top banner

Clientii Volksbank isi castiga in instanta drepturile din contractele de credit

20 Martie 2012 | Autor: Alexandra Popa

Clientii Volksbank isi castiga in instanta drepturile din contractele de credit

Clientii Volksbank isi castiga pe banda rulanta in instantele de judecata drepturile de care ar fi trebuit sa beneficieze inca de la obtinerea creditelor. Judecatorii au ajuns la concluzia ca o parte din clauzele referitoare la modul de stabilire al dobanzii si al comisioanelor sunt abuzive si trebuie eliminate.
Perioada de “glorie” a creditarii, in care Volksbank era unul dintre lideri in vanzarea imprumuturilor ipotecare, s-a terminat brusc in toamna lui 2008, odata cu inceperea crizei financiare. De atunci banca si-a schimbat conducerea, a trecut printr-o regandire a pozitiei si a incercat sa revina pe piata cu o noua imagine.
Insa miile de contracte standard vandute in urma cu doar 4-5 ani nu pot fi ingropate. Pe zi ce trece, tot mai multi clienti Volksbank incep sa obtina in instanta ceea ce nu au reusit direct de la banca: anulari de comisioane si reduceri de dobanzi.
Contracte cu dobanda fixo-variabila si comisioane de risc
Unul dintre atuurile pe care Volksbank si-a baza politica de marketing pentru vanzarea creditelor ipotecare a fost avantajul dobanzii fixe. Banca era printre putinele banci din piata care “garantau” clientilor o dobanda fixa la euro timp de 30 de ani.
Pe fondul inrautatirii climatului financiar international, clientii au inceput sa primeasca notificari, unii chiar dupa doar cateva luni de la semnarea contractului de credit, prin care erau informati ca Volksbank a decis sa urce dobanda fixa, ca urmare a “conditiilor nefavorabile de pe piata monetara”.
Obtinerea imprumutului de la Volksbank presupunea si plata unui comision de risc – care, desi cunoscut de client la momentul semnarii si inclus in DAE, reprezenta un cost aditional semnificativ.
Contractul de credit continea si o serie de clauze care ofereau bancii posibilitatea de a impune clientilor orice majorari de cost ce ar fi putut interveni pe parcursul derularii imprumutului.
Clauze considerate abuzive de instanta
Intr-o situatie similara s-a aflat si un client Volksbank din judetul Arges, care a obtinut in august 2008 un credit garantat cu ipoteca de 35.000 de franci elvetieni, pe o perioada de 15 ani.
Pentru acest credit, clientul platea o rata de dobanda fixa de 4,25% si un comision de risc de 0,22% din soldul creditului.
In primavara lui 2010, clientul a sesizat Protectia Consumatorului din Arges cu privire la existenta unor clauze abuzive ale contractului de credit semnat. Inspectorii Autoritatii au dat dreptate clientului, considerand ca unele clauze incalca legea 193/2000, astfel ca speta a ajuns in instanta.
In ciuda opozitiei formulate de banca, Judecatoria Curtea de Arges a dat dreptate ANPC. Decizia a devenit irevocabila odata cu respingerea recursului formulat de banca de catre Tribunalul Arges.
Banca a fost nevoita astfel sa revina la dobanda stabilita initial in contract si sa renunte la comisionul de risc, chiar daca intre timp, clientul semnase  si un act aditional care oferea bancii dreptul de a percepe costuri majorate in continuare. 
Ce a considerat instanta abuziv?
In contractul clientului din Arges, instanta a identificat o serie de nereguli, in special in ceea ce priveste diferenta substantiala dintre drepturile si obligatiile celor doua parti.
•    “Clauza enuntata in Conditiile speciale pct.3 lit. d) din Conventia de credit nr. XXX potrivit careia ,,Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii”, permite Bancii sa modifice unilateral contractul dintre parti, fara a permite o negociere in cazul unei modificari. Totodata, conditiile care permit bancii sa modifice dobanda nu sunt in nici un fel circumstantiate si lasa in totalitate la aprecierea bancii posibilitatea major?rii dobanzii”, se arata in sentinta judecatoriei Curtea de Arges.
•    ”Prevederile art. 8.1. lit. c) si d)  din Conditiile generale ale Conven?iei de credit dau Bancii posibilitatea sa declare ,,soldul creditului ca fiind anticipat, rambursabil imediat”, atunci cand apar ,,situatii neprevazute”, care, in opinia bancii, face sa devina improbabil ca ,,imprumutatul s? isi poat? îndeplini obligatiile” sau, ca sa poata fi considerat de catre Banca ,,creditul sa nu mai poata fi garantat corespunzator”.
Aprecierile ca ,,situatii neprevazute”, ,,credit garantat  necorespunzator”,,in opinia b?ncii” lasa la interpretarea unilaterala a acesteia situatiile respective, ceea ce reprezinta o clauza abuziva asa cum este prevazuta in Lista cuprinzand clauzele abuzive, lit. g) din Anexa la Legea 193/2000”, continua sentinta judecatoriei.
•     „In ceea ce priveste perceperea comisionului de risc prevazut in Contract la pct.5 ,,Comisioane” lit. a) de ,,0,22% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta”, pe toata perioada contractuala, s-a constatat ca Banca justifica perceperea acestui comision cu necesitatea acoperirii riscurilor asumate de banca cu acordarea creditului, risc de a suferi ”o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor, cum ar fi de exemplu riscul de neplata, riscul de neexecutare a garantiei, riscul de urm?rire a garantiei” , asa cum reiese din adresa B?ncii, inregistrat? la CJPC Arges cu nr. XXX.
Creditul este garantat cu o garantie reala imobiliara (ipoteca) de rang I  asupra unui imobil asigurat de imprumutat cu polita cesionata in favoarea Bancii, situatie in care toate riscurile enumerate in adresa cu  nr. XXX sunt deja asigurate, garantate. Mai mult decat atat, valoarea acestui comision este apreciabila, fiind platibila in fiecare luna si raportata la sold”.
•    „In ceea ce priveste prevederile art. 10.2 din Conditiile generale ale aceleiasi Conventii de credit, conform carora imprumutatul trebuie sa plateasc? Bancii în termen de 15 zile de la notificare orice eventuale sume provenite din cresterea costurilor pe care Banca le are cu acordarea sau punerea la dispozitie a creditului, reprezinta o clauza care lasa la aprecierea unilaterala a Bancii cuantumul si existenta acestor eventuale costuri, punand pe seama consumatorilor orice crestere”.
„In aceste conditii, clauzele enumerate mai sus pot fi considerate abuzive deoarece sunt in interpretarea unilaterala a Bancii si pot stabili in sarcina consumatorului plata unor sume nejustificate, fapta ce creeaza un dezechilibru consumatorului”, se arata in sentinta Judecatoriei.
In plus, instanta a considerat abuziva si imposibilitatea clientului de a negocia clauzele contractuale.
„Instanta retine ca toate prevederile contractuale apreciate ca abuzive de  Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Arges nu au fost negociate direct cu consumatorii, in sensul dispozitiilor legale de  mai sus, avand în vedere ca, asa cum afirma chiar banca, aceste contracte sunt preformulate, standard”, se mai arata in sentinta.
Prin urmare, instanta a obligat banca sa modifice contractul clientului, prin inlaturarea clauzelor constatate ca fiind abuzive.   
”Nu prezinta relevanta ca banca a incheiat cu imprumutatii, ulterior, la data de ---, un act aditional la contractul de credit care cuprinde clauzele abuzive analizate mai sus, deoarece fapta contraventionala exista si a fost comisa de banca”, apreciaza instanta din Curtea de Arges.
Bancile pierd din ce in ce mai multe procese
Exemplul de mai sus este doar unul dintr-o lunga serie de procese pierdute de Volksbank in fata clientilor, atat in Bucuresti, cat si in intreaga tara.
Clientii bancilor au inceput sa fie mai vocali in exprimarea nemultumirii fata de politica bancii abia in vara lui 2010, cand guvernul a adoptat OUG 50.
Ordonanta a impus alinierea toturor contractelor de credit, inclusiv cele in sold, la noile prevederi, respectiv eliminarea comisioanelor de risc si exprimarea ratei de dobanda in functie de un indice transparent.
Clientii au facut sesizari catre Protectia Consumatorilor iar spetele au ajuns in instanta. In final, clientii si ANPC au obtinut decizii favorabile si irevocabile, majoritatea fiind pronuntate in temeiul legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele cu consumatorii.
 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite imobiliare

