top banner

Creditarea populatiei creste in ciuda Darii in plata

26 Iulie 2016 | Autor: Conso

Legea privind darea in plata pare sa nu fi afectat creditarea populatiei pe cat au sustinut bancherii. Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), in luna iunie, imprumuturile in lei acordate persoanelor fizice au crescut intr-un ritm lunar mai accelerat decat in lunile anterioare intrarii in vigoare a Legii. 
In perioada mentionata, soldul creditelor in lei pentru populatie a avansat cu 2,7%, ritm lunar care, cu exceptia lunii martie, a fost cel mai ridicat inregistrat cel putin de la inceputul acestui an.
Potrivit datelor publicate de BNR, in ianuarie, imprumuturile in lei pentru populatie au urcat cu doar 0,4% fata de luna precedenta, in februarie avansul lunar a fost de 2,3%, in martie a urcat la 3,2%, pentru ca in aprilie si mai sa se situeze la 2,5%, respectiv 2,3%.
Este de mentionat faptul ca luna martie a reprezentat un varf de vanzare pentru creditele prin programul Prima Casa, in contextul panicii induse in piata cu privire la eventualitatea ca programul sa dispara. Programul, insa, nu numai ca nu a disparut, dar a fost chiar suplimentat cu 500 de milioane de euro de catre Guvern. Aceste noi fonduri au sustinut in continuare creditarea ipotecara, avand in vedere ca piata ipotecarelor clasice este blocata, dupa cum sustin chiar bancherii, din cauza conditiilor prohibitive impuse chiar de banci, respectiv majorarea avasului perceput clientului, marje mai mari de dobanda etc.
Bancherii au sustinut atat in timpul dezbaterilor pe marginea Legii privind darea in plata cat si ulterior ca populatia nu va mai avea acces la credite ipotecare ca urmare a acestei initiative legislative, ulterior insa, si pe fondul semnalelor de la Guvern cu privire la faptul ca programul Prima Casa trebuie pregatit pentru oprire, au indulcit tonul si au anuntat chiar ca analizeaza reducerea avansurilor majorate in bloc.
Imprumuturile acordate companiilor dau inapoi
Insa, in timp ce creditarea persoanelor fizice, in lei, inca nu da semne de scadere, se pare ca bancile au o probleme reala in incercarea de a convinge firmele sa se imprumute. Soldul creditelor acordate de banci firmelor, in lei si in valuta, a scazut puternic in luna iunie a acestui an, cu 1,5% fata de luna precedenta si a ajuns la 101,5 miliarde lei in total. Potrivit statisticilor bancii centrale, acesta este cel mai scazut nivel din ultimii 6 ani.
Mai mult, chiar si finantarile in moneda nationala au inregistrat o scadere in iunie fata de mai de 0,3%, iar ritmul anual de crestere aproape s-a injumatatit, de la 7,8% in mai, la doar 4,3% in iunie.
Situatia este reflectata si de un sondaj recent realizat de Banca Nationala care a aratat ca majoritatea firmelor nu vor sa ia credite de la banci, indiferent de costul acestora.
Si reprezentantii bancilor au recunoscut ca au o problema cu cererea scazuta de credite din partea companiilor, pentru ca accesul acestora la finantare este foarte scazut.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite imobiliare

Credite imobiliare
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite imobiliare

Alte Articole

Dobanzile la credite au inceput anul bine, dar evolutiile viitoare sunt incerte

Dobanzile la credite au inceput anul bine, dar evolutiile viitoare sunt incerte

IRCC a scazut din ianuarie la 5,66% si urmeaza o noua ajustare in jos in aprilie, dar foamea statului de bani ar putea impiedica BNR sa taie hotarat dobanzile.

14 Ian 2025 | Credite imobiliare
Creditele imobiliare cu dobanzi fixe sub 5% in primii ani prind avant

Creditele imobiliare cu dobanzi fixe sub 5% in primii ani prind avant

Cea mai avantajoasa oferta vine de la BRD, unde dobanda poate fi 4,8% in cazul creditelor “verzi” cu incasare venit si avans de minim 20%.

17 Dec 2024 | Credite imobiliare
Ce diferenta exista intre dobanzile creditelor ipotecare si ale celor de consum?

Ce diferenta exista intre dobanzile creditelor ipotecare si ale celor de consum?

Creditele de consum de valoare mica au cele mai mari dobanzi iar creditele ipotecare cu dobanzi fixe in primii ani-cele mai mici.

03 Dec 2024 | Credite imobiliare
IRCC va scadea cu 0,3% din ianuarie 2025

IRCC va scadea cu 0,3% din ianuarie 2025

Dupa ajustarile dobanzii de politica monetara din iulie si august, IRCC va scadea la randul sau din ianuarie 2025, astfel incat ratele creditelor in lei cu dobanzi variabile vor fi mai mici.

10 Oct 2024 | Credite imobiliare

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul