top banner

Investitorii au pariat din nou pe SIF-uri

06 August 2009 | Autor: Conso

SIF-urile au reusit sa acumuleze din nou aproape jumatate din totalul tranzactiilor bursiere azi, incheind sedinta cu un avans de 5,7%, in conditiile in care cresterile medii se situeaza la 2%.

Topul celor mai mari castiguri este condus de uzina de aluminiu Alro (ALR), pretul unei actiuni urcand cu 14%.

De asemenea, titlurile a doua banci si doua SIF-uri au reusit cresteri cuprinse intre 6,6% si 7,7%, acestea fiind BRD, Erste Bank (EBS), SIF Moldova (SIF2) si SIF Oltenia (SIF5).

Lichiditatea totala s-a soldat la aproximativ 9 milioane euro.

“Optimismul investitorilor nu are la baza factori legati de piata locala, ci este influentata de evenimentele de pe pietele internationale”, au precizat pentru Conso.ro analisti din piata, apreciind ca rezultatele financiare venite din partea companiilor care activeaza pe pietele mature au fost mai bune decat asteptarile.

Analistii sunt de parere ca actiunile au scazut nejustificat de mult pe fondul panicii survenite la finalul anului trecut, astfel ca este putin probabil ca bursa sa mai cunoasca noi scaderi de amploare.

Evolutia principalilor indici interni si internationali poate fi urmarita pe Conso.ro/burse.html

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Investitii

Alte Articole

Cum a ajuns BVB cea mai performantă bursă europeană în ultimul an?

Cum a ajuns BVB cea mai performantă bursă europeană în ultimul an?

În ciuda indicatorilor macroeconomici care semnalează pericol — deficite mari și încetinire economică — și a unui program de austeritate care pune presiune pe cerere, bursa românească a fost cea mai performantă în ultimele 12 luni din Europa.

11 Feb 2026 | Investitii
Vrei să ai succes în investiții? Copiază strategia unui fond mutual

Vrei să ai succes în investiții? Copiază strategia unui fond mutual

Principalele greșeli ale investitorilor individuali sunt supraexpunerea pe un număr mic de titluri, intrarea în piață brusc și cu toate fondurile, precum și plasarea banilor fără o documentare suficientă.

06 Feb 2026 | Investitii
Mai merită subscrierea directă în cadrul IPO-urilor de la BVB?

Mai merită subscrierea directă în cadrul IPO-urilor de la BVB?

În loc să spargem depozite la termen ori să convertim în lei sumele din conturile curente pentru a suplimenta subscrierile, mai bine cumpărăm în prima zi după listare, fără complicații.

03 Feb 2026 | Investitii
De ce explodează cotațiile metalelor prețioase și cum poți beneficia de acest trend?

De ce explodează cotațiile metalelor prețioase și cum poți beneficia de acest trend?

În ultimii doi ani, piețele financiare au înregistrat o situație rară în istorie – atât metalele prețioase, în special aurul și argintul, cât și bursele majore se află simultan la maxime istorice, dinamica economiei globale oscilând între căutarea unui refugiu și speculație agresivă.

23 Ian 2026 | Investitii

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul