top banner

BEUC: Atentie la modul in care va functiona solutionarea alternativa a disputelor

19 Martie 2013 | Autor: Alexandra Popa

Parlamentul European si-a dat votul pozitiv asupra directivei privind solutionarea alternativa a disputelor intre consumatori si furnizorii de servicii, inclusiv cele financiare. BEUC atrage insa atentia asupra unor aspecte cheie privind transpunerea la nivel national.
Parlamentul European si-a dat acordul asupra celor doua propuneri cheie ale Comisiei Europene din 2011, respectiv implementarea solutionarii alternative a disputelor dintre consumatori si comercianti (ADR), precum si implementarea solutionarii online a disputelor (ODR).
“ADR si ODR aduc beneficii pentru consumatori, care vor putea sa isi rezolve disputele in afara instantei, intr-o maniera rapida si necostisitoare, dar aduc beneficii si pentru comercianti, care vor putea sa mentina relatii bune cu clientii si sa evite costurile unui litigiu”, a precizat Tonio Borg, comisarul pentru Sanatate si Consumatori.
Statele membre au la dispozitie 2 ani pentru a implementa noile reguli. O platforma pentru solutionarea online a litigiilor va fi disponibila la finalul lui 2015.
Organizatiile europene se tem de modul de implementare
Biroul European al Consumatorilor (BEUC) a salutat aceasta initiativa a Comisiei Europene, dar trage un semnal de alarma asupra modului in care va fi implementata.
Practic, ingrijorarile se impart in doua mari categorii: lipsa independentei institutiei care va solutiona disputele si caracterul neobligatoriu al prevederilor.
“Implicarea unui tert poate fi eficienta din perspectiva solutionarii unei probleme, dar este crucial ca acest tert sa fie independent. El nu ar trebui sa fie numit de industria implicata dar, din pacate, aceasta lege da dreptul unui comerciant sa isi foloseasca procedura interna de solutionare a reclamatiilor pentru a satisface noile obligatii”, precizeaza Monique Goyens, director general al BEUC.
“Calcaiul lui Ahile al acestei directive privind solutionarea alternativa este faptul ca nu este obligatorie pentru comercianti”, avertizeaza aceasta.
BEUC saluta noua legislatie insa insista asupra faptului ca reglementarile din zona protectiei consumatorului sunt inca incomplete iar unul din punctele esentiale care lipseste este implementarea procedurii de actiuni colective ale consumatorilor.
“Daca exista si aceasta optiune pentru clienti, atunci putem vorbi de o adevarata piata unica in care consumatorii pot avea incredere”, au concluzionat reprezentantii BEUC.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Ești contactat rapid de partenerii Conso
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Info banci

Alte Articole

Cum poți primi între 600 și 1.800 de lei dacă deschizi un cont bancar

Cum poți primi între 600 și 1.800 de lei dacă deschizi un cont bancar

ING și Raiffeisen Bank atrag noi clienți cu bonusuri generoase, dar prin strategii diferite – în vreme ce ING se concentrează pe cei sub 24 de ani, Raiffeisen Bank pune câteva condiții legate de numărul tranzacțiilor.

19 Mar 2026 | Info banci
Conso.ro la 20 de ani: Validare și în epoca AI

Conso.ro la 20 de ani: Validare și în epoca AI

Mulți dintre voi, ne știți de 20 de ani. Ne-ați folosit ca să vă luați cel mai ieftin credit. Ne-ați folosit ca să vi-l refinanțați pe cel vechi, dacă între timp condițiile din piață s-au îmbunătățit. Ne-ați folosit ca să treceți de la ROBOR la IRCC și să plătiți mai puțin. Ne-ați folosit ca să vă faceți cel mai bine remunerat depozit. Ne-ați folosit ca să vă faceți cel mai ieftin RCA. Sunteți alături de noi în fiecare zi, înțelegând că vă suntem de folos. Gratuit, fără niciun cost asociat. Rămâneți aproape, vă pregătim noi surprize în acest an aniversar!

17 Mar 2026 | Info banci
De Black Friday 2025, Conso lansează o pagină dedicată special ofertelor promoționale!

De Black Friday 2025, Conso lansează o pagină dedicată special ofertelor promoționale!

Răspundem tot mai numeroaselor solicitări pe care ni le-ați făcut de a crea o zonă în care să puteți vedea care sunt ultimele oferte promoționale lansate de bănci, pentru a putea profita de ele. Vom continua să le adresăm și in articole, respective în comparatoarele actualizate permanent, la fel ca până acum, dar le veți găsi și pe pagina specială dedicată promoțiilor!

06 Noi 2025 | Info banci
De ce închiderea unui cont bancar nu e la fel de simplă precum deschiderea?

De ce închiderea unui cont bancar nu e la fel de simplă precum deschiderea?

Închiderea unui cont bancar presupune, în marea majoritate a cazurilor, deplasarea la sediul băncii, în vreme ce deschiderea lui nu doar că se poate face și online, ba chiar este foarte mult încurajată de bănci în ultima vreme.

06 Oct 2025 | Info banci

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul