BVB nu a reusit sa se mentina pe crestere, in ciuda previziunilor analistilor. Indicele general a inregistrat o scadere de 1,04% in sedinta de vineri in timp ce SIF-urile au pierdut 1,73%.
Primele patru sedinte ale saptamanii au generat o crestere totala la BVB de 7,75% in timp ce SIF-urile au adus investitorilor un castig mediu total de 18,8%.
Vineri insa, bursa nu a mai urmat previziunile analistilor si a inregistrat un declin brusc in jurul pranzului, pe care nu a mai reusit sa il recupereze pana la inchiderea sesiunii de tranzactionare.
Cel mai mult au avut de suferit actiunile cotate la categoria a doua si o parte din titlurile financiare. Banca Transilvania (TLV) a coborat cu 3,73% in timp ce SIF2 si SIF4 au pierdut fiecare peste 2,8%. In topul celor mai mari descresteri s-a regasit si Transelectrica (TEL), cu o scadere de 3,85%.
Cresterile nu au trecut de 3,64% la finalul zilei de vineri, nivelul maxim fiind inregistrat de Impact (IMP).
Per total, saptamana a adus pierderi maxime de 58% investitorilor care au pariat pe titlurile Felinvest (FEL) si de 20%, respectiv 14,93%, detinatorilor de actiuni ale Santierului Naval Constanta (SNC), si Mefin (MFN).
Castigurile saptamanle au ajuns la 28% pentru Amylon (AMY), 22,43% pentru Dafora (DAFR) si 21,69% pentru SIF1.
Analistii raman insa optimisti si vad in scaderea de vineri doar o corectie naturala a pietei dupa cresterile constante din ultimele zile.
“Credem ca in mare parte primul segment de crestere al pietei s-a consumat. Ca atare ne asteptam la o perioada de 1-3 zile de consolidare inainte ca tendinta pozitiva sa fie reluata”, a precizat Iulian Panait, presedinte la KTD Invest.
Evolutia principalilor indici interni si internationali poate fi urmarita in sectiunea
Investitii.