Pentru investitori, dobânzile de 6-8% sunt tentante. Dar cu cât scadența este mai lungă, cu atât crește și riscul aferent evoluției dobânzilor, a cursului de schimb şi a finanțelor publice ale României.
Titlurile de stat destinate populației au intrat într-o zonă în care investitorii români nu erau obișnuiți să opereze: maturități de zece ani. După ce în august 2025 Ministerul Finanțelor a introdus pentru prima dată o maturitate de zece ani la titlurile Fidelis în euro, în vara lui 2026 maturitatea de zece ani a ajuns și la emisiunile în lei.
MF a introdus pentru prima dată în programul Fidelis o emisiune în euro cu scadență la zece ani în august 2025. Titlul a avut un cupon de 6,50% pe an și ajunge la maturitate în 2035. La ultima emisiune, cea din august 2026, cuponul este de 6,3%
Un an mai târziu, aceeași strategie a fost extinsă și la titlurile în lei. În iunie 2026 au apărut primele emisiuni Fidelis în lei cu maturitate de zece ani, cu dobânzi de 7,25% (în iulie au fost de 7,55% pe an iar în august 2026 sunt la 7,5%).
Pentru stat, este o veste bună: o parte din finanțare poate fi blocată pentru un deceniu, reducând presiunea refinanțării datoriei. Pentru investitor, însă, ecuația este mai complicată. Cu cât banii sunt împrumutați statului pentru mai mult timp, cu atât este mai mare incertitudinea privind ceea ce se va întâmpla între momentul cumpărării și scadență.
De ce a apărut maturitatea de zece ani
Din perspectiva Ministerului Finanțelor, obligațiunile cu maturitate lungă au un avantaj important: permit statului să fixeze costul finanțării pentru o perioadă mai lungă. În loc să se împrumute pe doi, trei sau cinci ani și să fie nevoit să refinanțeze datoria la scadență, statul poate atrage bani pe zece ani. Pentru un emitent cu necesar ridicat de finanțare, acest lucru poate fi foarte important. Pentru investitor, însă, efectul este invers.
El fixează astăzi un randament într-un moment în care nu știe cum vor arăta inflația, dobânzile, cursul valutar sau finanțele publice în 2035 sau 2036. Așadar, maturitatea lungă transferă o parte din riscul dobânzilor de la stat către investitor.
6,50% în euro, peste 7% în lei
Prima emisiune Fidelis în euro pe zece ani, lansată în august 2025, a oferit un cupon de 6,50% pe an, cu scadența în 2035.
În zona titlurilor în lei, dobânzile oferite pentru maturități lungi au urcat ulterior peste 7,5%.
Diferența dintre randamentele în lei și cele în euro este importantă. La prima vedere, un cupon de 7,5% în lei pare net superior unuia de 6,5% în euro. Dar comparația nu este corectă fără cursul valutar. Investitorul care cumpără titlul în lei își asumă și riscul ca leul să se deprecieze față de euro.
Dacă, de exemplu, leul pierde 10% din valoare față de euro într-o perioadă suficient de scurtă, avantajul unei dobânzi mai mari poate fi redus substanțial atunci când investiția este evaluată în euro. Pentru cine își măsoară economiile în euro, aceasta este una dintre cele mai importante diferențe dintre cele două variante.
Ce se întâmplă dacă dobânzile cresc?
Aici apare unul dintre cele mai importante riscuri ale unei obligațiuni pe zece ani. Să presupunem că un investitor cumpără obligațiuni de 100.000 lei, cu un cupon de 7,5%, la valoarea nominală. Încasează 7.500 lei pe an, iar la maturitate primește cei 100.000 lei.
Problema apare dacă, peste doi ani, obligațiunile noi emise de România ajung să ofere un randament de 9%.
Cine ar mai cumpăra de pe piața secundară obligațiunea veche care oferă doar 7,5%? Pentru a deveni atractivă, prețul obligațiunii vechi trebuie să scadă. Aceasta este regula de bază a pieței obligațiunilor: când randamentele cresc, prețurile obligațiunilor existente scad. Iar la maturități lungi, efectul este mai puternic.
Dacă randamentul pieței urcă de la 7,5% la 9%, prețul obligațiunii ar putea coborî în zona de 90-92 lei, în funcție de maturitatea exactă, momentul până la scadență și structura fluxurilor de numerar.
În cazul unei investiții inițiale de 100.000 lei, valoarea de piață ar putea ajunge astfel spre 90.000-92.000 lei. Dacă randamentul cerut ajunge la 10%, presiunea asupra prețului devine și mai mare, iar valoarea de piață se poate corecta spre zona de 84.000-87.000 lei.
„O țin până la maturitate” nu rezolvă totul
Este adevărat că, dacă investitorul cumpără titlul la emisiune și îl păstrează până la maturitate, fluctuațiile intermediare ale prețului au o importanță mult mai mică. Dacă România își respectă obligațiile, investitorul primește cupoanele și principalul conform condițiilor emisiunii.
Dar strategia „buy and hold” nu elimină toate riscurile. Elimină în principal riscul de a materializa o pierdere de preț prin vânzarea într-un moment nefavorabil. Nu elimină: riscul de inflație; riscul valutar, în cazul titlurilor în lei; riscul de credit al statului; riscul de oportunitate; riscul ca randamentele noi din piață să devină mult mai atractive.
Riscul care poate schimba cel mai mult ecuația: ratingul României. Pentru o obligațiune pe zece ani, evoluția ratingului suveran devine o variabilă importantă. România este încă în categoria investment grade, dar se află în partea inferioară a acestei categorii, iar deficitele fiscale şi externe ridicate reprezintă vulnerabilități importante.
Comisia Europeană a avertizat asupra presiunilor fiscale și a costurilor ridicate de finanțare ale României, în timp ce țara se află în continuare în procedura de deficit excesiv. O eventuală retrogradare a ratingului sub investment grade nu ar însemna automat intrarea României în incapacitate de plată. Ar însemna însă că investitorii ar putea cere o primă de risc mai mare.
Iar această primă de risc se vede direct în randamente.
Dacă astăzi piața cere 7,5% pentru finanțarea României pe termen lung, iar în urma unei deteriorări a situației fiscale ajunge să ceară 9-10%, obligațiunile deja emise la 7,5% vor pierde din valoare.
Pentru cine ține titlul până în 2036, efectul poate rămâne în mare parte o fluctuație de preț. Pentru cine are nevoie de bani în 2028, însă, diferența poate deveni o pierdere reală.
Inflația poate mânca randamentul real
Un alt risc este mai puțin spectaculos, dar poate fi la fel de important: inflația. O dobândă nominală de 7,5% este foarte bună dacă inflația medie pe termen lung este 3%.
Dar dacă inflația medie ajunge la 6-7%, randamentul real este mult mai modest. Iar într-o investiție pe zece ani, nimeni nu poate ști astăzi care va fi inflația medie din perioada 2026-2036.
Investitorul fixează dobânda, dar nu fixează puterea de cumpărare a banilor pe care îi va primi.
De ce sunt totuși atractive titlurile pe zece ani?
Pentru că există și scenariul invers. Dacă inflația scade, dobânzile BNR se reduc, randamentele obligațiunilor scad, iar percepția asupra României se îmbunătățește, obligațiunile cumpărate la randamente ridicate pot deveni foarte valoroase.
Un investitor care cumpără la 7,5%, iar peste câțiva ani piața ajunge să accepte 5,5-6%, poate obține nu doar cupoanele, ci și un câștig de capital dacă vinde obligațiunea înainte de maturitate. Așadar, maturitatea lungă funcționează în ambele sensuri.
Pentru investitorul conservator, alegerea între cele două monede ar trebui făcută pornind de la moneda în care va avea nevoie de bani. Dacă economiile și obiectivele financiare sunt în euro, obligațiunile în euro oferă un avantaj evident: elimină riscul cursului euro/leu.
Dacă investitorul are venituri și cheltuieli în lei și nu intenționează să transforme banii în euro, randamentul mai mare al titlurilor în lei poate fi mai relevant. Nu există însă o regulă universală. Un portofoliu poate conține ambele tipuri de titluri, tocmai pentru a evita concentrarea într-o singură monedă.
Ce ar trebui să urmărească investitorii?
Pentru cine cumpără Fidelis pe zece ani, dobânda din prospect este doar punctul de plecare. Mai importante sunt câteva variabile:
1. Randamentele titlurilor de stat pe piața secundară.
Acestea arată cât cere piața pentru riscul României.
2. Diferența dintre randamentul României și cel al Germaniei.
Un spread în creștere indică, în general, o primă de risc mai mare pentru România.
3. Ratingurile agențiilor internaționale.
O perspectivă negativă sau o retrogradare poate afecta rapid randamentele și prețurile.
4. Deficitul bugetar și necesarul de finanțare.
Cu cât statul trebuie să împrumute mai mult, cu atât condițiile de finanțare devin mai importante.
5. Inflația și politica BNR.
Acestea influențează direct randamentele în lei.
6. Cursul euro/leu.
Pentru titlurile în lei, cursul poate fi la fel de important ca dobânda.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
