Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a publicat motivarea sentintei din 20 octombrie 2015, in cazul procesului colectiv impotriva BCR. Insa nici aceasta nu pare a fi suficient de clara pentru clienti cu privire la stabilirea noilor dobanzi sau la recuperarea sumelor deja platite in contul dobanzilor abuzive.
Instanta a decis, in primul litigiu colectiv judecat, ca dobanda de referinta variabila practicata de BCR inainte de 2010 este abuziva, pentru ca este exprimata in termeni de maxim echivoc, iar consumatorii nu au putut cunoaste, astfel, cum functioneaza.
In aceste conditii, Curtea Suprema spune ca partea privind dobanda de referinta variabila (DRV) trebuie eliminata din contracte, dar ramane partea fixa, respectiv marja. In cazul celor care nu au partea fixa clar precizata in contract, ICCJ spune ca banca trebuie sa ii cheme la negociere pentru a stabili nivelul dobanzii.
Pe de alta parte, instanta precizeaza ca, pentru mentinerea in vigoare a contractului, este necesara pastrarea clauzei de dobanda, macar partial.
Clauza privind dobanda variabila, modificata sau eliminata?
“Pe cale de consecinta, continua sa isi produca efectele, in cazul contractelor care au o astfel de prevedere, clauza privind dobanda exprimata in procente fixe, iar in cazul celorlalte contracte partile urmeaza a stabili dobanda prin negociere”, se mentioneaza in motivare.
Pe de alta parte, insa, instanta spune ca banca este obligata ca, pe baza unor negocieri reale si efective cu imprumutatii si in baza acordului acestora liber exprimat, ”sa modifice clauza declarata nula atat sub aspectul modului de determinare a dobanzii, cat si sub aspectul momentului de la care aceasta modificare opereaza”.
Piperea: Negocierea se impune doar pentru contractele cu marja zero
Avocatul grupului de clienti, Gheorghe Piperea, sustine ca, ”intrucat clauza de dobanda variabila (DRV) a fost constata nula si lipsita de efecte, inseamna ca aceasta clauza nu va mai putea fi inserata in contract. Majoritatea covarsitoare a contractelor grupului G1(peste 90%) au clauze cu marje fixe de 1,2% - 1,5%. Cum partea variabila a acestei dobanzi a fost eliminata din contract, inseamna ca noile grafice de rambursare trebuie sa fixeze dobanda la aceste procente de 1,2-1,5%. Asa cum am spus deja, nici macar EURIBOR nu se mai adauga acestui procent fix”.
Potrivit lui Piperea, exista un numar foarte mic de contracte in care marja este zero. ”Acestea sunt contractele in privinta carora partile urmeaza a stabili dobanda prin negociere".
In cazul acestor contracte cu marja zero "revine paratei obligatia ca, pe baza unei negocieri reale si efective cu imprumutatii si in baza acordului acestora liber exprimat, sa modifice clauza declarata nula atat sub aspectul modului de determinare a dobanzii, cat si sub aspectul momentului de la care aceasta modificare opereaza". Rezulta ca obligatia negocierii incumba bancii, si nu imprumutatilor. In lipsa unui acord liber exprimat al acestora, contractele vor continua sa se deruleze fara dobanda.
Pe de alta parte, insa, avocatul clientilor spune ca aspectul negativ al motivarii consta in faptul ca, desi considera perfect justificata in toate contractele restituirea sumelor platite nedatorat cu titlu de DRV, totusi, ICCJ a decis ca aceasta restituire este prematura in cazul contractelor lasate in totalitate fara dobanda (cele cu marja zero), cata vreme nu sunt calculate cu precizie sumele de restituit. ”Deci, ne invita sa facem o alta actiune”, spune avocatul Piperea.
BCR spune ca dobanda trebuie renegociata cu toti clientii din proces
Pe de alta parte, insa, avocatul BCR, Ana Diculescu-Sova, partener NNDKP, spune ca, de fapt, cererea principala a clientilor implicati in proces a fost respinsa. In opinia sa, inlaturarea sintagmei “dobanda variabila” trimite la negocieri intre clienti si banca. “Dobanda nu poate fi decat negociata, chiar daca se declara nulitatea partiala a clauzei”, mai precizeaza avocatul BCR.
Procesul colectiv, in care sunt implicati 200 de clienti ai bancii in calitate de reclamanti, a inceput in 2010. Clientii au reclamat modul in care banca stabilea dobanda pentru credite inainte de 2010, si anume o dobanda variabila interna la care se adauga o marja fixa de 1-2 puncte procentuale.
