Pastele aduce motive de apreciere pentru leu

Leul s-ar putea aprecia fata de euro cu ocazia Sarbatorilor de Paste, urmand sa fie sustinut de valuta adusa in tara de muncitorii romani din strainatate. In plus, analistii estimeaza ca dolarul va continua sa se deprecieze, raportul EUR/USD fiind vazut dincolo de bariera de 1,60.
 
In luna martie, leul a fost tranzactionat fata de euro in intervalul 3,68-3,76, miscarile fiind de cele mai multe ori sincronizate cu evolutiile care au avut loc la nivel regional. Comparativ, cu perioada de la inceputul anului, piata s-a mai calmat, in special, in partea a doua a lunii trecute.
 
Majorarea dobanzii de politica monetara – de la 9% la 9,5% - de catre BNR a trecut aproape neobservata. Decizia era asteptata de catre investitori, astfel ca nu s-au resimtit efecte la nivelul cursului.
 
Pe termen scurt, masura BNR va ajuta insa leul sa depaseasca mai usor posibilele efecte negative care s-ar putea transmite la noi de pe pietele internationale. Dobanzile interbancare se situeaza la peste 11%, suficient pentru a mentine apetitul investitorilor straini fata de leu.
 
« Estimam ca leul ar trebui sa se situeze fata de euro intre 3,65-3,75 pe termen scurt. S-ar putea tranzactiona in afara acestui interval, doar daca vor aparea stiri importante despre Romania care sa schimbe perceptia pe termen scurt a investitorilor sau ca urmare a contextului international volatil », considera analistii de la BCR.
 
Ei cred ca o posibila apreciere a monedei nationale s-ar putea manifesta la sfarsitul lunii aprilie. Cu ocazia sarbatorilor de Paste, se asteapta ca transferurile romanilor din strainatate sa creasca, ceea ce va majora oferta de euro de pe piata.
 
Daca fata de euro, leul nu a reusit sa recupereze teren, el s-a apreciat insa usor fata de dolar. Potrivit datelor BNR, rata de schimb dolar-leu era de 2,35 la finele lui martie, fata de 2,45 la sfarsitul lui februarie.
 
Euro tinteste pragul de 1,60 dolari
 
Castigul a fost posibil ca urmare a faptului ca dolarul american s-a depreciat pe pietele internationale. Pe parcusul lui martie, raportul EUR/RON a urcat de la 1,50 pana la 1,58, pe fondul reducerii dobanzilor la dolari de catre banca centrala a Statelor Unite.
 
In plus, caderea dolarului nu este clar daca s-a incheiat. « Pe termen scurt – urmatoarele 1-2 luni – ne asteptam ca raportul EUR/USD sa depaseasca pragul 1,60, deoarece datele economiei americane se vor inrautati, iar Fed va merge mai departe cu reducerea dobanzilor, in timp ce Banca Centrala Europeana nu este inca interesata sa ia in considerare reducerea ratelor de dobanda », precizeaza Valentin Hofstatter, analist la Raiffeisen Zentralbank.
 
El considera ca tendinta de depeciere a dolarului se va inversa numai in momentul in care discursul Bancii Centrale Europene va indica posibilitatea reducerii dobanzilor. Iar, asta s-ar putea intampla in cursul trimstrului II, cand activitatea economica din zona euro s-ar putea incetini si ingrijorarile privind sanatatea sectorului financiar se vor accentua.
 


Distribuie articolul


Un proiect sustinut de

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult

ALTE ARTICOLE - Valute


Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real
Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real

Platforma Schimb Valutar de la Telekom Banking ofera cursuri actualizate in timp real, in functie de evolutia pietei internationale, direct pe smartphone, fara limitari sau costuri ascunse.

12 Mai 2021 | Articol sponsorizat

Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare
Bula bitcoin se poate sparge prin reglementare

Investitorii pe termen lung in bitcoin au primit vesti proaste din partea autoritatilor europene care ar dori o reglementare la nivel global a criptomonedelor.

15 Ianuarie 2021 | Valute

Fed majoreaza din nou dobanda cheie! Ce se intampla cu dolarul?

Rezerva Federala Americana (Fed) a majorat, in sedinta de miercuri, dobanda de referinta, in intervalul 2%-2,25%. In plus, institutia a anuntat ca isi mentine estimarile privind o noua majorare pana la finele acestui an. Ce influenta va avea aceasta decizie pe piata din Romania?

27 Septembrie 2018 | Valute

In ce masura ne poate afecta criza lirei turcesti?

Caderea lirei turcesti pare de neoprit, iar analistii sustin ca acesta este doar inceputul. Moneda Turciei a ajuns, marti, la 7,92 lire/euro, un nou nivel record al ultimului deceniu, in ciuda faptului ca Banca Centrala a Turciei a anuntat masuri de sprijin. De la inceputul anului si pana in prezent, lira turceasca a pierdut peste 40% din valoare.

14 August 2018 | Valute

Mai multe articole

Inapoi sus