top banner

BCR a fost obligata de ANPC sa scada drastic dobanda pentru doi clienti

28 Noiembrie 2010 | Autor: Alexandra Popa

BCR a fost obligata de Protectia Consumatorului ca pentru un client din Tulcea si unul din Giurgiu sa calculeze rata dobanzii la creditele in euro ale acestora in functie de marja din contract si Euribor. De acum, clientii vor plati dobanzi mult mai mici, insa banca se declara hotarata sa obtina in instanta revenirea la situatia anterioara.
O parte din clientii care au reclamat actele aditionale propuse de BCR la creditele in derulare au gasit castig de cauza la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC).
Comisariatele regionale din doua judete (Tulcea si Giurgiu) au considerat ca banca nu a respectat prevederile OUG 50 in cazul stabilirii noului nivel de dobanda si au dispus transformarea “dobanzii de referinta variabile” in Euribor, concomitent cu mentinerea nivelului marjei inscris in contractul de credit initial.
Dobanzi sub 4,1% la creditele de nevoi personale cu ipoteca!
 “In urma cercetarii reclamatiei dvs (...) s-a constatat ca banca nu a respectat prevederile OUG 50. Drept urmare,[..] s-au stabilit o serie de sanctiuni complementare [..] pe care banca trebuie sa le aduca la indeplinire in maxim 15 zile de la data de 26.10.2010”, se arata in scrisoarea primita de client de la Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor din Tulcea.
BCR s-a conformat si pe 19 noiembrie a propus clientului un nou act aditional prin care rata dobanzii este stabilita la nivelul de 2,637%.  Valoarea provine din insumarea indicelui Euribor la 6 luni si a marjei stabilite in contractul initial, de 1,50%.
Anterior aplicarii OUG 50, clientul platea o rata a dobanzii de 10,4%, iar banca a determinat marja fixa prin deducerea nivelului Euribor la 6 luni din dobanda perceputa la acel moment. Astfel, marja calculata de banca a fost de peste 9%.
O decizie similara a fost asumata si de Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor din Giurgiu, la numai 4 zile distanta. In acest caz, BCR a fost obligata sa stabileasca rata dobanzii la un credit de nevoi personale cu ipoteca la nivelul de 4,046%, formata din Euribor plus marja din contract de 2,90%.
Banca isi rezerva dreptul de a merge in instanta
In actele aditionale propuse clientilor se prevede insa ca BCR isi rezerva dreptul de a ataca in instanta decizia ANPC.  In cazul in care banca va avea castig de cauza, partile convin ca actul aditional va fi desfiintat.
Mai mult, clientii vor returna bancii toate sumele pe care ar fi trebuit sa le plateasca in plus daca ANPC nu ar fi dispus transformarea dobanzii de referinta variabile in Euribor. Sumele vor trebui sa fie rambursate integral, in cel mai scurt timp, dupa data de la care  hotararea instantei de judecata va ramane definitiva.
“Atat directiva europeana, cat si OUG 50 au in vedere cresterea transparentei si uniformizarea structurii ofertelor de creditare, nu diminuarea costurilor creditelor. Aplicarea prevederilor ordonantei respecta drepturile si obligatiile financiare si legale asumate de catre parti (banca, respectiv client) conform contractului de credit existent incheiat de comun acord. In conformitate cu prevederile legale, conventiile au putere de lege intre partile contractante si, prin semnarea contractelor de credit, imprumutatii si-au exprimat acordul in legatura cu toate clauzele cuprinse in contracte, inclusiv cele referitoare la costuri”, au precizat pentru Conso.ro reprezentantii BCR.
Oficialii bancii considera ca actiunile care contesta obligatiile financiare si legale asumate conform contractului de credit incheiat de comun acord sunt nefondate legal. In ceea ce priveste aplicarea ratei dobanzii, ei afirma ca pretentiile clientilor “nu pot fi acceptate intrucat, din punct de vedere financiar, ar conduce la perceperea unor dobanzi si comisioane sub nivelul costurilor de finantare ale bancii, cu potential risc sistemic la nivelul intregii economii”.
Care va fi pana la urma formula de calcul a marjei?
Din momentul in care guvernul a adoptat OUG 50, una dintre problemele majore, care a fost invocata atat de clienti cat si de banci este modul in care se stabileste marja corecta pentru clientii cu credite in derulare.
Pe de o parte, bancile au primit o scrisoare de la ANPC prin care se accepta solicitarea Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) ca bancile sa calculeze marja fixa scazand din nivelul existent al ratei dobanzii valoarea indicelui reprezentativ de la momentul intrarii in vigoare a OUG 50.
Aceasta modalitate a ridicat numeroase nemultumiri in randul clientilor. Deoarece valorile Euribor erau aproape de minimele istorice, marjele rezultate prin aplicarea acestei formule au atins valori foarte mari.
O mare parte a clientilor BCR au trecuta in contracte o formula de calcula a dobanzii in functie de “dobanda variabila de referinta” si o marja fixa, ce ajunge in unele cazuri chiar si la 0%. Clientii solicita transformarea dobanzii de referinta in Euribor si mentinerea marjei initiale.
OUG 50 se afla in acest moment in dezbatere in Parlament iar o parte dintre amendamentele depuse, printre care se afla si propunerea Conso.ro, vizeaza calcularea marjei ca diferenta intre dobanda de la momentul acordarii creditului si valoarea Euribor de la aceeasi data.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite nevoi personale

