top banner

Cum a ajuns BVB cea mai performantă bursă europeană în ultimul an?

11 Februarie 2026 | Autor: Cristian Dogaru

Cum a ajuns BVB cea mai performantă bursă europeană în ultimul an?

Foto Unsplash.com

În ciuda indicatorilor macroeconomici care semnalează pericol — deficite mari și încetinire economică — și a unui program de austeritate care pune presiune pe cerere, bursa românească a fost cea mai performantă în ultimele 12 luni din Europa.
În prima jumătate a anului 2025, BET și BET TR au trecut printr-o perioadă de volatilitate și corecții, pe fondul unor temeri legate de politica internă și starea fiscală, iar indicele BET ajunsese chiar sub nivelul de la începutul anului la jumătatea lunii mai. Apoi, indicii au recuperat agresiv pe măsură ce temerile s-au diminuat și investitorii au reevaluat riscul, și pe fondul unei evoluții regionale optimiste.
Un factor important a fost și decizia autorităților de a angaja un amplu program de austeritate în 2025 și 2026, fapt ce a generat optimism în piețele de capital, în contextul speranțelor că deficitul bugetar va fi controlabil și ar putea fi diminuat în perioada următoare.

Cum arată clasamentul momentului?

Conform Trading Economics, randamentul adus de acțiunile din componența principalilor indici europeni, ponderat cu structura acestora, în ultimele 12 luni, plasează pe primul loc indicele BET, cu +59%. Urmează SOFIX, indicele bursei bulgărești, cu +52%, și indicele bursei din Atena, cu +51%.

Indicele unguresc BUX a înregistrat o creștere de +48%, principalul indice al bursei austriece urmează cu +45%, piața din Slovenia a avansat cu +42%, cea din Cehia cu +41%, iar WIG-ul polonez cu +38%.
La nivel global, evoluția este de asemenea notabilă: Nikkei 225 (+47%), piețele din Brazilia (+46%) și Spania (+45%). Indicele compozit al bursei din Shanghai a urcat cu +23%, iar cel al bursei americane (S&P 500) cu +15%.
Sunt însă și burse care au scăzut în ultimele 12 luni, în ciuda exuberanței generale: Danemarca (-21%), Rusia (-9%, pe fondul aprecierii rublei), Arabia Saudită (-9%).

Economie slabă și bursă puternică?

În ciuda slăbiciunii economiei, bursa românească a explodat, iar cauzele trebuie căutate atât în evoluțiile regionale, cât și în adâncimea pieței locale (piața fiind puțin lichidă, acțiunile pot fi urcate mai repede).
BVB a fost tratată la pachet cu regiunea, fără să se mai caute nod în papura macroeconomiei, iar acțiunile s-au scumpit chiar dacă profiturile corporative nu au explodat, ba dimpotrivă, uneori chiar au scăzut.

Vezi de pildă Hidroelectrica, acțiune care s-a listat la un PER de 10–11 și a ajuns acum la peste 20, în condițiile în care profitul s-a redus în primele trei trimestre din 2025 cu peste 30% față de perioada corespunzătoare a anului anterior. Acțiunile sunt însă pe plus, ca întreaga piață.
Având în vedere aceste evoluții și, mai ales, semnalele nu foarte optimiste care vin din economie (creșterea economică s-a subțiat atât de mult încât recesiunea n-ar fi chiar o surpriză în următoarele trimestre), prudența ar trebui să fie cuvântul de ordine pentru cei care nu au cochetat cu bursa până acum, dar se gândesc să o facă de acum înainte, privind evoluțiile ultimelor luni.
Opiniile prezentate în articol nu reprezintă recomandări de investiții și nici consiliere financiară personalizată cu privire la investițiile dumneavoastră.
Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Investitii

Alte Articole

Acțiunile scad la bursă. Ce se va întâmpla în viitor

Acțiunile scad la bursă. Ce se va întâmpla în viitor

Conso a avertizat de mai multe ori că divergența dintre performanțele bursei locale, aflată în topul creșterilor la nivel mondial, și performanțele economiei reprezintă un semnal de alarmă pentru evoluția ulterioară a cotațiilor. Acum scăderea s-a produs, dar și mai important este ce urmează în continuare.

30 Sep 2026 | Investitii
Municipiul Alba Iulia vrea să se împrumute mai ieftin ca România

Municipiul Alba Iulia vrea să se împrumute mai ieftin ca România

Obligațiunile pe 10 ani lansate de municipalitate în septembrie au dobânzi în euro mai mici decât titlurile de stat Fidelis în euro aferente ultimei emisiuni din această lună.

22 Sep 2026 | Investitii
Acțiunile și depozitele bancare se raportează diferit la inflație

Acțiunile și depozitele bancare se raportează diferit la inflație

Acțiunile dau măsura inflației reale din economie, iar depozitele a celei din statistică. Economisirea presupune în cele mai multe cazuri represiune financiară, iar investițiile la bursă surprind mai corect dinamica prețurilor. Ajută și faptul că, la bursă, părțile negociază cotațiile, dar în cazul depozitelor doar banca stabilește dobânda.

15 Sep 2026 | Investitii
Fondurile de acțiuni atrag tot mai mulți bani. Dar cât plătesc investitorii pentru administrare?

Fondurile de acțiuni atrag tot mai mulți bani. Dar cât plătesc investitorii pentru administrare?

Românii pun tot mai mulți bani în fondurile de acțiuni, dar randamentul nu este singurul lucru pe care ar trebui să-l urmărească investitorii. Cât din câștig le rămâne după costurile de administrare și cât de scumpe sunt, de fapt, acțiunile cumpărate la prețurile de astăzi?

25 Aug 2026 | Investitii

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul

Rambursare anticipată

Calculează cât economisești dacă rambursezi anticipat: reduci rata sau perioada