top banner

Sunt si esecuri la BVB: Ce profil au investitorii care au pierdut peste 20% in 3 luni

07 Septembrie 2021 | Autor: Cristian Dogaru

Sunt si esecuri la BVB: Ce profil au investitorii care au pierdut peste 20% in 3 luni

Desi la finalul lunii iunie, plasamentul privat cu actiunile Appraisal&Valuation se inchidea cu succes, actiunile fiind suprasubscrise de peste 4 ori, la inceputul lunii septembrie listarea la bursa aducea o corectie cu 24% din prima zi. 
Intrebarea care se pune, in conditiile in care piata a continuat sa creasca in aceasta perioada, este ce s-a intamplat cu investitorii care la debutul plasamentului se bateau pe actiuni, iar la mai putin de 3 luni distanta nu stiau cum sa scape mai repede de ele? 

Nu erau aceleasi personaje? Raspunsul la aceasta intrebare ne va ajuta si sa creionam profilul unui tip de investitor, foarte speculativ, format la umbra plasamentelor private de la BVB din acest an. 

Cum statea APP la multipli burseri

Appraisal&Valuation (simbol bursier APP), companie de evaluari de imobile, cu parteneri importanti din mediul bancar (conform Memorandumului oferit investitorilor la debutul plasamentului privat, fara sa fie insa nominalizati acestia) a incheiat anul 2020 cu un profit de 0,61 milioane lei, la o cifra de afaceri de 4,8 milioane lei. 

Datoriile companiei la finalul anului trecut erau de 2,5 milioane lei, iar capitalurile proprii de 1,49 milioane lei (capital propriu sub datorii, asta nu suna chiar bine). 

La un pret de 11,5 lei/actiune din plasamentul privat, capitalizarea companiei urma sa porneasca in prima zi dupa listare de la 14,8 milioane lei. Cu alte cuvinte, investitorii acceptasera in plasamentul privat un pret echivalent cu un PER (raportul pret/profitul pe actiune) de 24, capitalizarea companiei fiind de aproape 6 ori peste cea a cifrei de afaceri. 

Numai ca in prima zi cotatiile au deschis direct pe minus si au inchis in final cu o corectie de 24%-contrar a ceea ce erau obisnuniti investitorii din plasamentele private anterioare, care vazusera si cresteri de 3 sau 4 ori ale cotatiilor din prima zi raportat la pretul de subscriere.

Si chiar daca in a doua zi a existat o usoara apreciere, de 1,7%, capitalizarea cu care APP a inchis saptamana a fost de numai 11,3 milioane lei, departe de valoarea stabilita la inchiderea plasamentului privat. 

Cum a fost posibila o asemenea corectie?

Cei care au acceptat sa piarda 24% din investitie din prima zi nu erau aceleasi persoane care adusera firmei 4,4 milioane lei in plasamentul privat, oferind-se chiar sa cumpere actiuni de 18 milioane, astfel incat plasamentul se inchise din  prima zi suprasubscris? 

Ba da, numai ca majoritatea sperasera altceva, sa vada cum cotatiile urca rapid peste 11,5 lei, reperul din plasamentul privat, astfel incat sa poata marca repede un profit consistent, cum se mai intamplase in cazuri celebre precum Agroland, Safetech, Mam Bricolaj, etc. 

Avem, iata, inca un caz dupa plasamentul Visual Fan (detinatoarea brandului Allview) cand cotatiile deschid sub cele din plasamentul privat si se mentin sub acest reper. 

In plus, spre deosebire de primele plasamente private din anul 2020, cand actiunile erau oferite la indicatori bursieri foarte atractivi, acum de multe ori actiunile din plasamentele private sunt mai scumpe ca media pietei, ceea ce le face riscante (multe companii mici pot creste accelerat devenind jucatori importanti, dar altele ajung sa se confrunte cu probleme, incercand sa se umfle prea mult si prea repede). 

Firesc, interesul a inceput sa scada si odata cu el si bonusurile pe care sunt dispusi sa le plateasca investitorii care nu au prins actiunile in plasamentul privat. 

Informatiile cuprinse in acest articol sunt cu caracter informativ si contin opinii personale ale autorului. Opiniile prezentate in articole nu reprezinta recomandari de investitii si nici consiliere financiara personalizata cu privire la investitiile dumneavoastra. 



Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Investitii

Alte Articole

SpaceX, o companie care pierde bani, a intrat la bursă cu o evaluare stelară

SpaceX, o companie care pierde bani, a intrat la bursă cu o evaluare stelară

Pe 12 iunie 2026, compania lui Elon Musk s-a listat pe bursa americană Nasdaq și a strâns 85,7 miliarde de dolari, mai mult decât orice altă companie în istoria bursei.

16 Iun 2026 | Investitii
Scad subscrierile FIDELIS, dar statul speră la ajutor de la donatorii de sânge

Scad subscrierile FIDELIS, dar statul speră la ajutor de la donatorii de sânge

În iunie 2026 va avea loc a doua ediție FIDELIS care include două tranșe dedicate donatorilor de sânge, după precedentul din septembrie 2025. Decizia vine după reducerea semnificativă a sumelor atrase la ediția din mai 2026.

11 Iun 2026 | Investitii
IPO Christian Tour – poate fi turismul un magnet pentru investitori?

IPO Christian Tour – poate fi turismul un magnet pentru investitori?

Christian Tour derulează, în perioada 21–28 mai, o ofertă publică inițială pentru listarea la Bursa de Valori București, devenind prima mare agenție de turism românească listată pe bursă.

25 Mai 2026 | Investitii
Criza politică? Bursa crește! Recesiune tehnică? Bursa crește!

Criza politică? Bursa crește! Recesiune tehnică? Bursa crește!

Evoluțiile BVB, mult peste așteptările investitorilor și starea generală a economiei amintesc de exuberanța din 2007, acțiunile având acum o primă de risc negativă.

14 Mai 2026 | Investitii

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul