Cu siguranță vă amintiți de două dintre personajele noastre de la rubrica Banchereza, din episoadele anterioare: Victoraș, informaticianul și Viorel, investitorul din HoReCa. Pornind de la ei am să încerc să explic puțin, la nivel de bază, cum arată mecanismele bancare și de ce trebuie să avem încredere în bănci, chiar și în aceste momente în care turbulențele bântuie lumea financiară.
Am mai spus-o și anterior, rolul de bază al unei bănci e să adune surplusul de bani de la cei care îl dețin și să îl plaseze mai departe către cei care au nevoie de ei. Victoraș ar face parte din prima categorie, a celor care au bani pe care își permit să îi pună deoparte, iar Viorel e din categoria a doua, a celor care vor să își dezvolte mai repede afacerea și are nevoie de bani.
De ce este nevoie de bănci?
Intermediarul dintre cei doi este banca: fără aceasta e puțin probabil ca Victoraș și Viorel să se întâlnească, să știe unul despre nevoile celuilalt și să colaboreze așa cum o fac, indirect, prin intermediul unei instituții bancare.
De ce ar avea nevoie Victoraș de bancă? Pentru a-și ține în siguranță banii, a le păstra valoarea și a-i înmulți! De ce are Viorel nevoie de bancă? Pentru a-și crește afacerea și a putea valorifica oportunitățile de dezvoltare care apar (dar și dispar).
Unde apar eventualele neconcordanțe într-o astfel de afacere ce pare simplă? În general oamenii precum Victoraș aduc la bancă bani și îi plasează pe perioade scurte (chiar dacă ulterior reînnoiesc depozitele). Așadar, banca nu e sigură pe o perioadă lungă de banii aduși de aceștia și se poate trezi, la finalul perioadei contractuale, că trebuie să îi returneze deponentului.
De partea cealaltă, cei ca Viorel solicită împrumuturi pe perioade ceva mai lungi (cu siguranță mai lungi decât cele pe care sunt depozitele). E vorba de ceea ce finanțiștii numesc *nepotrivire de maturități*, într-o traducere mai liberă. Banca e prinsă într-un joc dificil, dar căruia i-a făcut față cu succes mulți ani, e adevărat și sub atenta supraveghere a băncii centrale.
Știm deja din episodul precedent că banca trebuie să facă, din plasarea economiilor atrase, suficienți bani pentru a putea plăti și dobânda lui Victoraș, și cheltuielile de funcționare, și taxele și impozitele, etc. Și să îi mai rămână și ceva profit! Pentru a avea acces la dobânzi mai mari banca trebuie să încerce să facă și ea plasamente pe termen mai lung: fie că dă credite, fie că face achiziții de titluri de valoare cum ar fi obligațiunile.
Cum procedează băncile în momente de criză?
În cea de a doua situație, pot interveni altfel de probleme: am înțeles deja că majoritatea banilor adunați de bănci nu stau în seif, ci sunt investiți.
Dar dacă un număr mare de alde Victoraș se decid că își vor cu toții banii înapoi mai devreme (renunțând chiar și la dobânda aferentă) situația devine grea pentru bancă. Ea nu poate cere lui Viorel și altora ca el să își ramburseze anticipat creditele, ci trebuie or să se împrumute, la rândul ei sau să vândă din titlurile de valoare, purtătoare de dobânzi.
Niciuna dintre situații nu îi e favorabilă: băncile comerciale îi vor percepe dobânzi mari, care pot chiar să le depășească pe cele la care i-a dat ea credit lui Viorel. Dacă vinde din titluri, cumpărătorul i le va lua la un preț mai mic dacă între timp au crescut dobânzile pe piață, deci tot în minus iese!
Pentru a nu ajunge într-o astfel de situație, banca trebuie să fie foarte atentă la această balanță dintre credite și depozite, să aranjeze maturitățile și să aibă mereu la dispoziție o lichiditate adecvată (care să îi permită să poată face rapid rost de banii necesari). Și încă ceva: trebuie să transmită încredere lui Victoraș și celor ca el, astfel încât aceștia să nu fie tentați să își retragă banii mai devreme decât au promis atunci când au încheiat contractul de depozit cu banca.
Fără încrederea clienților, băncile nu pot exista
Nicio bancă din lume nu poate face unui aflux de retrageri semnificativ, indiferent cât de mare ar fi: aveți exemplul Sillicon Valley Bank. De asemenea, banca trebuie să transmită încredere și să dea certitudinea deponentului că investițiile și plasamentele pe care le face sunt cele corecte și nu îi pun în pericol economiile.
În România ultimilor ani, chiar mulți ani, aș putea spune, lucrurile au arătat bine, din punctele de vedere mai sus enunțate. Nici la nivel de UE lucrurile nu arată deloc rău. Ceva mai problematic e mediul american, unde libertatea și modalitățile în care banca poate face plasamente sunt mai mari, mai complexe, și se dovedesc uneori prea riscante.
Ceea ce vreau să subliniez e însă faptul că, nici Viorel, și nici Victoraș (mai ales el) nu au de ce să se teamă să își țină banii în bănci (și nu e vorba aici doar de faptul că sumele sub 100.000 de euro sunt garantate de stat prin FGDB). Mă bazez mai degrabă pe faptul că băncile noastre își fac treaba bine, din acest punct de vedere, iar supravegherea este una dintre cele mai stricte din Europa.
