Impozitarea progresiva: intre ideologie si realitatea economica

In ultima vreme am vazut ca revine in dezbaterea publica tema impozitarii progresive, probabil din doua motive principale: unul este nevoia de venituri bugetare pentru a acoperi cheltuielile in crestere, iar celalalt este, sa ii spunem, ideologic, pentru ca impozitarea progresiva este perceputa drept “echitabila”, mai ales de o guvernare “de stanga”.

Este adevarat ca tarile dezvoltate economic practica impozitarea progresiva a veniturilor. Motivul economic esential este ca aceasta actioneaza ca un regulator anticiclic automat al economiilor respective. Cand economia creste si se majoreaza veniturile, o parte (mai mare) din sporul de venituri revine statului, ceea ce are doua avantaje notabile: limiteaza cresterea prea rapida a cererii agregate care, la randul sau, franeaza cresterea preturilor si reduce deficitul public in perioade de boom economic. Trebuie insa observat din capul locului ca rolul regulator anticiclic se manifesta daca si numai daca guvernele au un comportament responsabil si se abtin de la a angaja cheltuieli suplimentare in perioade de boom; altfel, dispar imediat ambele avantaje.

Sa revenim insa la oile noastre. Unde se situeaza Romania? Ca in multe alte domenii, foarte departe de tarile dezvoltate economic. Iar acesta reprezinta primul argument pentru care cred ca este cu totul prematur, daca nu chiar contraproductiv, sa ne punem acum problema impozitarii progresive. Noi trebuie mai intai sa producem mai mult si mai bine, abia apoi sa vedem daca si cat anume ar trebui sa impozitam progresiv veniturile din munca. Ar trebui mai intai sa ajungem la un nivel al venitului mediu cat de cat apropiat de cel care se obtine in tarile dezvoltate si abia apoi sa copiem modelul de impozitare care functioneaza acolo.

O dovada ca impozitarea redusa chiar functioneaza la noi, cand este aplicata inteligent, este domeniul IT&C, care beneficiaza de ani buni de scutire de impozit pe venitul personalului de specialitate. Cu acest relativ mic imbold, aceasta industrie a crescut in mare viteza, cu 10-20 la suta anual in ultimul deceniu, pentru a ajunge sa aduca azi peste 6 la suta din PIB – aproape dublu cat agricultura. O industrie a carei materie prima este inteligenta. Asa stand lucrurile, am o mare dificultate sa il inteleg pe unul dintre propovaduitorii virtutilor cotelor progresive de impozitare care sustine, nici mai mult nici mai putin, ca acestea ar aduce… mai multa competitivitate si stimularea industriilor de varf. Adica, daca il strivesti pe cel capabil sa produca eficient, acesta se ambitioneaza si munceste si mai mult. Dovada ca e exact invers ne-o da realitatea industriei IT&C. Dar atunci cand ideologia domina, nicio realitate diferita nu mai razbate pana la ideolog…

In stransa legatura cu primul argument discutat mai sus vine o observatie simpla, mult prea putin luata in discutie. Acum, ca si inainte de introducerea cotei unice, in 2005, obsesia penibila, absurda si contraproductiva a autoritatilor a fost sa impoziteze munca salariata. Nu “contractele de colaborare”, nu veniturile din spectacole, nu castigurile de capital, ca sa dau doar cateva exemple. Doar munca salariata! Asadar, vrem sa creasca economia, dar luam sapte piei de pe nefericitii care nu fac contracte ca “persoane fizice autorizate”, ci raman salariati. Aici avem o dubla problema: una este cea de echitate; la munca egala, unii incaseaza dublu sau triplu, doar pentru ca sunt “baieti destepti”; imi si aduc aminte de cativa dintre acestia, ziaristi, infocati militanti pentru impozitare progresiva – pentru ca ei isi rezolvasera problema, erau “PFA”; asadar, una predicam si alta fumam…

A doua problema, legata de prima, este eficienta fiscala. Cand impozitul este prea mare, contribuabilul cauta (si gaseste) metode de a eluda plata acestuia. Este o stare de lucruri care a fost expusa teoretic de economistul american Arthur Laffer si care s-a dovedit milimetric valabila si in cazul impozitului pe salarii de la noi. Astfel, pana in 2004, inclusiv, cand rata medie a impozitului pe salarii era de circa 23 la suta, incasarile la buget au fost de regula mai mici decat 3 la suta din PIB (2,9 la suta in 2004); trecerea la cota unica de 16 la suta a antrenat o reducere a incasarilor doar in primul an, dar apoi a revenit la 2,8 la suta din PIB in 2006, a ajuns la 3,2 la suta din PIB in 2007 si a crescut, ca tendinta, de la un an la altul. In 2016, ultimul an cu date publicate, ponderea acestui impozit a fost de 3,7 la suta din PIB. Asadar, asa cum arata curba lui Laffer, impozitul in cota mai mica a dus la reducerea progresiva, sensibila a evaziunii fiscale si cresterea substantiala a veniturilor statului din acest impozit. Aceasta realitate a cifrelor este sistematic ignorata de ideologii care o tin langa cu afirmatia ca impozitarea progresiva aduce mai multi bani la buget. Fals grosolan!

