top banner

Calmarea pietelor financiare duce la aprecierea leului

30 August 2011 | Autor: Conso

Cursul de referinta a continuat sa scada, pana la 4,22 lei pentru un euro, dupa 3 zile de scaderi repetate.
Leul a recuperat intreaga pierdere inregistrata in prima parte a acestei luni, cand euro ajunsese sa valoreze pe 11 august peste 4,28 lei, pe fondul tensiunilor aparute pe pietele bursiere internationale.
Tendinta de apreciereva leului s-a mentinut pe piata interbancara si dupa ora 13 (momentul cand BNR stabileste cursul de referinta), cotatiile euro-leu osciland in jurul nivelului de referinta de 4,2219.
Aprecierea mai puternica a leului a inceput inca de ieri, moneda nationala beneficiind de pe urma imbunatatirii sentimentului investitorilor, dupa ce seful bancii centrale a Statelor Unite, Ben Bernanke a lasat deschisa posibilitatea unor noi masuri de stimul monetar, sunt de parere analistii ING Bank.
“Avand in vedere semnele unei stabilizari a pietelor de la nivel global (castiguri inregistrate pe principalele piete de capital) tendinta de apreciere a leului ar putea continua in urmatoarele sedinte”, au mai precizat acestia.
Si francul elvetian s-a depreciat fata de leu, cursul oficial CHF/RON fiind de 3,5729. Fata de maximul inregistrat pe 11 august, francul a coborat cu mai mult de 50 de bani fata de leu.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Valute

Alte Articole

Dolarul si francul elvețian depasesc euro. Ce urmeaza?

Dolarul si francul elvețian depasesc euro. Ce urmeaza?

Diferentialul de dobanda, vulnerabilitatile energetice si apropierea de conflictul din Ucraina au slabit moneda unica europeana pana la paritatea cu dolarul american.

17 Iul 2022 | Valute
Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real

Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real

Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real, in functie de evolutia pietei internationale, direct pe smartphone, fara limitari sau costuri ascunse.

12 Mai 2021 | Valute
Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare

Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare

Investitorii pe termen lung in bitcoin au primit vesti proaste din partea autoritatilor europene care ar dori o reglementare la nivel global a criptomonedelor.

15 Ian 2021 | Valute

Fed majoreaza din nou dobanda cheie! Ce se intampla cu dolarul?

Rezerva Federala Americana (Fed) a majorat, in sedinta de miercuri, dobanda de referinta, in intervalul 2%-2,25%. In plus, institutia a anuntat ca isi mentine estimarile privind o noua majorare pana la finele acestui an. Ce influenta va avea aceasta decizie pe piata din Romania?

27 Sep 2018 | Valute

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Convertor valutar

Simulator schimb valutar: conversia unei sume dintr-o valută în alta