top banner

Ueno Bank: când marketingul agresiv întâlnește limitele sustenabilității financiare. Lecții pentru deponenții români

11 Noiembrie 2026 | Autor: Cristian Dogaru

Ueno Bank: când marketingul agresiv întâlnește limitele sustenabilității financiare. Lecții pentru deponenții români

Foto Unsplash.com

Cu o aplicație simplă, dobânzi competitive, cashback de până la 40%, sponsorizări sportive și milioane de clienți atrași într-un timp record,  Ueno Bank era unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de digitalizare bancară din America Latină. Asta nu a împiedicat colapsul. 
Povestea Ueno Bank din Paraguay este un exemplu relevant despre diferența dintre creșterea rapidă a unei instituții financiare și soliditatea ei reală. 
În câțiva ani, banca a atras milioane de clienți printr-o strategie de marketing foarte vizibilă: aplicație digitală, deschidere rapidă de conturi, cashback, promoții, sponsorizări sportive și dobânzi atractive la depozite. 

Creștere explozivă a numărului de clienți în doar 4 ani

Numărul clienților a crescut de la aproximativ 29.000 în 2022 la aproape trei milioane în 2026. O parte din această expansiune s-a datorat și achiziției Visión Banco, deci nu a fost exclusiv rezultatul creșterii organice.
Oferta era tentantă. Cashback-ul putea ajunge la 40% în anumite campanii, iar dobânzile promiteau câștiguri peste cele obișnuite. 

Pentru client, combinația părea simplă: își ținea banii în bancă, obținea dobândă și primea bani înapoi când plătea cu cardul. Dar o ofertă generoasă nu este, prin ea însăși, dovada unei bănci solide.
La 2 noiembrie 2026, autoritatea monetară din Paraguay, Banco Central del Paraguay (BCP), a declanșat procedura de rezoluție a Ueno Bank. Este vorba despre o procedură specială prin care autoritatea de surpaveghere intervine atunci când o bancă ajunge într-o situație financiară gravă și nu mai poate funcționa în condiții normale. 
Scopul este gestionarea controlată a crizei: protejarea deponenților în limitele prevăzute de lege, evaluarea activelor și datoriilor și, dacă este posibil, transferarea depozitelor și a unor activități către o altă instituție. 
Dacă redresarea sau transferul nu sunt posibile, se poate ajunge la lichidarea băncii. Așadar, rezoluția nu înseamnă automat că toți banii clienților sunt pierduți, dar nici că banca va continua să funcționeze ca înainte. 
Potrivit comunicării oficiale, indicatorul de solvabilitate al Ueno ajunsese sub jumătate din nivelul minim cerut, după ajustările făcute în cadrul procesului de regularizare. Au existat, de asemenea, preocupări serioase privind creditele acordate unor companii afiliate, documentația acestora și guvernanța instituției. 
Care este lecția economică? O bancă poate atrage rapid clienți oferind dobânzi mari și beneficii generoase, dar trebuie să suporte costul acestor avantaje. 
Cashback-ul poate fi finanțat și împreună cu comercianții, dar nici acest lucru nu elimină necesitatea unui model economic sustenabil. 
Marketingul poate cumpăra creștere; nu poate înlocui capitalul, controlul riscurilor și disciplina financiară.

Ce ar trebui să înțeleagă un deponent din România?

În primul rând, să nu confunde popularitatea unei aplicații cu siguranța instituției din spatele ei. O aplicație modernă, milioane de utilizatori și campanii spectaculoase nu spun aproape nimic, de unele singure, despre calitatea portofoliului de credite sau despre soliditatea capitalului. 

Contează cine deține banii, ce instituție are obligația legală să îi restituie și cine o supraveghează.
De remarcat o distincție importantă: un depozit bancar nu este același lucru cu un sold într-o aplicație fintech. Un depozit bancar este o sumă de bani încredințată unei bănci autorizate, care are obligația contractuală de a o restitui. 
În România, depozitele eligibile sunt protejate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), în limita echivalentului a 100.000 de euro pentru fiecare deponent, la fiecare bancă.
Un fintech este o companie care oferă servicii financiare prin tehnologie: plăți, transferuri, carduri, schimb valutar sau administrarea banilor printr-o aplicație. Unele fintech-uri sunt chiar bănci autorizate, dar altele funcționează ca instituții de monedă electronică sau instituții de plată. Dacă utilizatorul transferă bani într-un asemenea cont, suma poate deveni monedă electronică, nu depozit bancar.
Prin urmare, înainte de a păstra economii importante într-o aplicație, trebuie verificat numele entității juridice cu care ai contractul, dacă este bancă sau instituție de plată/monedă electronică, autoritatea care o supraveghează și schema de protecție aplicabilă. Nu este suficient să recunoști numele comercial al aplicației.
Atenție la o formulare care poate induce în eroare: „Fondurile dumneavoastră sunt păstrate într-o bancă autorizată” nu înseamnă automat că tu ai un depozit garantat la acea bancă. Poate fi doar un cont de protecție (safeguarding), deschis de fintech în numele său ori în beneficiul clienților.

Ce anume și unde trebuie să verificați atent

Astfel, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) are un registrul al instituțiilor de credit, util pentru a verifica dacă entitatea este bancă autorizată în UE/SEE si un registrul al instituțiilor de plată și monedă electronică – necesar pentru a identifica fintech-urile autorizate în aceste categorii.

Al doilea lucru de urmărit este dobânda. O ofertă foarte bună trebuie analizată după toate condițiile: perioada promoțională, suma maximă eligibilă, comisioanele, obligația de a folosi cardul, eventualele restricții de retragere și impozitarea câștigului. 
O dobândă mare poate fi un instrument legitim de atragere a clienților, dar poate indica și o nevoie costisitoare de finanțare. Nu este automat un semnal de pericol, însă merită să te întrebi de ce instituția este dispusă să plătească atât de mult pentru banii tăi.
În cazul Paraguayului, plafonul de garantare a depozitelor era de 75 de salarii minime lunare, adică 228,3 milioane de guarani. La cursurile de referință din noiembrie 2026, suma însemna aproximativ 36.800 de dolari sau 32.900 de euro pentru fiecare deponent, la fiecare instituție. 
Cashback-ul merită și el privit cu luciditate. Reducerea primită la cumpărături nu este neapărat un câștig net dacă te determină să cheltuiești mai mult decât ai fi făcut în mod normal. Beneficiul trebuie evaluat în raport cu prețul produsului, condițiile campaniei și costurile pe care le presupune utilizarea serviciului.
În final, cazul Ueno nu ar trebui interpretat ca un argument împotriva digitalizării sau a fintech-urilor. Tehnologia poate face serviciile financiare mai accesibile și mai ieftine, iar concurența poate aduce beneficii reale consumatorilor. Dar comoditatea, popularitatea și marketingul nu înlocuiesc soliditatea financiară. Pentru economiile importante, contează instituția din spatele aplicației, calitatea supravegherii, transparența și protecția juridică a banilor.
Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Ești contactat rapid de partenerii Conso
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Info banci

Alte Articole

Băncile concurează cu bonusuri de sute de lei, cashback și dobânzi promoționale

Băncile concurează cu bonusuri de sute de lei, cashback și dobânzi promoționale

În noiembrie 2026, UniCredit, ING, Banca Transilvania și Raiffeisen vin cu oferte pentru persoane fizice și firme: bonusuri la deschiderea contului, cashback, dobânzi mai mici la credite și comisioane reduse. Unele oferte durează doar câteva zile, altele sunt valabile toată luna.

04 Noi 2026 | Info banci
Băncile au oferte tentante pentru românii din diaspora

Băncile au oferte tentante pentru românii din diaspora

Sunt incluse pachete de cont curent fără costuri de administrare, carduri de debit fizice și virtuale, bonusuri generoase la înscriere și pentru înrolarea amicilor.

19 Mai 2026 | Info banci
Cum primești câteva mii de lei pentru înrolarea salariilor prietenilor

Cum primești câteva mii de lei pentru înrolarea salariilor prietenilor

De la stimulentele pentru aducerea de clienți noi în rețea pentru pachetele de cont curent, băncile plusează acum cu bonusuri mărite dacă prietenii recomandați vin și cu salariile în bancă.

16 Apr 2026 | Info banci
Cum poți primi între 600 și 1.800 de lei dacă deschizi un cont bancar

Cum poți primi între 600 și 1.800 de lei dacă deschizi un cont bancar

ING și Raiffeisen Bank atrag noi clienți cu bonusuri generoase, dar prin strategii diferite – în vreme ce ING se concentrează pe cei sub 24 de ani, Raiffeisen Bank pune câteva condiții legate de numărul tranzacțiilor.

19 Mar 2026 | Info banci

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul

Rambursare anticipată

Calculează cât economisești dacă rambursezi anticipat: reduci rata sau perioada