top banner

UE pregateste lista neagra a tarilor necooperante in domeniul fiscal

09 Noiembrie 2016 | Autor: Conso

Ministrii Finantelor din tarile membre ale Uniunii Europene au stabilit, la reuniunea Ecofin din aceasta saptamana, criteriile de selectare a jurisdictiilor necooperante in domeniul fiscal. Acestea vor fi inscrise pe o lista care urmeaza sa fie finalizata pana la sfarsitul anului viitor.
Astfel, de la inceputul anului 2017, va incepe monitorizarea si selectarea jurisdictiilor necooperante, pentru ca la finalul anului sa fie parafata.
“Presedintia si celelalte state membre au depus eforturi sustinute pentru atingerea unui consens in privinta acestor criterii. Consider ca a fost facut un pas important, pe linia eforturilor consolidate ale UE pentru cresterea transparentei in vederea combaterii evaziunii fiscale”, a declarat ministrul Finantelor, Anca Dragu, dupa participarea la reuniunea Ecofin.
Pe de alta parte, Anca Dragu spune ca a apreciat propunerile lansate de Comisia Europeana privind combaterea planificarii agresive si solutionarea disputelor legate de dubla impunere. ”Acestea sunt instrumente utile pentru o fiscalitate corecta si pentru a combate diferitele forme de abuz”, a adaugat Anca Dragu.
Pe agenda reuniunii Ecofin au mai fost inscrise teme precum Concluziile privind statisticile UE, raportul Curtii Europene de Conturi privind implementarea bugetului UE 2015, implementarea Uniunii Bancare, stadiul dosarului referitor la Directiva privind combaterea spalarii banilor.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Banii si economia

Alte Articole

Prețul caselor nu a ținut cont de prețul banilor

Prețul caselor nu a ținut cont de prețul banilor

În ciuda majorării de aproape 6 ori a indicelui IRCC în ultimii 4 ani, prețul caselor a urcat cu 45% în acest interval, două treimi din apreciere fiind parcurse însă în ultimii doi ani.

15 Oct 2025 | Banii si economia
CASCO gratuit, dobândă zero, Smart Bonus pentru contractele de leasing

CASCO gratuit, dobândă zero, Smart Bonus pentru contractele de leasing

Recent lansate, ofertele UniCredit Leasing Corporation și UniCredit Consumer Financing sunt concepute pentru Salonul Auto București, iar Smart Bonus de la Porsche Finance este activ până pe 15 decembrie.

10 Oct 2025 | Banii si economia
Programul Rabla revine în format de austeritate

Programul Rabla revine în format de austeritate

Sesiunea de înscriere în program începe, în sfârșit, din 30 septembrie, iar bugetul alocat persoanelor fizice rămâne la mai puțin de jumătate față de anii anteriori.

23 Sep 2025 | Banii si economia
Ce riscă cei care împrumută statul pe termen lung?

Ce riscă cei care împrumută statul pe termen lung?

Dacă în cazul titlurilor Fidelis apare riscul deprecierii principalului în cazul lichidării deținerii înainte de scadență, pentru Tezaur avem riscul pierderii dobânzii.

06 Aug 2025 | Banii si economia

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul