top banner

Vrei să ai succes în investiții? Copiază strategia unui fond mutual

06 Februarie 2026 | Autor: Cristian Dogaru

Vrei să ai succes în investiții? Copiază strategia unui fond mutual

Principalele greșeli ale investitorilor individuali sunt supraexpunerea pe un număr mic de titluri, intrarea în piață brusc și cu toate fondurile, precum și plasarea banilor fără o documentare suficientă.
În percepția unor investitori începători, investiția într-un fond mutual suferă prin diluarea randamentelor din cauza comisioanelor de administrare. Se uită, sau se ignoră însă, și alte aspecte pozitive ale investiției prin intermediul unui fond.
Este vorba despre expertiza administratorului — strategia de investiții este rodul unei munci de echipă, iar persoanele implicate au ani de experiență în piețele de capital.
Apoi este vorba despre avantajul diversificării — chiar și un fond de acțiuni nu se supraexpune pe 2–3 titluri. Există reguli clare de diversificare impuse fiecărui administrator în funcție de tipul fondului, iar acest lucru diluează automat riscul. Investitorii începători suferă atunci când aleg greșit companiile sau sunt surprinși de ani mai slabi ai acestora, reflectați în cotații, dar și pentru că au puține titluri în portofoliu, iar corecția unei singure acțiuni poate atârna greu.
„Pentru un investitor de succes este esențială investiția pe termen lung și investiția recurentă”, sublinia Mihnea Bărbulescu, membru al Consiliului Director AAF (Asociația Administratorilor de Fonduri din România) și al conducerii SAI Erste Asset Management, cu ocazia conferinței „Piața fondurilor de investiții în 2026 – așteptări și provocări”, organizată de Asociația Administratorilor de Fonduri din România.
Investițiile pe termen lung au astfel meritul de a elimina distorsiunile provocate de anii mai slabi ai burselor, iar investiția recurentă este importantă pentru că, în acest fel, mediile de achiziție diluează ponderea anilor cu scăderi.
Când este, totuși, un investitor pe cont propriu mai bine plasat decât un fond de investiții? Deși nu are avantajul unui portofoliu la fel de diversificat ca un fond și nici anii de expertiză ai administratorului, acesta este avantajat atunci când intuiește o perioadă de declin economic prelungit și se poate retrage total din acțiuni pentru a nu fi afectat. Fondurile nu se pot refugia integral pe cash precum un investitor individual, cel puțin nu fără să își schimbe profilul.
Un alt argument în favoarea investiției în fonduri este inflația. Inflația reală este mai bine radiografiată de burse, iar acțiunile se apreciază pe termen lung mai mult decât inflația oficială, ceea ce un depozit la termen rareori reușește.
Iar, pe termen mediu și lung, ar trebui să ne așteptăm la inflație. „În ultimii ani, lumea a trecut printr-un proces dezinflationist datorită globalizării. Intrarea într-un mediu multipolar, cu strategii care amintesc de protecționism, va genera un puseu inflaționist în perioada următoare și ar trebui să ne așteptăm la creșteri de prețuri”, subliniază Călin Meteș, membru în Consiliul Director al AAF și manager de portofoliu la Franklin Templeton.
Cum s-a descurcat piața fondurilor de investiții anul trecut?
Fondurile de investiții locale au ajuns la 1,1 milioane de investitori în 2025, iar activele administrate au urcat cu 4,4 miliarde lei, potrivit lui Horia Gustă, președintele AAF.
După schimbarea sistemului de impozitare și introducerea reținerii la sursă, numărul de noi investitori atrași a fost de 560.000 (în 3 ani), ceea ce denotă că simplificarea fiscalității este de bun augur și în acest domeniu.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Investitii

Alte Articole

Criza politică? Bursa crește! Recesiune tehnică? Bursa crește!

Criza politică? Bursa crește! Recesiune tehnică? Bursa crește!

Evoluțiile BVB, mult peste așteptările investitorilor și starea generală a economiei amintesc de exuberanța din 2007, acțiunile având acum o primă de risc negativă.

14 Mai 2026 | Investitii
Cand e momentul potrivit pentru a investi la bursa?

Cand e momentul potrivit pentru a investi la bursa?

Actiunile listate la bursa din Bucuresti (BVB) au evoluat foarte bine anul trecut, inregistrand o crestere medie a preturilor de 46,2% in 2025 (cresterea reprezinta variatia indicelui principal al bursei, BET, calculat ca medie a preturilor a 20 de actiuni importante). Performantele bune au continuat si in 2026: actiunile listate la BVB au crescut cu inca 15,7% in primele patru luni ale anului.

06 Mai 2026 | Investitii
Cât îți rămâne în realitate din deducerea de 400 de euro pentru investiții

Cât îți rămâne în realitate din deducerea de 400 de euro pentru investiții

O facilitate fiscală introdusă din acest an urmărește stimularea investițiilor pe piața de capital din România, prin intermediari autorizați de ASF. Beneficiul real este, totuși, considerabil mai mic.

29 Apr 2026 | Investitii
Bursa românească nu mai este una de dividend

Bursa românească nu mai este una de dividend

Creșterea agresivă a prețului acțiunilor a redus progresiv randamentul dividendelor, astfel încât, în acest moment, este foarte greu să găsești emitenți ale căror dividende să rivalizeze cu depozitele la termen sau titlurile de stat.

02 Apr 2026 | Investitii

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul