Folosim cookies pentru a face website-ul mai usor de utilizat, in conformitate cu Noul Regulament al Uniunii Europene cu privire la Protectia Datelor Personale (GDPR). Citeste Politica de Confidentialitate.

Garantarea depozitelor bancare: Cum functioneaza?


Falimentele bancare din trecut mai au ecou si in zilele noastre. Multi romani inca isi tin banii acasa, de teama sa nu ii piarda. Acestia trebuie sa stie, insa, ca banii din banca, sub orice forma ar fi depusi, sunt garantati in limita a 100.000 de euro. Cum si in cat timp se recupereaza banii daca banca intra in faliment?

 
Daca ai bani la o banca (depozit la termen, cont de economii, cont curent, cont de card, cont comun, cont pentru copii), in cazul in care aceasta intra in faliment, ii poti recupera integral si intr-un termen rezonabil, daca suma totala detinuta in banca respectiva nu depaseste 100.000 de euro (sau echivalent in alta moneda).
 
Practic, toate sumele detinute de tine se aduna, inclusiv dobanzile cuvenite, daca sunt in valuta se convertesc in lei la cursul BNR din ziua falimentului si se stabileste cati bani ai de recuperat de la banca falimentara. Daca ai si credite, din suma economiilor se scad eventualele rate restante, comisioane, dar si impozitul pe dobanda la economii.
 
Este important de stiut faptul ca plafonul de 100.000 de euro este valabil pentru fiecare banca in parte. Asadar, in cazul in care ai bani la mai multe banci, la fiecare beneficiezi de garantie in aceeasi limita, de 100.000 de euro. De altfel, este si recomandat pentru persoanele cu detineri mai mari de 100.000 de euro sa isi imparta banii la mai multe banci pentru a avea garantata intreaga suma.
 
Cand sunt garantate sume mai mari de plafon?
 
Deponentii care au la banca falimentara depozite care depasesc plafonul de 100.000 de euro, vor incasa compensatia in aceasta limita, iar pentru diferenta trebuie sa se adreseze instantei pentru a se putea inscrie la masa credala.

Totusi, sunt si situatii in care se garanteaza sume mai mari de acet plafon, insa doar temporar.
 
Este cazul depozitelor constituite in urma vanzarilor de locuinte, incasarii indemnizatiilor de pensionare, disponibilizare, invaliditate, deces, indemnizatii de asigurare sau compensatii pentru daune rezultate din infractiuni sau pentru condamnari pe nedrept. Acestea sunt garantate integral, insa pe o perioada de cel mult 12 luni de la data constituirii depozitului. Daca dupa expirarea acestui termen, banii raman in banca, este recomandat sa fie impartiti in depozite de maxim 100.000 de euro la mai multe banci, astfel incat suma sa ramana inregral garantata.
 
Cine plateste despagubirile si din ce bani?
 
De plata despagubirilor, in cazul falimentului unei banci, se ocupa Fondul de Garantare a Depozitelor in  Sistemul Bancar (FGDB) din banii pe care ii are la dispozitie. De unde? Din cotizatiile bancilor membre sau din alte surse interne (recuperari de creante, investitii etc.)
 
In cazul in care acesti bani nu ajung, legea prevede ca Guvernul sa puna la dispozitia FGDB sumele necesare, sub forma de imprumut, in termen de maximum 5 zile lucratoare de la data solicitarii.
 
In prezent, in sistemul de garantare local sunt inscrise 27 de banci si o cooperativa de credit. Este vorba de bancile care au statut de persoana juridica romana.
 
Insa, potrivit normelor europene, toate bancile au obligatia legala de a participa la o schema de garantare a depozitelor. In aceste conditii, sucursalele din Romania ale bancilor din alte state membre ale Uniunii Europene (ex: ING, TBI Bank, Alior Bank etc.) participa la schemele de garantare din tarile de provenienta.
 
Dar Fondul asigura plata compensatiilor si catre deponentii romani ai acestor sucursale, in numele schemelor de garantare din statele de origine, pe baza instructiunilor primite de la acestea. De asemenea, banii pentru compensatii sunt primiti de Fond tot de la entitatea straina. In acest caz, plata compensatiilor se face in moneda in care a fost acordata finantarea de catre schema de garantare a depozitelor din statul membru de origine.
 
Ce trebuie sa fac pentru a imi recupera banii?
 
Cum functioneaza, concret, mecanismul de despagubire in cazul in care banca la care ai depus banii intra in faliment?
 
Banca Nationala a Romaniei anunta oficial ca depozitele la banca respectiva sunt indisponibile si notifica FGDB in aceasta privinta.
 
Imediat ce a fost notificat, Fondul declansaza public procedura de plata a compensatiilor. Ce inseamna asta? Ca Fondul primeste de la banca in faliment lista cu compensatiile care trebuie platite, o verifica si o trimite mai departe unei alte banci (mandatata in acest scop - sa plateasca despagubirile clientilor bancii falimentare). In fiecare an, FGDB selecteaza doua banci cu care incheie un contract de mandat pentru astfel de situatii.

In plus, Fonul pune la dispozitia bancii mandatate suma necesara platii compensatiilor si, in maximum 7 zile lucratoare de la anuntul oficial, va incepe plata compensatiilor. In paralel, Fondul publica si informatiile necesare clientilor pentru incasarea compensatiilor.

Deponentii nu suporta nici o taxa si nici un comision pentru obtinerea compensatiilor cuvenite. Acestea pot fi incasate in numerar sau prin transfer bancar intr-un cont la banca mandatata sau la alta banca.

In schimb, deponentii pot depune contestatii la FGDB in cazul in care nu sunt de acord cu datele cuprinse in listele pe baza carora se face plata compensatiilor
 
Cine are dreptul la compensatie?

 
Banii detinuti in banca falimentara pot fi recuperati doar de titularul contului, dar ce se intampla in cazul in care exista mai multi titulari, un titular si un imputernicit, sau depozite pe numele unui minor.
 
Cotitularii unui cont beneficiaza de compensatie proportionala cu cota detinuta din cont, conform contractului cu banca.
 
In cazul in care pe un cont este si un imputernicit, compensatia se plateste integral titularului depozitului garantat. Pentru a putea primi compensatia in locul titularului, orice persoana are nevoie de procura prin care este imputernicita pentru ridicarea compensatiei.
 
Daca un minor si tutorele acestuia au economii la aceeasi banca, cei doi – tutorele si minorul beneficiaza individual de garantarea depozitelor. Tutorele beneficiaza de garantarea depozitelor personale in limita a 100.000 de euro. De asemenea, separat, si minorul beneficiaza de garantarea depozitelor personale in limita plafonului de 100.000 de euro. Tutorele este cel care poate face operatiuni pe contul minorului, inclusiv poate ridica compensatia.

In situatia in care decedeaza titularul depozitului, compensatia va fi incasata de mostenitorii legali ai acestuia, nu de imputernicit, in cazul in care exista. La decesul titularului imputernicirea (mandatul) acordata de acesta unei persoane pentru efectuarea operatiunilor in cont inceteaza.
 
Depozitele firmelor, garantate in acelasi plafon
 
Nu doar depozitele persoanelor fizice sunt garantate de Fond, ci si cele ale persoanelor juridice, inclusiv ale societatilor non-profit. 

In caz de faliment al bancii, firmele vor primi compensatia pe baza imputernicirii autentificate, eliberate strict pentru acest scop, a actului de identitate si a legitimatiei de la firma indreptatita la compensatie.

Atentie, insa! Dreptul deponentilor de a primi compensatiile cuvenite se prescrie in termen de 5 ani de la data la care FGDB a pus compensatiile la dispozitia deponentilor.

Pe site-ul FGDB se gaseste lista bancilor participante la schema locala, dar si lista sucursalelor din Romania ale bancilor straine.


Distribuie articolul




Alte articole

Romanii continua sa piarda bani din depozite! Cu cat au crescut dobanzile?

Bancile din Romania continua sa castige semnificativ din marjele de dobanda dintre credite si depozite. In timp ce creditele cu dobanda variabila se scumpesc automat odata cu avansul Robor, depozitele raman perdante, pentru ca bancile “aliniaza” cu greu dobanzile la evolutia pietei si a inflatiei, care depaseste 4,5% anual.

Citeste mai mult

Inflatia tot mai mare erodeaza dobanzile la depozite! Ce alternativa apare?

Inflatia continua sa creasca, in ton cu estimarile analistilor, si trage dupa ia si dobanzile la credite. In mai, a ajuns la 5,41%, de la 5,2% in aprilie si erodeaza tot mai mult veniturile romanilor si castigurile la depozitele din banci. Populatia va avea, insa, in curand o alternativa de plasament la dobanzi de peste 4,5%. In ce conditii?

Citeste mai mult

Unde ne plasam economiile pentru a nu pierde din valoare?

In contextul discutiilor actuale cu privire la banii de care vom beneficia la pensie, necesitatea economisirii devine tot mai evidenta. Depozitele din banci doboara record dupa record, insa acestea nu mai ofera castiguri deponentilor, ci din contra. Care ar fi alternativele de plasare a economiilor care sa asigure, cel putin, conservarea valorii?

Citeste mai mult

(P) TBI Bank si-a extins oferta de depozite

TBI Bank si-a extins oferta de produse de economisire introducand noi beneficii, precum si o noua moneda pentru constituirea depozitelor. Clientii beneficiaza de noul depozit in USD si zero taxa de administrare pentru conturile curente.

Citeste mai mult