top banner

Cursul euro/leu a scazut la minimul ultimei luni

17 Aprilie 2013 | Autor: Conso

Euro a scazut sub pragul de 4,37 lei la BNR in sedinta de miercuri, cel mai mic nivel din ultima luna. Analistii nu considera insa ca leul s-ar putea aprecia peste acest nivel in viitorul apropiat.
Cotatiile au scazut pana aproape de 4,36 lei pentru un euro in debutul sesiunii de miercuri, posibil pe fondul imbunatatirii sentimentului din pietele internationale. In apropierea acestor nivelyri atinse ultima data in urma cu o luna, cererea comerciala si temerile legate de interventii ale bancii centrare au fost probabil impulsionate, iar moneda locala si-a temperat apreciere.
“Pe masura ce ne apropiem de licitatia de obligatiuni pe 5 ani dse joi, credem ca leul se va stabiliza la nivelurile atinse in urma aprecierii recente, insa vedem un potential limitat pentru o intarire a monedei locale astazi”, au precizat analistii ING Bank.
Cursul oficial anuntat de BNR este de 4,3668 lei pentru un euro. La inchiderea sedintei, cotatiile se incadrau in intervalul 4,3620 – 4,3670 lei pentru un euro.
La casele de schimb valutar ale bancilor, cursul de vanzare porneste de la un minim de 4,3900 lei pentru un euro, in timp ce cursul de cumparare ajunge la un maxim de 4,3461 lei pentru un euro.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Valute

Alte Articole

Dolarul si francul elvețian depasesc euro. Ce urmeaza?

Dolarul si francul elvețian depasesc euro. Ce urmeaza?

Diferentialul de dobanda, vulnerabilitatile energetice si apropierea de conflictul din Ucraina au slabit moneda unica europeana pana la paritatea cu dolarul american.

17 Iul 2022 | Valute
Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real

Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real

Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real, in functie de evolutia pietei internationale, direct pe smartphone, fara limitari sau costuri ascunse.

12 Mai 2021 | Valute
Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare

Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare

Investitorii pe termen lung in bitcoin au primit vesti proaste din partea autoritatilor europene care ar dori o reglementare la nivel global a criptomonedelor.

15 Ian 2021 | Valute

Fed majoreaza din nou dobanda cheie! Ce se intampla cu dolarul?

Rezerva Federala Americana (Fed) a majorat, in sedinta de miercuri, dobanda de referinta, in intervalul 2%-2,25%. In plus, institutia a anuntat ca isi mentine estimarile privind o noua majorare pana la finele acestui an. Ce influenta va avea aceasta decizie pe piata din Romania?

27 Sep 2018 | Valute

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Convertor valutar

Simulator schimb valutar: conversia unei sume dintr-o valută în alta