Companiile trebuie sa isi analizeze situatia inainte de a solicita un credit

Companiile care au nevoie de finantare pot arde anumite etape in accesarea creditului daca inainte de a merge la banca realizeaza o analiza pe cont propriu a sanselor reale pe care le au. In special in aceasta perioada, o astfel de analiza poate fi cruciala pentru obtinerea unui rezultat pozitiv sau pentru a evita un refuz evident.

Inca de la inceputul activitatii sau pe parcusul desfasurarii acesteia, societatea comerciala necesita resurse de finantare care depasesc bugetul asociatului/asociatilor. Optiunile sunt:

•    Aducerea de noi asociati in firma;
•    Implicarea de fonduri de private equity - specifica societatilor de dimensiune mare;
•    Obtinerea unui credit.


Obtinerea unui credit incepe din propria ograda

Primul pas pe care o societate comerciala care doreste sa obtina un credit trebuie sa il faca este o auto-analiza a situatiei financiare. In acest mod, conducerea companiei pleaca la drum cu temele facute si poate negocia de pe alta pozitie cu banca, avand o imagine foarte clara despre punctele forte ale societatii dar si asupra minusurilor.
In acest sens, exista anumiti indicatori care trebuie urmariti in mod special:

•    Volumul incasarilor societatii prin conturile bancare: este foarte important ca societatea sa faca majoritatea incasarilor in contul bancar.

Daca situatia este de asa natura incat nu permite acest lucru, este recomandat sa fie efectuate depuneri cat mai dese ale incasarilor de casierie si apoi platile sa se faca din cont bancar si nu prin utilizarea numerarului.

Desi aceasta este o cheltuiala financiara suplimentara, acest lucru confera un plus de confort bancii si creste sansele de succes a solicitarii a credit.

•    Valoarea imprumutului din partea asociatilor si a dividendelor de incasat: marea majoritate a firmelor pe care le-am consiliat in obtinerea de finantari bancare aveau datorii considerabile fata de asociati (fie sub forma banilor cu care acestia au finantat activitatea de pana atunci a firmei, fie sub forma dividendelor neridicate).

Pentru a avea sanse marite de succes in  aprobarea solicitarii de finantare este recomandata transformarea unei parti din imprumutul acordat societatii de asociati in majorare de capital social. Acest lucru va imbunatati foarte mult indicatorii societatii.

De asemenea, atragem atentia ca bancile vor acorda finantare cu conditia ca imprumuturile si dividendele asociatilor sa fie retrase doar cu acordul bancii.

•    Datoriile catre bugetul de stat: este optim ca societatea sa aiba un bun istoric la plata datoriilor catre bugetul de stat. In cazul societatilor care solicita finantarea tocmai pentru achitarea acestor datorii, consideram ca este important ca societatea sa faca dovada faptului ca desi nu au fost suficiente resurse financare, au fost achitate constant sume (mai mici decat cele necesare) catre bugetul de stat.

•    Imaginea financiara a asociatului/asociatilor: In analiza solicitarii de finantare, banca va verifica si asociatii ce detin societatea.

In cazul in care acestia sunt tot societati comerciale se va face o  analiza economica sumara. Acest lucru poate constitui un avantaj in conditiile in care aceste societati au o performanta financiar-economica buna.

In cazul persoanelor fizice se va verifica daca exista sau au existat imprumuturi si care este istoricul la plata al acestora.

•    Garantiile imprumutului: un alt aspect extrem de important la analiza unui dosar de credit il reprezinta garantiile aduse de companie. Pe langa biletele la ordin in alb sau depozitele colaterale, bancile solicita in cele mai multe cazuri si garantii imobiliare.

In general, se prefera imobilele de tipul locuintelor sau spatiilor de birouri situate in orase mari ale tarii. Valoarea creditului nu va depasi insa 40%-60% din valoarea de piata a cladirilor.  Terenurile in schimb, sunt acceptate foarte greu, si numai in conditiile in care sunt situate in zone “premium”. Suma finantata nu depaseste insa 30%-40% din valoarea terenului.

Mihai Daina este consultant senior in cadrul companiei DTD Team.


Distribuie articolul


Un proiect sustinut de

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult

ALTE ARTICOLE - IMM


IMM Factor ajuta micile afaceri cu probleme la incasarea facturilor
IMM Factor ajuta micile afaceri cu probleme la incasarea facturilor

Dupa IMM Invest si IMM Leasing, IMM Factor este al treilea program guvernamental ce incearca sa sprijine micile afaceri in cautare de finantari.

1 Septembrie 2020 | IMM

Alternative de finantare pentru companiile mici
Alternative de finantare pentru companiile mici

Pentru micile afaceri care au nevoie de finantare, pe langa mai cunoscutul program guvernamental IMM Invest, a aparut recent si IMM Leasing, iar bancile au la randul lor scheme de finantare cu bani europeni.

29 Iulie 2020 | IMM

Programul IMM Invest: Cum sa iei bani de la stat cu dobanda zero?
Programul IMM Invest: Cum sa iei bani de la stat cu dobanda zero?

IMM Invest, programul prin care statul isi propune sa ajute firmele mici si mijlocii cu garantarea imprumuturilor si subventionarea dobanzilor pentru creditele pentru capital de lucru si investitii a demarat, zece zile mai tarziu, in viteza.

29 Aprilie 2020 | IMM

Termen final pentru deconturile Start-up Nation 2017! Nu va fi prelungit!

Firmele participante in Programul Start-up Nation 2017 mai au doar trei saptamani pentru depunerea decontului de cheltuieli. Termenul limita maxim este 29 septembrie si nu va fi prelungit, anunta Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.

6 Septembrie 2018 | IMM

Mai multe articole

GHIDURI


Microcredite

Microcreditele sunt solutii de finantare concepute de banci pentru firmele de dimensiuni mici. Banii se primesc de multe ori in cel mult 24 de ore de la depunerea documentatiei. Solutiile de microfinantare sunt destinate in general intreprinderilor cu o cifra de afaceri mai mica de 1 milion de euro pe an. Totul despre microcredite in Ghidul complet

Garantii financiare

Garantiile Fondului National de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM) se emit la solicitarea institutiilor finantatoare pentru credite aprobate. Pentru finantari de pana la 400.000 lei, garantia Fondului se poate obtine in maxim 48 ore. Cine poate solicita garantii financiare, cum se obtin si ce credite pot fi garantate, cat costa garantiile

Restructurare credite

Restructurarea unui credit la firmele care intampina probleme de rambursare este o alternativa demna de luat in seama pentru a evita executarea silita a garantiilor. In ce conditii se restructureaza creditul, ce este rescandentarea, ce este reesalonarea si refinantarea, ce se poate face daca statul intarzie plata si ce solutii de restructurare mai

Plan de afaceri

Planul de afaceri este foarte important atunci cand te decizi sa incepi o afacere. Cum faci un plan de afaceri, cum aleg domeniul de activitate, analiza break-even, cum poti imbunatti performantele si care este investitia necesara in Ghidul complet Plan de afaceri.

Inapoi sus