top banner

ASF testeaza la stres fondurile de investitii

26 Aprilie 2016 | Autor: Conso

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) anunta ca va efectua un test de stres si pe piata de capital. La acesta vor participa 74 de fonduri deschise de investitii si 29 de fonduri inchise de investitii autorizate in Romania. Data de referinta pentru exercitiu este 31 martie 2016.
Potrivit unui comunicat al institutiei, demersul vizeaza cresterea increderii consumatorilor fata de pietele si instrumentele financiare nebancare, precum si consolidarea stabilitatii si o functionare sanatoasa a pietelor.
Autoritatea vrea sa afle daca fondurile rezista in situatii extreme
”Scopul exercitiului este de a testa senzitivitatea acestor entitati la conditii extreme privind riscul de piata, riscul de contrapartida si riscul de lichiditate, in vederea evaluarii si, totodata, a cresterii capacitatii de reactie a administratorilor in fata unor situatii exceptionale”, precizeaza ASF.
Astfel, testul urmareste sa identifice si, ulterior, sa aplice noi proceduri care sa conduca la imbunatatirea capacitatii fondurilor participante de gestionare a lichiditatii si riscurilor investitionale.
”Din aceste considerente, este esentiala intelegerea amplitudinii cu care ar putea fluctua valoarea activelor si valoarea unitatii de investitie, in conditii adverse extreme pe pietele financiare”, se mai arata in comunicat.
In plus, potrivit ASF, in cadrul exercitiului va fi testata si capacitatea fondurilor de a face fata, pe termen scurt, unei valori exceptional de ridicate a rascumpararilor, in conditii de lichiditate redusa si cu volatilitate in crestere pe pietele financiare.
”In egala masura, exercitiul urmareste si identificarea potentialelor efecte de runda a doua pe care eventuale actiuni de vanzare rapida si fortata a activelor le-ar putea avea asupra preturilor activelor si, implicit, asupra celorlalti participanti la piete”, mai subliniaza ASF.
Testul nu presupune aplicarea de sanctiuni pe baza rezultatelor obtinute
Pe de alta parte, ASF mentioneaza faptul ca exercitiul nu reprezinta un test de tipul „pass or fail” (treci sau pici -n.r.) si nu vizeaza luarea de masuri de supraveghere de tipul sanctiunilor in urma rezultatelor constatate.
Conform comunicatului, informatiile necesare pentru analizarea impactului factorilor de stres vor fi colectate de la fondurile participante in baza unei metodologii care va fi supusa, in perioada urmatoare, unei consultari cu societatile de administrare a investitiilor. Rezultatele si eventualele masuri necesare pentru imbunatatirea procedurilor de management al riscurilor vor fi anuntate pana la finalul acestui an, se mai arata in comunicatul ASF.
De coordonarea acestui exercitiu se va ocupa un Grup de Coordonare si Implementare (GCI) ce va fi alcatuit la nivelul ASF.
Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Investitii

Alte Articole

Acțiunile scad la bursă. Ce se va întâmpla în viitor

Acțiunile scad la bursă. Ce se va întâmpla în viitor

Conso a avertizat de mai multe ori că divergența dintre performanțele bursei locale, aflată în topul creșterilor la nivel mondial, și performanțele economiei reprezintă un semnal de alarmă pentru evoluția ulterioară a cotațiilor. Acum scăderea s-a produs, dar și mai important este ce urmează în continuare.

30 Sep 2026 | Investitii
Municipiul Alba Iulia vrea să se împrumute mai ieftin ca România

Municipiul Alba Iulia vrea să se împrumute mai ieftin ca România

Obligațiunile pe 10 ani lansate de municipalitate în septembrie au dobânzi în euro mai mici decât titlurile de stat Fidelis în euro aferente ultimei emisiuni din această lună.

22 Sep 2026 | Investitii
Acțiunile și depozitele bancare se raportează diferit la inflație

Acțiunile și depozitele bancare se raportează diferit la inflație

Acțiunile dau măsura inflației reale din economie, iar depozitele a celei din statistică. Economisirea presupune în cele mai multe cazuri represiune financiară, iar investițiile la bursă surprind mai corect dinamica prețurilor. Ajută și faptul că, la bursă, părțile negociază cotațiile, dar în cazul depozitelor doar banca stabilește dobânda.

15 Sep 2026 | Investitii
Fondurile de acțiuni atrag tot mai mulți bani. Dar cât plătesc investitorii pentru administrare?

Fondurile de acțiuni atrag tot mai mulți bani. Dar cât plătesc investitorii pentru administrare?

Românii pun tot mai mulți bani în fondurile de acțiuni, dar randamentul nu este singurul lucru pe care ar trebui să-l urmărească investitorii. Cât din câștig le rămâne după costurile de administrare și cât de scumpe sunt, de fapt, acțiunile cumpărate la prețurile de astăzi?

25 Aug 2026 | Investitii

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul

Rambursare anticipată

Calculează cât economisești dacă rambursezi anticipat: reduci rata sau perioada