top banner

Ungaria a gasit noi solutii salvatoare pentru clientii cu credite in valuta

25 Aprilie 2012 | Autor: Marius Serban

Ungaria a gasit noi solutii salvatoare pentru clientii cu credite in valuta

Guvernul ungar vrea sa introduca facilitati majore in programul de sustinere a persoanelor cu credite in valuta, cum ar fi stergerea datoriilor cu 25% pentru restantieri si credite fara dobanzi si comisioane. Masurile sunt sustinute de catre Banca Centrala Europeana, care avertizeaza insa ca solutia nu este una de durata.
In vara lui 2011, guvernul maghiar a reusit sa convinga bancile sa intre intr-un program social pentru ajutorarea clientilor cu credite in valuta. Schema permite populatiei sa plateasca ratele la cursuri de schimb mai avantajoase timp de 3 ani.
Ratele se platesc la un curs maxim de 180 forinti/1 franc, 250 forinti/euro, respectiv 2 forinti/yen. Acestea sunt in prezent cu 18-38% mai mici decat cursurile valutare curente, astfel ca efortul financiar al clientilor este mult redus.
Pe 10 octombrie 2011, legea a fost modificata pentru a permite clientilor sa faca si rambursari anticipate la aceste cursuri preferentiale. Aceasta optiune a expirat la 29 februarie 2012.
Pentru diferenta de curs, clientii nu sunt iertati de datorii, ci sumele se acumuleaza intr-un cont separat de credit, la care bancile percep o dobanda mai mica. Dupa cei 3 ani de relaxare, clientii urmeaza sa reia rambursarea normala a creditului, dar si a datoriei acumulate cu diferenta de curs valutar.
Datoriile restantierilor vor fi sterse in proportie de 25%
Guvernul a propus o noua masura de ajutor pentru clientii cu restante la credite ipotecare in valuta. Ei ar putea beneficia de noi facilitati, daca aveau restante mai mari de 90 zile la 30 septembrie 2011, a caror valoare depasea salariul mediu pe economie.
Acesti clienti pot solicita conversia creditului din valuta in moneda nationala, iar 25% din soldul creditului de la 15 mai 2012 urmeaza sa fie anulat, daca valoarea imobilului nu depasea 20 milioane de forinti (aproximativ 100.000 euro) la data contractarii imprumutului.
Ratele ar putea fi platite la cursuri preferentiale timp de 5 ani
Propunerile legislative urmaresc sa faca si mai usoara rambursarea datoriilor de catre
clienti, prin urmatoarele facilitati:
  • schema de ajutor se va extinde si asupra contractelor de leasing financiar in valuta;
  • cresterea plafonului pentru creditele eligibile in program, pana la imprumuturi cu garantii de maxim 30 milioane HUF;
  • perioada de fixare a cursului valutar se extinde de la 3 ani la 5 ani.
Fara dobanzi si comisioane, cand cursul este ridicat
O alta noutate pregatita de guvern este sa interzica bancilor incasarea de dobanzi sau comisioane la credit atunci cand cursul depaseste nivelurile fixate pentru plata ratelor (180 forinti/1 franc, 250 forinti/euro, respectiv 2 forinti/yen). In felul acesta, clientii acumuleaza mai putine datorii in contul unde se contabilizeaza diferentele de curs valutar.
Dobanzile si comisioanele  pe care bancile nu le-au perceput se vor contabiliza separat, formand datoria exceptata.
In cazul in care creditul devine neperformant, statul maghiar se obliga sa plateasca imediat bancii jumatate din datoria exceptata, care nu poate fi recuperata prin executare silita. Pe de alta parte, institutiile de credit nu au voie sa perceapa dobanzi si comisioane pentru datoria exceptata.
Totodata, se are in vedere si diminuarea efortului pentru institutiile financiare. In cazul in care cursul de schimb atinge valori foarte mari, statul va plati bancilor trimestrial diferenta fata de un curs maxim stabilit. Pragurile maxime ale cursului sunt: 270 forint/franc, 340 forint/euro si 3,3 forinti/yen.
De exemplu, daca euro ajunge la 350 de forinti, bancile vor primi de la stat o diferenta de 10 forinti pentru ratele incasate in trimestrul respectiv.
Masurile sunt benefice pentru stabilitatea financiara
Banca Centrala Europeana considera ca masurile sunt benefice pentru stabilitatea sectorului financiar, avand un impact favorabil asupra calitatii portofoliului de credite al bancilor, cel putin pe termen scurt si mediu.
Raman insa riscuri importante atat pentru banci cat si pentru clienti, care depind de evolutia cursului valutar in perioada de fixare a cursului, dar si dupa aceasta perioada.
BCE afirma ca extinderea perioadei de fixare a cursului de la 3 la 5 ani ar putea slabi vigilenta consumatorilor asupra riscurilor asumate.
Este important ca populatia sa constientizeze ca dupa aceasta perioada, ratele vor creste deoarece se va reveni la cursul pietei. In plus, pe langa creditul initial, clientii vor plati rate si la creditul format din diferentele de curs valutar acumulate in cei 5 ani.
Din acest motiv, BCE recomanda autoritatilor sa ia masuri pentru a incuraja populatia sa constituie rezerve, din care sa plateasca datoria pe viitor.
Romania nu face nimic pentru clientii cu credite in valuta
Spre deosebire de Ungaria, statul roman nu face nimic pentru a ajuta clientii cu credite in valuta, desi acestia se confrunta cu dificultati majore. Dimpotriva, autoritatile chiar s-au impotrivit initiativelor legislative care urmareau sa ajute persoanele supraindatorate, cum a fost cazul proiectului de lege privind falimentul personal.
Singurul ajutor a venit prin implementarea directivei europene a creditului de consum, cand ANPC a sustinut extinderea prevederilor si la creditelor ipotecare.
Disparitia comisionului de rambursare anticipata a facut refinantarea mai usoara, dar acest lucru nu ajuta cu nimic persoanele care au cumparat locuinte la preturi ridicate si/sau ale caror venituri s-au diminuat.
Ei nu pot beneficia de ofertele de refinantare, deoarece datoria lor depaseste cu mult valoarea garantiei sau nu se incadreaza in noile cerinte de eligibilitate ale bancilor. Astfel, multi clienti continua sa plateasca rate la limita suportabilitatii sau ajung sa isi piarda casele.
Asa cum Conso.ro a aratat anterior, multe state europene au pus la puncte programe speciale pentru clientii cu credite, pentru a evita ca familiile sa isi piarda locuintele.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite imobiliare

Credite imobiliare
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite imobiliare

Alte Articole

Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Dobânzi mai bune și un proces mai rapid pentru creditele ipotecare ING! Dobândă fixă de la 5,59% în primii 5 ani. Află condițiile!

Să-ți cumperi o locuință este fără îndoială un pas important pentru oricine. Vestea bună este că dacă nu dispui de (toată) suma necesară și ai găsit deja locuința visurilor tale, poți aplica la creditul ipotecar ING cu dobândă fixă cuprinsă între 5.59% - 6.59% în primii 5 ani și ulterior variabilă.

12 Mar 2024 | Credite imobiliare
Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Batalie pe finantarea locuintelor eficiente energetic

Marjele practicate de unele banci pentru creditele ipotecare verzi sunt apropiate de cele intalnite in cazul imprumuturilor cu garantie guvernamentala avand insa avantajul unei dobanzi fixe in primii ani sub IRCC.

06 Mar 2024 | Credite imobiliare
Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

Dobanzile creditelor ipotecare bat pasul pe loc pe o piata inundata de lichiditate

In conditiile in care sumele zilnice acumulate in facilitatea de depozit la BNR bat record dupa record, ROBOR la 6 luni a avut nevoie de 10 luni pentru a pierde un procent.

08 Feb 2024 | Credite imobiliare
Protectia debitorilor cu probleme este stipulata intr-o noua OUG

Protectia debitorilor cu probleme este stipulata intr-o noua OUG

Minsterul Economiei a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta privind administratorii si cumparatorii de credite, urmarind transpunerea in legislatia interna a Directivei UE 2167/2021, proiect in care se regasesc si masuri concrete pentru protectia debitorilor.

23 Noi 2023 | Credite imobiliare

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul