Folosim cookies pentru a face website-ul mai usor de utilizat, in conformitate cu Noul Regulament al Uniunii Europene cu privire la Protectia Datelor Personale (GDPR). Citeste Politica de Confidentialitate.

Raiffeisen Bank: taxa de urgenta pentru decontarea in termen legal

Autor: Alin Iacob |

Publicat in: Plati

 

Conso.ro a descoperit ca tariful de taxe si comisioane al Raiffeisen Bank contine o taxa de urgenta de 50 EUR pentru platile in valuta care urmeaza sa fie decontate in ziua urmatoare (D+1). Asta in ciuda faptului ca, inca din 2009, in baza unei directive europene, legislatia nationala obliga bancile sa faca transferul cel tarziu in ziua urmatoare.

La aproape 4 ani de la implementarea in legislatia nationala a obligatiei de a asigura decontarea sumelor in euro cel tarziu in ziua urmatoare (D+1), Raiffeisen Bank mentine in tariful sau de taxe si comisioane (ultima varianta fiind actualizata pe 15.07.2013) o taxa de urgenta de 50 EUR pentru aceasta situatie.

Conform tarifului publicat pe site, taxa de urgenta este datorata atat in situatia in care platile se fac la ghiseul bancii, cat si atunci cand este folosit serviciul de internet banking Raiffeisen Online.

Raiffeisen Bank sustine ca nu retine bani necuveniti...

Contactata de Conso.ro, Raiffeisen Bank sustine ca „platile in monedele statelor membre UE/SEE catre beneficiari din statele membre UE/SEE se deconteaza cu data de valuta D+1 (unde D este ziua platii), respectand prevederile OUG 113/2009. Totusi, in cazul in care clientii doresc decontarea platii mai repede, cu data de valuta D, au la dispozitie optiunea de plata URGENT pentru care banca percepe un comision suplimentar. Comisionul suplimentar pentru platile ordonate cu urgenta este generat de costurile suplimentare pe care le are banca pentru a asigura fondurile necesare in aceeasi zi”.


Desigur, exista libertatea bancii de a-si stabili propriile comisioane percepute, daca legea este respectata. Dar a percepe un comision de 50 EUR pentru o plata de 50 EUR, de exemplu, nu pare a avea nicio legatura cu costurile suplimentare pe care le are banca in aceasta situatie, asa cum precizeaza in raspunsul pe care ni l-a trimis. Mult mai corecta ar parea o exprimare procentuala a comisionului, in functie de suma transferata, asa cum de altfel se si intampla in cazul platilor pentru care nu se aplica taxa de urgenta.

...dar decontarea in D+1 este taxata de urgenta

In plus, in ciuda faptului ca am solicitat in mod expres acest lucru, banca nu explica de ce – daca lucrurile stau asa cum sustine, si taxa de urgenta este perceputa doar pentru ziua D – tariful de taxe si comisioane arata ca aceasta este datorata si pentru decontarea la D+1.

                

Directiva europeana si OUG 113/2009 prevad obligatia prestatorului de servicii de plata de a pune informatiile la dispozitia platitorului intr-un limbaj usor de inteles si intr-o forma clara, completa si precisa. Ori daca taxa de urgenta nu se percepe in ziua D+1, de ce mai este mentionata in tariful de taxe si comisioane postat pe site?

Daca are dreptate si nu percepe taxa de urgenta pentru platile in monedele statelor membre UE/SEE, Raiffeisen Bank trebuie sa clarifice tariful de taxe si comisioane, in sensul de a explica foarte clar utilizatorilor de servicii de plata care sunt conditiile si valutele pentru care se percepe aceasta taxa. Si in forma actuala, tariful respectiv foloseste din plin asemenea clarificari, prin adnotari facute la subsolul paginii, atunci cand este cazul. Iar daca totusi, in ciuda asigurarilor date de banca, asemenea taxe au fost totusi percepute consumatorilor, ele trebuie inapoiate acestora.

Alte articole din Plati

Plati

Fiscul trimite decizii de impunere pe ultimii 5 ani! Vezi cand trebuie sa platesti!

Persoanele fizice cu datorii la stat vor primi, pana in data de 15 noiembrie, o decizie de impunere de la Fisc, pe ultimii 5 ani, pe care trebuie sa le plateasca pana in martie 2019. Pentru cei care platesc pana la finalul acestui an, Ministerul Finantelor are in vedere sa acorde un bonus de pana la 10%, a anuntat ministrul Eugen Teodorovici. Citeste mai mult

Plata taxelor si impozitelor, posibila si prin internet banking

Plata taxelor si impozitelor online, prin intermediul ghiseul.ro, se poate realiza, de acum, si prin internet banking. Deocamdata, sistemul pilot a fost implementat de o singura banca, insa urmeaza sa fie extins si la celelalte. Pana acum, plata darilor la stat pe aceasta platforma se putea realiza doar cu cardul. Citeste mai mult

Opinii recente

de Adrian Stroe

"O experienta placuta. Angajatii de nota 10,vorbesc foarte frumos si p e intelesul tuturor. Bravo"

Facebook