Dar cifrele acestea mai spun un lucru foarte important: impozitul pe salarii are o pondere relativ mica in veniturile bugetare. Mai mare cu cota unica, dar, oricum, nu de prima linie ca importanta. De aceea, schimbarea cotei unice cu cote progresive ar presupune un efort de organizare de mare amploare, o noua bulversare a sistemului fiscal, care, in final, ar aduce mai putini bani la buget! Are vreo noima asa ceva?

Spre comparatie, veniturile statului din TVA au oscilat intre 7,6 si 8,6 la suta din PIB in perioada 2010-2015 si au scazut la numai 6,5 la suta din PIB in 2016, pe fondul scaderii cotei medii de TVA la 14,6%, cel mai redus din Uniunea Europeana. Slabiciunile adminstrative au facut insa ca nici cota mult mai mica sa nu atraga o imbunatire a eficientei fiscale, masurata de Consiliul Fiscal la abia 0,72. Adica, la fiecare leu datorat de contribuabil, statul a reusit sa colecteze 72 de bani ! Bulgaria, tara pe care ne place sa o luam in deradere, are o eficienta fiscala de 0,91, iar asta la colectarea unui TVA mediu mai ridicat decat al nostru (de 17 la suta). Asadar, daca autoritatea fiscala doreste sa colecteze mai multi bani la buget, ar face mai bine daca i-ar identifica si pune la plata pe cei care incalca legea si nu platesc TVA. Aceasta ar fi nu doar o masura eficienta fiscal, ci si echitabila economic, de natura sa limiteze distorsiunile induse in functionarea pietelor si in alocarea eficienta a resurselor de sustragerea de la impozitare a unei parti insemnate din valoarea adaugata. Aici ar trebui sa fie bataia pestelui, aici este sursa de crestere sanatoasa a veniturilor statului. Dar nu, tema obsesiva a “stangii” este cum sa luam si mai multi bani de la cei care muncesc!

Sa facem insa niste calcule, sa vedem despre ce anume vorbim, la nivelul unui salariat. Un salariu brut de 10.000 lei din decembrie 2017 ajunge, de la 1 ianuarie 2018, la 11.990 lei, daca angajatorul transfera salariatului diferenta de contributii sociale. Contributiile sociale platite de angajat se cifreaza acum la 4.197 lei, iar impozitul pe salariu, la 779 lei. Angajatorul mai achita o cota de 2,25 la suta, astfel ca, in total, la un venit net al salariatului de 7014 lei, egal cu cel din decembrie, costul salarial pentru angajator este de 12.260 lei. Asadar, totalitatea contributiilor asupra salariului ajung la aproape trei sferturi din salariul net.

Proportionalitatea se pastreaza pentru orice marime a salariului, fie acesta de 2.000 de lei brut sau de 20.000 de lei. Stangistilor carora, din motive ideologice, aceasta stare de lucruri li se pare “nedreapta” le raspund: faptul ca in tara noastra contributiile sociale nu sunt plafonate (asa cum se intampla in tarile dezvoltate, pe care le-am lua drept model cand ne convine, dar ne facem ca nu le vedem cand nu ne convine) realizeaza direct o redistribuire intre veniturile mai mari si cele mai mici. Practic, contributia pentru sanatate, cifrata la 10 la suta din venitul brut, conduce la o plata lunara de 200 lei pentru un venit brut de 2.000 lei si de 10 ori mai mare pentru un venit de 20.000 lei, fara sa existe vreo diferenta intre serviciile la care aceasta contributie iti da dreptul (cu exceptia indemnizatiei pentru concediu medical).

Daca s-ar recurge la cote progresive, este dificil de calculat cat ar fi impozitul pe salarii platit efectiv de un salariat, pentru ca acesta ar depinde de treptele de impozitare si de nivelul procentual al impozitului pe fiecare treapta de venit. Cu totul ilustrativ, la o cota medie de impozitare de 23 la suta (cat era nivelul mediu in 2004), impozitele si taxele ar urca la un incurajator 110 la suta din venitul net, incasat de salariat.

Pana aici m-am referit doar la impozitul pe salarii. Dar tema globalizarii veniturilor nu poate si nu trebuie sa fie ignorata. Sunt de parere ca, in aceasta etapa, toate veniturile ar trebui impozitate cu aceeasi cota, indiferent ca sunt salarii, venituri din chirii, castiguri de capital cand acestea sunt realizate, dobanzi si asa mai departe. Pentru unele ar trebui acceptate deduceri, cum sunt cele pentru veniturile din chirii. Totusi, pentru mine ramane un mare mister cum anume globalizarea veniturilor ar reduce fie si cu o catime evaziunea fiscala. Existenta unei declaratii de impunere globala – cu cota unica sau progresiva – ii poate determina pe manelisti sa declare cinstit cat castiga la o nunta? Sau pe detinatorii de actiuni la purtator sa le declare? Cat timp «sarmani» detinatori de autoturisme de lux merg sfidator cu acele autoturisme la primarii sa incaseze ajutoare sociale, despre ce vorbim? Statul nostru nu este in stare nici macar sa inventarieze conturile din strainatate cu 5 sau mai multe cifre ale cetatenilor romani – dar vrem sa impozitam, chiar progresiv, venituri pe care cetatenii nu le declara iar statul se face ca nu le vede?

Sunt pregatit sa admit ca, in perspectiva pe termen mediu si lung, cotele de impozitare progresiva a veniturilor, cu deduceri fiscale calculate riguros si transparent, reprezinta o evolutie dezirabila. Dar ea trebuie precedata de reducerea evaziunii fiscale si intarirea semnificativa a capacitatilor operationale ale administratiei fiscale, de informatizarea pe scara larga a activitatii acesteia, de controlul mult mai riguros al coruptiei, care este responsabila cel putin pentru o parte din ineficienta fiscala de azi. Nu mai putin important este ca impozitarea progresiva sa fie precedata si de o majorare substantiala a salariului real, din doua motive principale: asigurarea unui trai decent si dupa aplicarea cotelor progresive de impozit, care sa limiteze nevoia de a eluda fiscul; si reducerea tentatiei de a parasi tara pentru cei mai performanti potentiali salariati, satui sa munceasca bine si sa fie platiti prost.

Iar aici ajung la ultimul argument impotriva impozitului progresiv: fuga creierelor. Deschiderea portilor tarilor europene pentru forta de munca din oricare alt stat european realizeaza, in final, o teribila selectie a celor mai buni catre tarile cele mai dezvoltate. Fenomenul este amplificat de educatia facuta in alte tari, de la varste tot mai scazute, ceea ce egalizeaza sansele de recrutare pentru cei proveniti din tarile mai sarace. Evident, sunt atrasi doar cei mai buni, care raman in tarile unde au satisfactii profesionale si materiale mai bune. Acest proces este, oricum, inevitabil. Dar el va fi inexorabil agravat de impozitarea progresiva a veniturilor, care ii penalizeaza exact pe cei mai buni. Tara noastra are nevoie disperata de creiere. Hai macar sa nu ii izgonim noi insine pe cei buni!

Eugen Radulescu este Directorul Directiei de Stabilitate Financiara din Banca Nationala a Romaniei.

PS Opiniile sunt personale si nu angajeaza Banca Nationala a Romaniei.


Distribuie articolul


Un proiect sustinut de

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult

ALTE ARTICOLE - Banii & economia


Pandemia n-a adus turbulente majore in piata valutara
Pandemia n-a adus turbulente majore in piata valutara

Cresterea gradului de indatorare publica, dificultatile cu care s-au confruntat companiile locale, reducerea remitentelor n-au cantarit prea mult in cosul valutar, iar leul a ramas relativ stabil fata de principalele valute si monede regionale.

10 Iunie 2021 | Banii si economia

Inflatia creste, ROBOR scade. Dar ce se va intampla in viitor?
Inflatia creste, ROBOR scade. Dar ce se va intampla in viitor?

Cresterea inflatiei peste pragul de 3% a avut mai multi vectori de forta, pe langa energie electrica si combustibili o contributie importanta venind din partea ingrijirilor medicale, tutunului, mai multor produse alimentare, etc.

7 Iunie 2021 | Banii si economia

Statul nu mai vrea banii populatiei pe termen lung
Statul nu mai vrea banii populatiei pe termen lung

Noile emisiuni de titluri de stat pentru populatie din programul Tezaur, vandute prin Trezorerii si Posta, nu mai includ din aceasta luna scadenta la 5 ani.

6 Mai 2021 | Banii si economia

Leul se corecteaza si fata de competitorii regionali
Leul se corecteaza si fata de competitorii regionali

In acest an, deprecierea leului se vede atat fata de euro cat si fata de valutele regionale, o dinamica inversata fata de evolutiile din 2019 si 2020 cand leul se aprecia fata de zlot, forint sau coroana din Cehia.

9 Aprilie 2021 | Banii si economia

Mai multe articole

Inapoi sus