Credite imobiliare
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite imobiliare

Alte Articole

Protectia debitorilor cu probleme este stipulata intr-o noua OUG

Protectia debitorilor cu probleme este stipulata intr-o noua OUG

Minsterul Economiei a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta privind administratorii si cumparatorii de credite, urmarind transpunerea in legislatia interna a Directivei UE 2167/2021, proiect in care se regasesc si masuri concrete pentru protectia debitorilor.

23 Noi 2023 | Credite imobiliare
Cine are grija de debitori in Uniunea Europeana?

Cine are grija de debitori in Uniunea Europeana?

Practica la nivel european arata ca exista destul de multe banci centrale care si-au asumat protectia consumatorilor de servicii bancare, in ciuda unui potential conflict de interese intre supravegherea bancara prudentiala si protectia consumatorilor.

03 Oct 2023 | Credite imobiliare
Până pe 15 octombrie, ING Ipotecar are dobânda fixă între 5,99%-7,49% în primii 5 ani, apoi variabilă

Până pe 15 octombrie, ING Ipotecar are dobânda fixă între 5,99%-7,49% în primii 5 ani, apoi variabilă

Achiziționarea propriei locuințe, fie că este vorba despre un apartament sau o casă, este un obiectiv important pentru mulți dintre noi. Dacă nu dispui de (toată) suma necesară și ai găsit deja locuința care corespunde dorințelor tale, până pe 15 octombrie poți apela la creditul ipotecar ING cu dobândă fixă și redusă, ulterior variabilă.

27 Sep 2023 | Credite imobiliare
Cum au evoluat dobanzile la credite fata de cele la depozite in ultimele 12 luni?

Cum au evoluat dobanzile la credite fata de cele la depozite in ultimele 12 luni?

Dobanzile la depozitele noi in lei si-au inceput scaderea in ianuarie, in vreme ce dobanzile la credite noi au avut maximul in aprilie.

01 Sep 2023 | Credite imobiliare

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul