Datorită decalajului de raportare, IRCC calculat pentru primul trimestru a rămas la aceeași valoare cu cea de la finalul anului trecut (5,55%), însă din octombrie va urca cu jumătate de punct procentual.
Noua valoare a indicelui IRCC calculat de BNR pentru primul trimestru al anului a rămas la 5,55%, cât era și pentru T4 din 2024.
Turbulențele care au afectat piața monetară în primăvară vor fi resimțite însă în următoarea valoare raportată a indicelui, pentru T2 din 2025, care include valorile zilnice ale IRCC din intervalul aprilie-iunie.
Iar vestea proastă pentru debitorii cu împrumuturi în lei, cu dobânzi variabile legate de IRCC, dar și pentru cei care doresc să ia un astfel de credit din octombrie, este că valoarea IRCC pentru T2 va fi de 6,06%. Saltul este unul consistent – puțin peste jumătate de punct procentual (0,51%).
De menționat că, în toată luna aprilie, IRCC zilnic a oscilat între 5,49% și 5,66%, dar finalul lunii mai a găsit indicele la peste 6,7% (valoarea maximă a fost 6,82%). În iunie, doar 4 valori au fost sub 6%, la finalul lunii indicele fiiind la 6,55%.
Cu alte cuvinte, media IRCC pe T2 e influențată de valorile încă reduse ale indicelui din aprilie, foarte apropiate de media pe T1, dar din ianuarie 2026 am putea avea încă o creștere de aproximativ jumătate de procent dacă indicele ar stagna la valorile din prezent.
Cei care s-au legat de ROBOR suferă chiar mai mult
Dacă la începutul lunii aprilie, ROBOR la 3 luni era încă sub 6% (5,8%-5,9%), tendința a fost una de creștere accelerată din mai, iar indicele s-a consolidat acum peste 7% (vârful a fost 7,15%).
Cei care nu au făcut trecerea la dobânzi legate de IRCC trebuie să suporte acum o diferență considerabilă, care va rămâne de aproximativ un punct procentual și din octombrie.
Cum se reflectă asta asupra valorii ratelor?
Pentru a simplifica, să presupunem un împrumut de 300.000 lei obținut de la bancă, cu dobândăvariabilă de 7,55% (IRCC plus o marjă de 2%) și fără niciun comision perceput până la scadență (20 de ani).
Rata lunară ar fi în acest caz de 2.426 lei, împărțită între porțiunea din principal rambursată lunar (538,5 lei) și porțiunea aferentă dobânzii (1.887,5 lei).
Dacă dobânda ar fi de 8,06%, rata lunară ar crește la 2.520,5 lei (2.015 lei dobânda și 505,5 lei principalul). Rata ar fi, deci, mai mare cu aproape 100 lei (94,5 lei), iar creșterea aferentă dobânzii în cadrul ratei ar fi și mai mare - de aproape 128 lei.
La un credit de 20.000 lei pe 5 ani, cu dobândăvariabilă de 10,55% (5,55% plus marja băncii de 5%), rata lunară ar fi de 430,4 lei. Dacă dobânda ar urca la 11,06%, rata lunară ar crește la 435,4 lei, deci cu doar 5 lei.
Creșterea IRCC cu jumătate de punct procentual îi lovește cel mai puternic pe cei cu credite ipotecare pe termen lung. Tendința de creștere ar putea continua și pentru valoarea IRCC corespunzătoare T3.
Creditele cu dobânzi fixe rămân o opțiune de luat în calcul
Băncile care oferă credite ipotecare în lei cu dobânzi fixe pe o perioadă de 3–5 ani sunt de luat în seamă în acest context de piață, în care dobânzile sunt în creștere și tendința poate dura.
Cei care analizează ofertele ar trebui să compare atât nivelurile de pornire ale dobânzii, cât și perioadele în care aceasta rămâne fixă, și – mai ales – marjele aplicabile când dobânda revine la regimul variabil legat de IRCC.
De exemplu, oferta Intesa Sanpaolo Bank lansată recent propune o dobândă fixă în primii 3 ani, pornind de la 4,89%. Tot cu dobânzi fixe sub 5% găsim produse similare și la alte bănci, în special în zona „verde”.
Top credite imobiliare cu dobanzi fixe:
Banca |
Dobanda fixa(%) |
Perioada(ani) |
Marja ulterioară peste IRCC(%) |
Raiffeisen Bank |
4.70 |
3 |
2 |
BCR |
4.79 |
3 |
2.1 |
ProCredit Bank |
4.89 |
3 |
2.1 |
UniCredit Bank |
4.89 |
3 |
2.2 |
Intesa Sanpaolo |
4.89 |
3 |
2.19 |
B. Transilvania |
5.05 |
3 |
2.29 |
B. Transilvania |
5.60 |
5 |
2.4 |
ING |
5.99 |
5 |
2.09 |
CEC Bank |
5.99 |
5 |
2.3 |
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News