Porsche Bank a anuntat o crestere cu 150% a volumului de autoturisme finantate in iunie fata de aceeasi perioada a anului trecut. Majorarea este pusa pe seama derularii programului Rabla.

In ultimele doua saptamani din luna iunie, Porsche Bank a finantat un volum total de aproape un milion euro in cadrul programului de reinnoire a parcului auto.
"La fel ca si anul trecut, vedem Remat ca pe o buna ocazie pentru clienti de a-si schimba masinile, cu ajutorul unui sprijin financiar bun", a declarat Kurt Leitner (foto), CEO la Porsche Finance Group.
Creditul auto acordat cel mai frecvent in timpul programului Remat variaza intre 6.000 si 8.000 euro, reiese din datele publicate de Porsche Bank. Clientii au nevoie de un avans de 15% pentru un credit in lei, euro sau franci elvetieni, rambursabil intr-o perioada de pana la 10 ani.
Pentru programul Remat, banca si-a simplificat si procedurile de acordare a creditelor auto. Astfel, exista un singur contract atat pentru credit cat si pentru garantie. "Tot ce au clientii de facut dupa semnarea contractului este sa mearga la dealer sa ridice masina, cand totul este gata", a adaugat Leitner.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News