Mai multi angajati ai bancilor din Cipru s-au adunat joi in fata Parlamentului pentru a protesta, noteaza WSJ.com. Angajatii se tem ca isi vor pierde locurile de munca si economiile.
Bancile cipriote sunt inchise pana marti. Autoritatile au impus aceasta perioada pentru a evita retragerile de fonduri, in conditiile in care la finalul saptamanii trecute a fost initiata o propunere de a taxa conturile bancare cu pana la 9,9%.
Propunerea a fost respinsa de Parlament dar, daca in urmatoarele zile Cipru nu gaseste o sursa de bani alternativa, nu va primi imprumutul extern de 10 miliarde euro. In prezent, Cipru se confrunta cu o puternica criza financiara iar in lipsa fondurilor suplimentare primele doua banci locale, Laiki Bank si Bank of Cyprus, sunt amenintate cu falimentul.
Astfel, dupa ce la inceputul saptamanii capitala Ciprului s-a confruntat cu proteste din partea deponentilor, acum au iesit in strada angajatii bancilor. Acestia se tem ca falimentele bancare ii vor lasa someri, intr-o economie si asa aflata in pragul colapsului.
Pentru prima oara oficialii europeni au ridicat in discutie iesirea unui stat membru din zona euro.