top banner

Scandal la Camera Deputatilor: OUG 50 ar putea sa nu se mai aplice contractelor vechi

08 Decembrie 2010 | Autor: Alexandra Popa

Obligatia bancilor si IFN-urilor de a aplica prevederile OUG 50 si pentru creditele aflate in derulare ar putea fi abrogata. Proiectul de reglementare a fost facut public in cadrul sedintei de miercuri a Comisiei pentru Buget, Finante si Banci din Camera Deputatilor si reprezinta o conditionalitate a continuarii acordului cu FMI.
Deputatii din Comisia pentru Buget, Finante si Banci au urgentat dezbaterile pe marginea proiectului de lege privind adoptarea OUG 50, dupa ce presedintele Traian Basescu a transmis o scrisoare oficiala prin care solicita finalizarea cu celeritate a discutiilor pe marginea actului normativ.
In consecinta, daca deputatii ajunsesera abia la articolul 37 dupa aproape 2 luni de discutii, in numai 4 ore au reusit sa recupereze teren pana la articolul 95, penultimul din OUG 50. Amendamentele adoptate in Comisia pentru Buget sunt finale, urmand ca textul sa fie transmis ulterior in plenul Camerei Deputatilor pentru vot si apoi la Presedintie pentru promulgare.
FMI nu ne mai da bani daca OUG se aplica si creditelor vechi
Ceea ce parea doar zvon pesimist pentru clientii cu credite in derulare, a fost asumat in mod oficial de reprezentantii Ministerului Finantelor Publice in fata deputatilor: FMI nu va mai acorda finantare Romaniei daca OUG 50 se aplica si creditelor in derulare, iar aceasta conditie a fost deja acceptata de catre Guvern.
  “A fost o negociere destul de dura pe acest subiect, dar daca vrem sa avem finantare in continuare nu trebuie sa aplicam ordonanta si stocului de credite”, a confirmat Gheorghe Gherghina, secretar de stat la Ministerul Finantelor Publice.
Punctul de vedere a fost sustinut si de Veronica Raducanescu, reprezentanta BNR in sedinta Comisiei, care a sustinut neaplicarea ordonantei si pentru imprumuturile aflate in derulare deoarece “este contrar conditionalitatilor impuse de FMI”.
Ideea neaplicarii pentru contractele in derulare se regaseste si intr-un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea OUG 50, prezentat de vicepresedintele Comisiei pentru Buget, deputatul PDL Adrian Nitu.
Actele aditionale semnate deja ar putea fi anulate
Proiectul isi propune modificarea articolului 95 din OUG 50, asfel incat clauzele acesteia sa nu se aplice si creditelor in derulare, cu exceptia unor prevederi  care fac referire la dobanzile penalizatoare si la rambursarea anticipata.
Conform deputatului Nitu, textul urmeaza sa fie discutat in cadrul urmatoarei sedinte a Comisiei pentru Buget, sub forma de amendament la articolul 95 al OUG 50.
Mai mult, in textul propus se prevede ca actele aditionale care au fost semnate intre banci si clienti, in vederea conformarii contractelor aflate in derulare pot fi anulate, in baza unei simple notificari transmisa de banca clientului in termen de 60 zile de la adoptarea proiectului legislativ.
Deputatii opozitiei se revolta
Dupa prezentarea proiectului de modificare a OUG 50, amendarea actului normativ a fost suspendata si s-a trecut la declaratii politice. Deputatii din opozitie au atacat guvernul si BNR pentru acceptarea conditionalitatilor impuse de FMI si au criticat lipsa de transparenta in aceasta privinta.
“Nu va puteti piti la infinit in fata populatiei. V-ati pitit deja 2 luni. Am documente scrise prin care, sub semnatura de ministri, se spune ca nu exista nicio problema pentru aplicarea OUG 50 si la creditele vechi, nu exista probleme cu Comisia Europeana. Acum aflu ca guvernul si-a asumat o altfel de opinie”, a declarat presedintele Comisiei, deputatul PSD Viorel Stefan.
“Mi-e foarte greu sa accept ca legislativul este la mana FMI si BNR. Noi mai stim ca activitatea de creditare este la pamant. Am muncit pana acum sa facem o lege buna si constatam ca ea se aplica la 7 credite care se vor da de acum inainte si nu la milioanele de credite in derulare”, a precizat si deputatul PNL Eugen Nicolaescu.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Verifici situația de la Biroul de Credit
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Credite nevoi personale

Alte Articole

Apar primele campanii cu DAE sub 10% pentru creditele de consum

Apar primele campanii cu DAE sub 10% pentru creditele de consum

Noile oferte promotionale lansate de banci coboara dobanda fixa la creditele de nevoi personale pana la 6,25%, nivel foarte apropiat de indicele IRCC din prezent.

14 Mar 2024 | Credite nevoi personale
Ofertele cu dobanzi variabile la creditele personale pot deveni tentante

Ofertele cu dobanzi variabile la creditele personale pot deveni tentante

In conditiile in care BNR se pregateste sa dea startul scaderii dobanzii de politica monetara in 2024, imprumuturile cu dobanzi variabile la creditele de nevoi personale ar putea fi de preferat celor fixe, la valori comparabile.

20 Feb 2024 | Credite nevoi personale
Noua directiva europeana pentru creditele de consum a intrat in vigoare

Noua directiva europeana pentru creditele de consum a intrat in vigoare

Noua directiva europeana a creditelor de consum a intrat in vigoare pe 19 noiembrie. Este doar inceputul unui proces laborios de transpunere si de implementare, la finalul caruia consumatorii vor fi mai bine protejati si vor avea mai multe drepturi.

21 Noi 2023 | Credite nevoi personale
Finantari pentru studenti, cu si fara subventie de stat

Finantari pentru studenti, cu si fara subventie de stat

Pentru al doilea an consecutiv,  CEC Bank acorda  credite in cadrul programelor Student Invest si Family Start cu dobanzi subventionate. BRD si Banca Transilvania au la randul lor credite pentru studenti, dar fara implicarea statului.

17 Noi 2023 | Credite nevoi personale

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul