Dupa ce Moody’s a retrogradat Ungaria in randul tarilor nerecomandate pentru investitii, leul a trecut din nou pe pierdere. Cursul BNR a sarit la 4,3620 lei pentru un euro.
Ultimele trei sedinte de tranzactionare au adus o usoara revigorare pentru leu, care a reusit sa se aprecieze pana la un nivel de curs de 4,3525 lei pentru un euro, joi.
Sedinta de vineri a adus insa o intoarcere la 180 de grade iar leul s-a depreciat puternic, cu aproape 1 ban. Cursul oficial a ajuns la un nou maxim anual, de 4,3620 lei pentru un euro.
“Deoarece sentimentul investitorilor continua sa para deteriorat in aceasta dimineata si Moody’s a retrogradat Ungaria in categoria tarilor in care investitiile nu sunt recomandate, leul probabil se va tranzactiona cu o tendinta de depreciere”, au mentionat analistii ING Bank.
Pe
piata interbancara forintul maghiar se depreciaza puternic. In jurul pranzului acesta afisa pierderi de aproximativ 1,5% in fata euro.
Leul reuseste sa isi tempereze tendinta de depreciere iar pierderile se opresc in jurul nivelului de 0,15% in fata monedei europene. Cotatiile raman intr-un interval strans, intre 4,3600 si 4,3650 lei pentru un euro.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News