La doua decenii dupa razboiul rece, Europa este in pragul unei noi scindari. Criza financiara si economica risca sa divizeze batranul continent nu in doua blocuri politice, ci economice.
I-au trebuit Europei de Est 20 de ani pentru a depasi in mare masura structurile ineficiente ale economiei centralizate comuniste. Guvernele au privatizat masiv si au incercat sa-si conecteze pietele emergente la reteaua globalizata a marilor jucatori. Economiile in tranzitie s-au dezvoltat cu ajutorul investitiilor straine directe si a cererii interne, care crestea fara precedent. Dar astazi, Europa de Est este lovita de criza financiara atat de puternic, incat dezvoltarea in aceasta regiune a fost infranata brusc, fara airbag si fara ABS.
Estonia, Letonia si Lituania se vad confruntate cu scaderi masive ale produsului intern brut (PIB) dupa ce fuseserea rasfatate cu rate anuale de crestere intre 7% si 10%. In unele zone ale Cehiei, rata somajului a atins o valoare record a ultimilor ani de 15%. Ungaria si Romania sunt asistate de FMI si alte institutii internationale, fiecare primind un imprumut de 20 miliarde euro. Intre timp a sunat alarma si la Uniunea Europeana (UE), care a decis sa suplimenteze fondul de imprumuturi in caz urgenta la 50 miliarde euro. Seful executivului comunitar, José Manuel Barroso, a catalogat masura drept “un semnal puternic de sprijin”. Dar este de ajuns?
Statele Europei Centrale si de Est sunt confruntate cu o criza a economiilor emergente, care pana de curand fusese tipica Asiei de Sud-Est si Americii Latine. Pietele sufera de pe urma devalorizarii monedelor nationale, a inversarii fluxurilor de capital si a speculatiilor pe marginea eventualei incapacitati de plata a statelor respective. In Europa de Est, oamenii au deja impresia ca recesiunea mondiala a inversat globalizarea. Muncitorii din strainatate se intorc acasa dupa ce multi si-au pierdut locurile de munca in Occidentul dezvoltat. Intre timp, capitalul curge mai nou de la est la vest, exact invers decat directia care asigurase evolutia pozitiva a economiilor emergente in trecut.
Totul a inceput cu bancile occidentale, care acordasera credite extrem de profitabile, dar si extrem de riscante pe pietele estice. Abia acum, criza financiara dezvaluie aceste artere tumefiate de-a lungul Europei, care nu deranjau pe nimeni atata timp cat prin ele curgea profit. Accesul facil la creditare a provocat cresterea cererii pe pietele estice alimentate artificial si a creat premisele unei dezvoltari economice pe fundamente nu tocmai sanatoase. Daca mai adaugam si devalorizarea monedelor nationale in statele emergente, care a determinat restante masive la rambursarea creditelor achizitionate in vremuri insorite, atunci vom intelege de ce bancile occidentale iau in considerare pierderi de pana la 220 miliarde euro din datoriile neacoperite pe pietele estice.
Luand in considerare legaturile economice dintre statele membre UE, criza financiara si economica este pe punctul de a deveni o amenintare la adresa existentei per se a comunitatii celor 27. Schimbul de replici intre diferitii oficiali de rang inalt a devenit din ce in ce mai dur, iar clivajul intre tarile comunitare ia proportii ingrijoratoare. Bruxelles-ul a demonstrat ca institutiile sale nu au nici experienta, nici prevederile legale necesare combaterii recesiunii. Urmarea?! Guvernele nationale si-au suflecat manecile si au trecut la treaba de unele singure, fara a tine cont de efectele regionale ale masurilor adoptate. Liderii europeni au devenit maestri in arta vorbitului despre solutii globale, dar cand a fost momentul sa actioneze concret, niciunul nu a privit mai departe de propria ograda. Astfel, la nivel european, nu terorismul, ci protectionismul este amenintarea numarul unu.
Guvernele ocidentale au cedat in fata cererilor populiste si au poruncit bancilor autohtone sa stopeze fluxul de capital catre sucursalele din Europa de Est pentru a impiedica “exodul” de bani de la contribuabilii proprii catre economiile emergente. Franta a incercat sa mearga si mai departe atunci cand presedintele Nicolas Sarkozy promisese constructorilor auto francezi sprijin de la stat numai daca acestia se obligau sa pastreze toate locurile de munca intacte de pe piata interna.
Vechii membri ai UE se afla in fata unei decizii deloc usoare: ori se concentreaza exclusiv pe economia proprie asa cum au facut pana in prezent ori aleg sa salveze economiile din estul continentului. In prima varianta, Occidentul nu va face altceva decat sa agraveze criza din statele foste comuniste. In a doua, se vor transforma in tinta acuzelor populiste de sorginte nationalista si vor risca voturi la viitoarele alegeri. Deocamdata, liderii UE au condamnat deschis orice practica protectionista. Dar de la vorba la fapta e cale lunga. Daca Occidentul va continua sa ignore problemele cu care se confrunta Estul, atunci dezvoltarea acestuia din urma va fi compromisa definitiv.
Economiile in dezvoltare sunt conectate la economia globala prin intermediul Vestului. Iar in final, declinul acestor tari se va intoarce cu forte inzecite impotriva statelor dezvoltate odata cu scaderea drastica a exporturilor catre economiile emergente si credite nerecuperabile. Circa 40% din exporturile vechilor state membre UE se adreseaza pietelor din noile tari membre. Germania, campionul european absolut la export, atribuie 6% din PIB exporturilor catre estul european. Iar daca liderii vestici nu vor lua masuri decisive pentru sprijinirea partenerilor comerciali estici, recesiunea se va adanci la nivelul intregii Uniuni. Daca pe termen scurt, populismul ii va costa pe politicieni ceva voturi la alegeri, salvarea economiilor emergente ale Europei se va dovedi mai profitabila pe termen lung.
Din pacate, Europei occidentale ii lipseste un lider. Marea Britanie, Spania si Italia sunt paralizate in fata deficitelor guvernamentale scapate de sub control. Franta arboreaza stindardul protectionist mai sus ca oricare alt stat al comunitatii europene. Iar guvernul Germaniei se straduieste, in contextul scrutinului legislativ din toamna, sa gaseasca un echilibru intre protectia propriilor voturi, pardon, alegatori si beneficiile evidente ale salvarii Europei de est.
Astfel, recesiunea risca sa ameninte nu numai economiile nationale ale statelor membre, ci si intreaga constructie europeana. Iar la 20 de ani de la prabusirea Cortinei de Fier se pare ca indeplinirea principalei promisiuni a revolutiilor anticomuniste – prosperitate pentru toti europenii – va mai dura ceva timp.
Laurentiu Diaconu-Colintineanu este redactor la postul de radio Deutsche Welle.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