Alte Articole

Viva Credit: Află cum câștigi o iarnă fără grija facturilor!

Viva Credit: Află cum câștigi o iarnă fără grija facturilor!

Se întâmplă uneori ca două cheltuieli importante să apară în același timp, iar atunci te întrebi dacă mai ai forța necesară să găsești bani pentru amândouă. De exemplu, îți propui să-ți cumperi cauciucuri de iarnă, dar a doua zi te apucă o durere de măsea și trebuie neapărat să mergi la stomatolog. Pe care o rezolvi mai întâi? Cu Viva Credit, nu trebuie să alegi, pentru că le poți face față cu brio amândurora.

28 Oct 2024 | Credite nevoi personale
Vrei să te desparți responsabil de mobila veche sau de obiectele voluminoase?  ING și Viitor Plus îți arată cum să faci acest lucru

Vrei să te desparți responsabil de mobila veche sau de obiectele voluminoase? ING și Viitor Plus îți arată cum să faci acest lucru

Mobilier de grădină, uși, ferestre, saltele, electrocasnice nefuncționale, jucării imense și...multe alte obiecte așteaptă liniștite noua destinație după ce ai decis că nu îți mai sunt de folos. Te uiți la ele și nu știi ce să faci. Să le lași lângă pubela de gunoi nu este o opțiune, iar spațiu pentru depozitare suficient de mare nu ai. Dacă te regăsești în acest scenariu atât de comun, noua inițiativă a Viitor Plus și ING, prin programul Harta Reciclării, este ceea ce cauți.

26 Oct 2024 | Credite nevoi personale
Cu cat sunt mai ieftine refinantarile decat creditele standard de nevoi personale?

Cu cat sunt mai ieftine refinantarile decat creditele standard de nevoi personale?

Bancile sunt dispuse sa scada dobanzile daca imprumutul acordat reprezinta o refinantare a unui credit mai vechi obtinut de la alta banca.

22 Oct 2024 | Credite nevoi personale
Ce banci ofera credite de nevoi personale cu dobanzi apropiate de IRCC?

Ce banci ofera credite de nevoi personale cu dobanzi apropiate de IRCC?

Nu doar creditele ipotecare pot avea dobanzi fixe care rivalizeaza cu ROBOR sau IRCC, ci si creditele de nevoi personale, in anumite conditii.

17 Sep 2024 | Credite nevoi personale

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul