Depozitele in euro ar putea reveni in atentia publicului

Dupa un salt surprinzator, urmat de o cadere la fel de abrupta, dobanzile la depozitele in euro ar putea sa intre din nou pe un trend crescator, favorizat de majorarea Euribor. Analistii considera ca bancile se vor alinia la tendinta din pietele externe, insa ecartul dintre ofertele bancilor va continua sa fie simtitor.

Pe masura ce Euribor a intrat pe o tendinta de crestere in ultimele luni, analistii se asteapta ca miscari similare sa se observe si in ceea ce priveste dobanzile practicate de bancile locale la depozite.
Corelatia dintre Euribor si rata dobanzii nu este valabila numai in cazul creditelor, ci si in cazul randamentelor oferite de banci la depozitele in euro atrase de la populatie si firme.

Cu cat costul finantarii de pe pietele externe creste, iar lichiditatile devin mai greu de obtinut, cu atat se va indrepta atentia mai mult catre piata locala iar deponentii vor fi atrasi cu dobanzi mai mari.

Dobanda urmeaza sa creasca, dar piata ramane diferentiata

“Este logic sa ne asteptam la o miscare corelata intre pietele externe si dobanzile din Romania”, a precizat Radu Craciun, director de investitii la Eureko.

Radu Craciun estimeaza ca, in urmatoarele 6 luni, Euribor se va alinia treptat la dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene, iar de la jumatatea anului urmator va evolua in paralel.


Pe de alta parte, Craciun atrage atentia ca in Romania avem de a face cu diferente mari de la o banca la alta, in functie de politica de finantare a fiecareia si usurinta cu care obtin lichiditatile necesare.

Bancile care au la dispozitie linii de finantare de la bancile mama in conditii avantajoase sau pot accesa direct piata externa vor acorda dobanzi mai mici pentru economiile atrase de la populatie. Din contra, pentru bancile care se bazeaza pe sumele stranse de pe plan local, o rata a dobanzii mai mare la depozite devine un instrument util.

Momentan, cele mai mari dobanzi oferite la depozitele in lei depasesc 4% in timp ce mare parte din oferte se situeaza sub pragul de 2%, conform motorului de comparatii oferit de Conso.ro.

Depozitele au dobanzi apropiate de cele din zona euro

Daca in cazul creditelor in euro, diferenta de costuri intre Romania si zona euro este chiar si de peste 10 puncte procentuale pe anumite tipuri de imprumuturi, in privinta depozitelor, lucrurile sunt mai asezate.

In prezent, randamentele oferite populatiei pentru depunerile in euro sunt cu doar 1 procent mai mari decat media din zona euro. Astfel, conform datelor BNR, rata medie a dobanzii oferita pentru depozitele populatiei era la finalul lui august de 3,13%, cu o usoara tendinta de crestere.

In zona euro, rata dobanzii oferita la depozite, in aceeasi perioada s-a situati la 2,2%. Inainte de 2007, situatia era inversa, iar bancile straine erau usor mai “darnice” decat filialele din Romania.

Evolutia dobanzilor la depozitele in euro pentru populatie si a Euribor la 3 luni (%)


    sursa: BNR, BCE

Singurul moment in care acest echilibru a fost rupt a fost la inceputul lui 2009, cand necesitatea urgenta de lichiditati in euro a impins bancile romanesti sa ofere in medie si dobanzi de 7% populatiei pentru depozite, aproape dublu fata de dobanda oferita in vestul Europei.


Distribuie articolul


Un proiect sustinut de

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult

ALTE ARTICOLE - Depozite


Programul Fidelis mai tenteaza doar prin componenta de cash-management
Programul Fidelis mai tenteaza doar prin componenta de cash-management

Incepand din 22 iunie, populatia are acces la noi emisiuni de titluri de stat ce vor fi listate la bursa, in lei si euro. Randamentele sunt insa in scadere, in ciuda cresterii inflatiei.

22 Iunie 2021 | Depozite

Conturile de economii recupereaza terenul fata de depozite
Conturile de economii recupereaza terenul fata de depozite

Diferenta de randament dintre depozitele la termen si conturile de economii s-a redus treptat, iar avantajele mobilitatii banilor nu sunt de negliljat.

3 Iunie 2021 | Depozite

Dobanzile real pozitive sunt tot mai rare
Dobanzile real pozitive sunt tot mai rare

Cresterea inflatiei din ultima vreme si estimarile pesimiste ale BNR pentru finalul anului nu au determinat, cel putin deocamdata, o majorare a dobanzilor la termen, bancile avand suficient spatiu de manevra pentru intarzierea acestui pas.

31 Mai 2021 | Depozite

Lipsa impozitului pe dobanda nu e suficienta pentru succesul titlurilor de stat
Lipsa impozitului pe dobanda nu e suficienta pentru succesul titlurilor de stat

Pe 19 martie s-a inchis o noua oferta Fidelis pentru titluri de stat listate la bursa, iar subscrierile au fost aproape la jumatatea celor consemnate in decembrie 2020.

24 Martie 2021 | Depozite

Mai multe articole

GHIDURI


Ghid depozite si certificate de depozit

Chiar daca bancile au redus in ultima perioada ratele dobanzilor, in continuare dobanzile la lei sunt superioare dobanzilor la euro si dolari. Din acest motiv, depozitele in lei sunt mai avantajoase decat cele in valuta. De ce sunt depozitele in valuta riscante, care sunt costurile unui depozit, principalele diferente dintre un depozit la termen si

Ghid finante personale

Planificarea veniturilor si cheltuielilor personale este o modalitate utila pentru a economisi. Cum se planifica cheltuielile? Cum trebuie folositi banii disponibili? Ponturi pentru a economisi bani si unde se pot investi economiile in Ghidul Finante personale.

Inapoi sus