top banner

Bancile lanseaza credite ipotecare diferentiate

03 Mai 2016 | Autor: Conso

Bancile comerciale continua sa anunte inasprirea conditiilor de creditare si dupa publicarea Legii privind darea in plata, in special prin majorarea avansului la imprumuturile pentru locuinte. Mai mult, a aparut si prima oferta diferentiata, cu avans mai mic pentru credite de peste 250.000 de euro, plafonul peste care nu se aplica darea in plata.
Este vorba de BRD Groupe Generale, care a afisat pe site-ul propriu variantele de imprumut. Astfel, valoarea maxima finantata din valoarea imobilelor aduse in garantie poate fi de 65%, pentru creditele acordate in lei, a caror valoare este mai mica de 250.000 de euro (echivalent in lei), sau  85%, pentru creditele acordate in lei, a caror valoare este mai mare de 250.000 de euro (echivalent in lei).
Asta inseamna ca avansul pentru creditele in lei cu valoarea sub plafonul de 250.000 de euro, va fi de 35%, iar pentru cele peste aceasta suma, avansul va fi de 15%.
Atat reprezentantii bancilor dar si ai Bancii Nationale a Romaniei au avansat, inca din perioada dezbaterilor pe marginea Legii, varianta ca bancile sa acorde credite ipotecare cu conditii diferentiate in functie de optiunea clientului, cu sau fara ”dare in plata” , pentru ca o serie de oponenti ai acestei idei au sustinut ca impunerea unei optiuni de acest gen ar fi neconstitutionala, se pare ca bancile au gasit o alta varianta de departajere a imprumuturilor.
Si Alpha Bank a publicat conditii noi de creditare pentru cei care vor sa isi cumpere o locuinta, cu avans de 30% pentru creditele in lei si de 40% pentru cele in euro, indiferent de suma imprumutata.
Raiffeisen Bank a dat tonul cresterii avansului la ipotecare
Raiffeisen Bank este prima care a anuntat cresterea avansului la ipotecare, la 35% la lei si la 40% la euro. Conform reglementarilor in vigoare ale Bancii Nationale a Romaniei, avansul minim pentru creditele pentru locuinte in lei este de 15 %, iar pentru euro este de 25%. Pentru alte valute (dolari, franci sau altele), avansul minim impus de BNR este de 40%.
Ulterior, Bancpost a publicat pe site-ul propriu noile conditii de creditare, din care reiese faptul ca percepe un avans de 33% pentru ipotecarele in lei si 43% pentru cele in valuta.
Si Garanti Bank a anuntat ca a majorat avansul minim pentru creditele imobiliare si cele de consum cu ipoteca in euro de la 25% la 40%. Insa avansul pentru creditele in lei ramane neschimbat, de minim 15%.
De asemenea, Intesa Sanpaolo Bank a majorat avansul pentrui creditele ipotecare in lei de la 15% la 25%.
Bancherii ameninta si cu atacarea Legii la CCR
Reprezentantii bancilor au anuntat ca vor demara si procedurile de contestare a Legii privind darea in plata la Curtea Constitutionala imedeiat ce vor avea prima solicitare de predarea casei in schimbul stingerii datoriei ramase. Este ultima solutie pe care o au la dispozitie bancile comerciale impotriva acestui act normativ, dupa ce nici parlamentarii, nici premierul si nici presedintele Romaniei nu au considerat ca ar fi necesara verificarea constitutionalitatii legii.
Astfel,  bancile mai pot solicita verificarea legii la CCR doar in cadrul unui proces in instanta, declansat in urma unei cereri de dare in plata.
Legea a fost publicata in monitorul Oficial joi, 28 aprilie, si urmeaza sa intre in vigoare la 15 zile de la publicare.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite imobiliare

Credite imobiliare
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite imobiliare

Alte Articole

Dobanzile la credite au inceput anul bine, dar evolutiile viitoare sunt incerte

Dobanzile la credite au inceput anul bine, dar evolutiile viitoare sunt incerte

IRCC a scazut din ianuarie la 5,66% si urmeaza o noua ajustare in jos in aprilie, dar foamea statului de bani ar putea impiedica BNR sa taie hotarat dobanzile.

14 Ian 2025 | Credite imobiliare
Creditele imobiliare cu dobanzi fixe sub 5% in primii ani prind avant

Creditele imobiliare cu dobanzi fixe sub 5% in primii ani prind avant

Cea mai avantajoasa oferta vine de la BRD, unde dobanda poate fi 4,8% in cazul creditelor “verzi” cu incasare venit si avans de minim 20%.

17 Dec 2024 | Credite imobiliare
Ce diferenta exista intre dobanzile creditelor ipotecare si ale celor de consum?

Ce diferenta exista intre dobanzile creditelor ipotecare si ale celor de consum?

Creditele de consum de valoare mica au cele mai mari dobanzi iar creditele ipotecare cu dobanzi fixe in primii ani-cele mai mici.

03 Dec 2024 | Credite imobiliare
IRCC va scadea cu 0,3% din ianuarie 2025

IRCC va scadea cu 0,3% din ianuarie 2025

Dupa ajustarile dobanzii de politica monetara din iulie si august, IRCC va scadea la randul sau din ianuarie 2025, astfel incat ratele creditelor in lei cu dobanzi variabile vor fi mai mici.

10 Oct 2024 | Credite imobiliare

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul