FMI confirma: noile reglementari BNR nu se vor aplica creditelor ipotecare

Cei care aveau in plan contractarea unui credit ipotecar pot sta linistiti. Noile reglementari propuse de BNR, ce sugerau un avans mai mare si criterii restrictive la selectarea clientilor, nu se vor aplica si in cazul creditelor ipotecare. Acest lucru este confirmat de FMI, care nu vrea ca astfel de reglementari sa afecteze piata imobiliara.

FMI a publicat recent un nou raport de tara pentru Romania, unde se precizeaza ca imprumuturile imobiliare nu vor fi restrictionate.

“Reglementarile nu acopera creditele ipotecare ca urmare a ingrijorarilor privind impactul asupra pietei. Preturile activelor imobiliare in Romania sunt exprimate in euro si imprumuturile pe termen lung sunt denominate tot in valuta (in principal euro), deoarece piata aferenta monedei locale nu este lichida decat pentru maturitati scurte”, se precizeaza in raportul FMI.

Daca proiectul de regulament propus de BNR s-ar aplica in forma propusa initial, creditele ipotecare in euro s-ar putea acorda doar in conditiile unui avans minim de 30%, iar bancile ar fi obligate sa ia in calcul intr-o pondere mai mare riscul valutar, dar si posibilitatea de scadere a veniturilor.

Ultimul cuvant il are tot FMI

Chiar daca initiatorul proiectului (BNR) nu a dat mai multe detalii despre noul regulament, iar forma finala nu a fost inca publicata, clientii pot sta linistiti daca FMI a intrat in scena.

Experienta a dovedit ca atata vreme cat exista un acord in derulare cu Fondul Monetar International, recomandarile acestuia sunt aplicate in unele situatii cu mai mare constiinciozitate decat legislatia existenta.

In plus, in ultimii ani, nu este prima oara cand FMI intervine in puncte cheie in ceea ce priveste sectorul financiar, inclusiv in zona de retail.

In urma cu 6 luni, guvernul si-a luat angajamentul in fata FMI ca cel putin 1 an sa nu intervina pe piata recuperatorilor de creante si sa nu adopte sau initieze nicio reglementare privind falimentul personal.

Bancherii au fost rezervati in declaratii

Dupa lansarea proiectului in dezbatere publica, bancherii - chiar daca mult mai putin vocali decat de obicei - au pus la punct o serie de amendamente si le-au trimis catre BNR. Principala lor ingrijorare erau efectele negative asupra activitatii de creditare si asa reduse in ultimii ani.

“Sunt unele aspecte pe care le-am ridicat pentru a nu reduce la zero creditarea. Proiectul nu va modifica creditele pentru locuinte”, a precizat Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), in cadrul unui semninar organizat de Mediafax.

Ulterior insa, el nu a dorit sa ofere mai multe detalii despre discutiile avute cu BNR si “victoriile” reputate in batalia impotriva unei reglementari mai puternice. Si guvernatorul BNR a evitat subiectul, multumindu-se sa faca referire doar la limitarea creditelor de consum.

Distribuie articolul


Un proiect sustinut de

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult

ALTE ARTICOLE - Credite imobiliare


5 ponturi pentru obtinerea unui credit Noua Casa
5 ponturi pentru obtinerea unui credit Noua Casa

Bancile au inceput deja sa acorde primele credite prin programul Noua Casa. Conso iti prezinta 5 aspecte importante de catre ar trebui tinut cont inainte de obtinerea unui imprumut.

14 Octombrie 2020 | Imobiliare

Creditele Noua Casa: Cum arata ofertele principalelor banci?
Creditele Noua Casa: Cum arata ofertele principalelor banci?

CEC Bank, BCR, ING Bank, Raiffeisen Bank si Banca Transilvania au anuntat deja ca au lansat ofertele de creditare pentru programul Noua Casa, la dobanzi ce pornesc de la 4,31%.

14 Septembrie 2020 | Imobiliare

Este mai avantajos un credit Noua Casa decat unul imobiliar?
Este mai avantajos un credit Noua Casa decat unul imobiliar?

Diferentierea se face in special in functie de valoarea imobilului si, implicit, de existenta sau nu a avansului solicitat in conturile viitorilor debitori.

18 August 2020 | Imobiliare

Prima Casa a devenit Noua Casa cu acte in regula
Prima Casa a devenit Noua Casa cu acte in regula

Din 5 august, odata cu publicarea in Monitorul Oficial, avem un nou program de creditare cu garantii de stat pentru cei ce doresc sa isi cumpere o locuinta. Oficialii FNGCIMM dau asigurari ca programul va putea fi aplicat in partea a doua a lunii august, dupa emiterea normelor de aplicare.

12 August 2020 | Imobiliare

Mai multe articole

Inapoi sus