top banner

Cum a evoluat comportamentul de creditare la romani?

22 August 2017 | Autor: Conso

Romanii sunt optimisti in ceea ce priveste situatia lor financiara in perioada urmatoare, dar si cu privire la evolutia economiei nationale. Cu toate acestea, cei mai multi se gandesc atent inainte sa ia un credit si nu imprumuta mai mult decat stiu ca pot rambursa fara dificultati.
Dintr-un sondaj desfasurat de compania britanica de cercetare GfK UK pentru compania mama a Provident Financial Romania, International Personal Finance, reiese ca romanii au un comportament de creditare responsabil: 94% dintre respondenti spun ca se gandesc foarte atent inainte de a lua un credit, 87% nu iau niciodata imprumuturi sub presiunea impulsului, iar 92% spun ca nu imprumuta mai mult decat stiu ca pot rambursa fara dificultati.
Mai mult de jumatate dintre participantii romani la sondaj au declarat ca folosesc servicii de credit cu regularitate, insa 64% au imprumutat mai putin decat suma maxima posibila. Totodata, 73% dintre respondenti declara ca au capacitatea de a plati confortabil ratele lunare, acesta fiind principalul aspect pe care clientii il iau in calcul atunci cand vor sa ia un imprumut (64%), alaturi de suma totala de rambursat (54%) si de perioada imprumutului (46%).
Care este principala destinatie a imprumuturilor?
Cei mai multi romani spun ca iau in calcul imprumuturile de la banci sau institutii financiare nebancare in principal atunci cand vor sa faca imbunatatiri in locuinta (31%), cand intervin cheltuieli neasteptate care le pot influenta situatia financiara (29%) sau cheltuieli medicale (18%), cand cauta sa-si consolideze datoriile (23%), dar si pentru a investi in educatia copiilor (5%).
In acelasi timp, 4 din 10 respondenti considera facil sa acceseze un imprumut, nivel similar cu cel inregistrat anul trecut.
,,Imprumuturile pe termen scurt acordate de institutiile financiare nebancare sunt o solutie reala pentru romanii care altfel ar putea fi exclusi de la o forma legala de finantare. Cercetarea GfK confirma inca o data ca romanii au incredere in institutiile financiare nebancare si ca iau imprumuturi in mod responsabil, analizand atent toate conditiile si costurile totale ale creditului”, a declarat Viktor Boczan, directorul general al Provident Financial Romania.
Din studiu mai reiese faptul ca 7 din 10 clienti sustin ca inteleg in totalitate costurile presupuse de un imprumut pe termen scurt, nivel similar cu media europeana. 75% dintre respondentii romani la sondaj spun ca au incredere in institutiile financiare nebancare si in serviciile pe care le ofera, cu 4 puncte procentuale mai multi decat in 2016 si cu 2 puncte procentuale mai multi decat cei care declara ca au un nivel ridicat de incredere in institutiile bancare traditionale.
Mai mult, 8 din 10 respondenti considera ca IFN-urile au un rol important in societate. In acest context, 75% dintre acestia spun ca ar recomanda serviciile institutiilor financiare nebancare membrilor familiei sau prietenilor atunci cand au nevoie de un imprumut.
Costul de trai ii ingrijoreaza pe romani
Pe de alta parte, 29% dintre respondentii romani spun ca sunt preocupati de posibilitatea cresterii costului de trai in urmatorul an si 15% sunt ingrijorati ca si-ar putea pierde locul de munca. De asemenea, 21% dintre ei sunt preocupati de evolutia economiei in urmatoarea perioada.
Cresterea costului de trai in urmatoarea perioada este pusa de 29% dintre clientii romani pe seama cresterii cheltuielilor cu utilitatile, peste media de 17% la nivel european, a costurilor cu locuinta, fie ca este vorba despre chirii sau despre rate la banca pentru achizitionarea unei locuinte (15%) si a cheltuielilor cu alimentele (12%). Prin comparatie, pentru respondentii din Europa, principalul motiv al cresterii costului de trai este reprezentat de cheltuielile cu chirii sau rate pentru achizitia locuintei (19%) si de cheltuielile cu alimentatia (19%).
Totodata, iesirea la pensie este un factor despre care 12% dintre respondentii din Romania considera ca le-ar putea afecta nivelul de trai, spre deosebire de media de numai 6% la nivel european, iar 7% dintre ei iau in calcul posibilitatea ca in perioada urmatoare sa primeasca mai putini bani din strainatate si, astfel, nivelul de trai sa fie afectat.
Studiul a fost realizat la initiativa grupului britanic International Personal Finance, prezent pe piata locala prin subsidiara Provident Financial Romania, pe un esantion reprezentativ de aproximativ 4.000 de clienti ai grupului din patru tari europene, precum si din Mexic.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite nevoi personale

Alte Articole

Apar primele campanii cu DAE sub 10% pentru creditele de consum

Apar primele campanii cu DAE sub 10% pentru creditele de consum

Noile oferte promotionale lansate de banci coboara dobanda fixa la creditele de nevoi personale pana la 6,25%, nivel foarte apropiat de indicele IRCC din prezent.

14 Mar 2024 | Credite nevoi personale
Ofertele cu dobanzi variabile la creditele personale pot deveni tentante

Ofertele cu dobanzi variabile la creditele personale pot deveni tentante

In conditiile in care BNR se pregateste sa dea startul scaderii dobanzii de politica monetara in 2024, imprumuturile cu dobanzi variabile la creditele de nevoi personale ar putea fi de preferat celor fixe, la valori comparabile.

20 Feb 2024 | Credite nevoi personale
Noua directiva europeana pentru creditele de consum a intrat in vigoare

Noua directiva europeana pentru creditele de consum a intrat in vigoare

Noua directiva europeana a creditelor de consum a intrat in vigoare pe 19 noiembrie. Este doar inceputul unui proces laborios de transpunere si de implementare, la finalul caruia consumatorii vor fi mai bine protejati si vor avea mai multe drepturi.

21 Noi 2023 | Credite nevoi personale
Finantari pentru studenti, cu si fara subventie de stat

Finantari pentru studenti, cu si fara subventie de stat

Pentru al doilea an consecutiv,  CEC Bank acorda  credite in cadrul programelor Student Invest si Family Start cu dobanzi subventionate. BRD si Banca Transilvania au la randul lor credite pentru studenti, dar fara implicarea statului.

17 Noi 2023 | Credite nevoi personale

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul