top banner

Patronatele denunta negocierile privind noul contract colectiv de munca

30 Noiembrie 2010 | Autor: Conso

Alianta Confederatiilor Patronale din Romania considera ca negocierile privind modificarea contractului colectiv de munca sunt viciate deoarece nu au fost invitate toate partile.
Mai exact, patronatele se plang ca nu au fost invitate la negocieri. Ca urmare, acestea se vor derula sub aspectul unei inegalitati de forta intre sindicate si patronate.
”La negocierile pentru noul contract colectiv de munca este obligatoriu sa participe toate patronatele reprezentative din Romania, in oglinda cu marile carteluri sindicale, pentru ca rezultatul sa reflecte situatia actuala de pe piata si sa fie generat in conformitate cu problematica din economia reala”, semnaleaza Dan Matei Agathon, vicepresedinte al Aliantei Confederatiilor Patronale.
Acesta sustine ca actuala forma a contractului colectiv de munca 2007-2010 nu mai corespunde cu climatul socio-economic si solicita demararea negocierilor pentru o noua forma, care sa tina cont de conditiile de criza si de presiunea care exista pe mediul privat in aceasta perioada de recesiune.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Banii si economia

Alte Articole

Leul se depreciază – cum găsești cel mai bun curs pe Conso?

Leul se depreciază – cum găsești cel mai bun curs pe Conso?

Leul s-a depreciat deja cu aproximativ 3% în luna mai (peste 16 bani pentru un euro, la cursul BNR). De ce s-a ajuns aici, ce urmează, cum urmăriți fluctuațiile zilnice și cum identificați pe Conso băncile cu cele mai atractive cotații euro–leu?

06 Mai 2026 | Banii si economia
Inflație record, consum în scădere, probleme cu modelul economic?

Inflație record, consum în scădere, probleme cu modelul economic?

Scăderea consumului este vizibilă de 7 luni, inflația s-a apropiat de 10% încă din august 2025 și acolo a și rămas, iar modelul economic bazat exclusiv pe consum își arată limitele.

23 Apr 2026 | Banii si economia
Inflația și dobânzile pot fi victime colaterale ale războiului din Iran

Inflația și dobânzile pot fi victime colaterale ale războiului din Iran

Creșterea prețului petrolului este unul dintre factorii cu cel mai puternic impact asupra economiilor globale, iar revenirea inflației poate duce la creșterea dobânzilor de politică monetară.

11 Mar 2026 | Banii si economia
Cum a afectat reducerea deficitului bugetar creșterea economică și inflația

Cum a afectat reducerea deficitului bugetar creșterea economică și inflația

Anul trecut, România a redus deficitul bugetar de la 8,67% la 7,65% din PIB, dar această evoluție a fost umbrită de recesiunea tehnică și de creșterea inflației de la 5,1% la finele anului 2024 la 9,7% în decembrie 2025.

19 Feb 2026 | Banii si economia

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul