Folosim cookies pentru a face website-ul mai usor de utilizat, in conformitate cu Noul Regulament al Uniunii Europene cu privire la Protectia Datelor Personale (GDPR). Citeste Politica de Confidentialitate.

Viscolul umfla preturile la energia electrica

Autor: Conso |

Publicat in: Energie electrica

 

Vremea rea da din nou palpitatii consumatorilor de energie electrica, avand in vedere ca, in astfel de perioade, consumul creste si, implicit, preturile. Consumatorii casnici nu sunt afectati in mod direct, pentru ca acestia au un contract in derulare cu pret fix. Poate la urmatoarea negociere.
 

Consumul de energie electrica, la nivel national, a depasit luni, la ora pranzului, nivelul de 9.500 de MW, fiind aproape de cel istoric inregistrat in luna ianuarie 2017, potrivit datelor privind starea sistemului energetic national, postate pe site-ul Transelectrica.
 
In aceste conditii, pretul maxim al energiei a ajuns, luni, la 338 lei/MWh pe Piata pentru Ziua Urmatoare (PZU), administrata de OPCOM, insa pretul mediu a fost de 206,55 lei/MWh, in crestere cu 25,6% fata de pretul mediu aferent zilei anterioare.
 
Varfurile de pret din piata energiei nu ar trebui sa se transmita imediat in facturile consumatorilor casnici. Desi de la 1 ianuarie a fost eliminat in totalitate tariful reglementat, ANRE continua sa avizeze tarifele pentru serviciul universal, chiar daca metodologia folosita de catre reglementator s-a schimbat.
 
ANRE ramane prezenta in piata
 
Operatorii din piata spun ca Autoritatea stabileste tarifele o data la 6 luni pentru consumatorii casnici care nu si-au schimbat furnizorul, desi de la 1 ianuarie piata energiei electrice ar fi trebuit sa fie complet dereglementata. Potrivit statisticilor oficiale, la inceputul anului, mai mult de 90% dintre consumatori ramasesera fideli vechilor furnizori, neexprimandu-si dorinta de a intra in piata concurentiala. Contractele acestora de furnizare de energie electrica se deruleaza in continuare in baza serviciului universal, iar tarifele vor fi in continuare avizate de catre ANRE.
 
Reguli noi si in Europa
 
Si la nivel european se iau masuri pentru protectia consumatorilor casnici de energie electrica. Comisia parlamentara pentru energie din cadrul Parlamentului European a aprobat, recent, noi reguli cu privire la drepturile consumatorilor. Acestea se refera la accesul la siturile de comparare a preturilor energiei electrice, monitorizarea energetica si energia produsa acasa.
 
Printre altele, normele europene prevad si posibilitatea ca energia produsa acasa si neconsumata sa fie vanduta in reteaua nationala. Prevederea exista si in Romania, insa este iaplicabila pentru ca Ministerul Finantelor nu a identificat modul in care poate fi impozitata aceasta activitate.
 
In plus, norma europeana stabileste ca furnizorii de energie pot fi schimbati in 24 de ore, fara taxe, cu exceptia cazului in care doresc incheierea prematura a unui contract pe durata determinata. In acest caz, taxele vor trebui sa fie limitate, iar contractele care le includ vor trebui sa le ofere consumatorilor avantaje tangibile in schimb. 
 
Totodata, consumatorii trebuie sa aiba acces la informatii privind preturile, in momentul in care aleg un nou furnizor, astfel ca deputatii europeni doresc sa se asigure ca cetatenii UE beneficiaza de acces gratuit la cel putin un site de comparare a preturilor, care sa respecte standardele minime de calitate.
 
De asemenea, clientii vor putea solicita un contor inteligent care sa prezinte consumul de energie si costul in timp real si care poate fi citit de la distanta. Acestea ar trebui instalate in conditii echitabile in termen de trei luni de la data solicitarii. In aceste conditii, tarile membre trebuie sa asigure lansarea de contoare inteligente, dar nu sunt obligate sa finanteze instalarea lor in cazul in care costurile depasesc beneficiile.
 
Pentru a intra in vigoare, noile reguli trebuie adoptate in plenul Parlamentului European.

Alte articole din Energie electrica

Energie electrica

Val de cresteri la energia electrica pe piata spot

Pretul energiei electrice, care influenteaza preturile la producator, creste continuu. Pe bursa de profil OPCOM pretul de livrare s-a dublat zilele acestea fata de inceputul lunii august. Citeste mai mult

Cum pot consumatorii sa vanda energie electrica in retea?

Persoanele fizice care produc energie regenerabila in surplus fata de consumul propriu pot sa o vanda in reteaua de distributie, iar valoarea energiei livrate se va compensa cu factura lor la distribuitorul de energie. Sunt vizati cei care au o mica turbina eoliana in curte sau un panou fotovoltaic pe acoperisul casei. Citeste mai mult

Opinii recente

de carmen popescu

"in urma cu 2 ani jumate,am luat prin cetelem un TV in val. de 1900ron,rata a fost de 145lei timp de 1 an jumate. . . totul ..."

Facebook