,56%, dobânda totală este de 8,06%, iar rata lunară ajunge la 3.879 lei, din care:
• 520,6 lei reprezintă principalul;
• 3.358,3 lei reprezintă dobânda.
Dacă IRCC ar fi fost de 5,58%, dobânda totală ar fi fost de 8,08%, iar rata lunară s-ar fi ridicat la 3.885,6 lei, compusă din:
• 518,9 lei principal;
• 3.366,7 lei dobândă.
Cu alte cuvinte, reducerea de 0,02 puncte procentuale a IRCC generează o economie de numai 6,6 lei pe lună, un impact greu de sesizat pentru majoritatea debitorilor.
Cu cât au scăzut ratele de la inversarea tendinței IRCC?
Imaginea este diferită dacă raportăm evoluția actuală la momentul în care IRCC a început să scadă.
Pornind de la valoarea de 6,06% din trimestrul al doilea al anului 2025 și comparând-o cu nivelul de 5,56% aferent primului trimestru din 2026, rezultă o reducere de 0,5 puncte procentuale a indicelui.
În exemplul nostru, dobânda totală a creditului scade de la 8,56% la 8,06%.
Rata lunară pentru același credit de 500.000 de lei, contractat pe 25 de ani, se reduce de la 4.046,4 lei la 3.879 lei. Rezultă astfel o economie lunară de 167,4 lei, o sumă care începe să fie resimțită în bugetul unei familii.
Stagnare în perioada următoare
Valoarea indicelui care va fi luată în considerare începând cu 1 octombrie se cunoaște deja (se calculează ca medie aritmetică a valorilor zilnice ale IRCC din perioada aprilie–iunie), iar aceasta va fi de 5,57%.
Este, practic, o modificare de numai 0,01 puncte procentuale față de valoarea calculată pentru primul trimestru din 2026, astfel că impactul resimțit din octombrie va fi chiar mai redus decât cel consemnat în iulie de posesorii de credite.
Dacă estimările BNR privind reducerea inflației în perioada următoare, ca efect al bazei de raportare, se adeveresc, noi reduceri ale IRCC ar putea fi așteptate la începutul anului viitor.
Impactul asupra creditelor de consum rămâne redus
Scăderea IRCC influențează într-o măsură mult mai mică creditele de consum. Majoritatea băncilor preferă să ofere în acest segment dobânzi fixe, iar în cazurile în care IRCC este utilizat ca indice de referință, ponderea sa este mai redusă comparativ cu marja aplicată de bancă.
Din acest motiv, efectul scăderii IRCC asupra ratelor este și mai limitat.
Creditele ipotecare din România sunt cu 2,35 puncte procentuale mai scumpe decât media zonei euro
Conform datelor BCE, dobânda medie la creditele ipotecare noi din zona euro era de 3,44% în luna mai.
În România, potrivit Buletinului lunar al BNR aferent lunii mai 2026, dobânda medie la creditele noi în lei cu scadență mai mare de cinci ani era de 5,80%.
Rezultă astfel o diferență de 2,35 puncte procentuale între România și media zonei euro.
Cele mai reduse costuri de finanțare pentru creditele ipotecare se regăsesc în:
• Malta – 2,08%;
• Bulgaria – 2,45%;
• Spania – 2,80%;
• Portugalia – 2,85%;
• Croația – 2,95%;
• Finlanda – 3,03%.
La polul opus se află statele baltice:
• Letonia – 4,26%;
• Estonia – 4,12%;
• Lituania – 3,96%.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News