Produsele de economisire-creditare nu au reusit sa penetreze piata din Romania decat in mica masura, in prezent doar 1,5% din populatie avand un astfel de contract. Procentul este mult mai mic decat in alte state. In Austria peste 60% din locuitori au achizitionat un astfel de produs, in timp ce in Cehia si Germania, ponderea este de 50%.
La finalul anului 2010, numarul contractelor de economisire-creditare incheiate in Romania a ajuns la 324.000, in crestere cu 22,7% fata de anul anterior.
Succesul relativ redus pe care sistemul l-a avut in Romania se datoreaza pe de o parte perioadei scurte de cand este disponibil, 7 ani, comparativ cu peste 50 ani in Austria si 90 ani in Germania.
Reprezentantii celor doua banci sunt insa optimisti in conditiile in care criza financiara a reorientat optiunile romanilor dinspre consum spre economisre iar sistemul a reusit sa atraga un numar critic de clienti.
Produsele nu sunt suficient de bine cunoscute de public
“Am atins un punct crucial. Oamenii sunt interesati de economisire si depinde de noi sa reusim sa crestem ca in Austria”, a precizat Alexandru Ciobanu, presedintele BCR Banca pentru Locuinte.
Acesta vede insa un dezavantaj in puterea redusa a sistemului comparative cu piata, in conditiile in care exista doar doua banci de acest tip, iar cheltuielile de promovare si marketing la nivel national sunt prea mari.
“Romania este o piata de 5-6 jucatori”, considera Ciobanu. In Austria sunt active patru banci de economisire-creditare in conditiile unei populatii de 8,2 milioane de locuitori.
In Austria, in aceeasi perioada, cresterea a fost de doar 1,6%.
Aceste contracte necesita ca mai intai clientul sa economiseasca la banca aproape jumatate din valoarea investitiei imobiliare (ce poate presupune atat achizitie sau constructie de locuinta, cat si modernizare si extinderea imobilului). In aceasta etape, el primeste o prima de 25% din suma economisita anual, dar nu mai mult de 250 euro pe an.
Ulterior, clientul primeste de la banca un imprumut in lei pentru restul sumei necesare, in conditiile unei rate fixe de dobanda mai reduse.
Locuintele beneficiaza de subventii multiple in Austria
Sistemul de economisire-creditare din Austria functioneaza ca parte integranta dintr-o ampla politica de acordare de subventii si ajutoare de stat in domeniul locativ.
Astfel, in prezent, statul austriac acorda subventii anuale de aproximativ 1,3% din PIB iar finantarea in domeniul locativ are la baza patru piloni, printre care se numara si credite acordate direct de catre stat la dobanzi de 1,5% pe an.
Aceste scheme, inclusiv sistemul de economisire-creditare, au facut ca in ultimii patru ani Austria sa inregistreze o rata simtitor mai mica de reducere a sectorului de constructii.
Comparativ cu anul 2007, in 2001 s-au construit cu 15% mai putine locuinte, in conditiile in care scaderea la nivelul principalelor state din Europan a fost de 44%.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News