Folosim cookies pentru a face website-ul mai usor de utilizat, in conformitate cu Noul Regulament al Uniunii Europene cu privire la Protectia Datelor Personale (GDPR). Citeste Politica de Confidentialitate.

Termen limita pentru Astra Asigurari

Autor: Conso |

Publicat in: Asigurari

 

Situatia Astra Asigurari se va lamuri la sfarsitul lunii iulie, a declarat presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Misu Negritoiu. El a precizat ca atunci se va sti daca exista un investitor strategic interesat sa capitalizeze compania sau daca obligatiile de rascumparare vor fi preluate de Fondul de Garantare.

"Suntem in plan, proiectul pentru restructurarea Astrei este in grafic, ultima actiune, de majorare de capital, a fost aprobata ieri (miercuri – n.r.) in consiliul ASF. In urmatoarele saptamani misiunea este adresata actionarilor existenti si, ulterior, investitorilor strategici. Suntem in discutie cu cativa investitori, ne implicam si noi la nivelul autoritatii. O sa stim daca vreunul este realmente interesat si structura tranzactiei probabil in luna iulie", a explicat Negritoiu.

Potrivit acestuia, majorarea capitalului are doua faze. Prima se adreseaza celor circa 200 de actionari actuali in urmatoarele doua-trei saptamani, avand optiunea de participare si actionarul majoritar indirect, Dan Adamescu.

"Daca are banii, n-are decat sa-i bage (Adamescu - n.r.)! Faza a doua, pe care o asteptam in luna iulie, se adreseaza investitorilor calificati, care sunt investitorii strategici si cei financiari, o parte dintre cei carora ne adresam au vizitat camera de date, au informatiile preliminare si o opinie. Evident ca decizia de investitie e ceva mai complicata de atat. Intre timp, administratorul special si consultantul se intalnesc cu investitorii si fac asa-numitul roadshow, in care sa incurajam aceasta investitie, care nu este usoara", a spus Negritoiu.

Majorarea capitalului social al Astra Asigurari va fi de aproape 425 milioane de lei, la 682,7 milioane lei. In octombrie 2014, Astra si-a majorat capitalul cu 65,1 milioane de lei, la 257,8 milioane de lei, în urma derularii unei oferte de vanzarea de actiuni noi catre actionarii existenti.

Presedintele ASF a precizat ca statul nu este interesat sa preia Astra, pentru ca “nici nu s-a discutat, nici nu am putea si nici nu cred ca e bine”.

Alte articole din Asigurari

Asigurari

Drepturi suplimentare pentru consumatorii de asigurari din Romania

Consumatorii de asigurari din Romania vor beneficia de o atentie sporita din partea distribuitorilor de asigurari, fie companii sau intermediari. Legea de transpunere a Directivei privind distributia de asigurari IDD (Insurance Distribution Directive), care contine drepturi suplimentare pentru clienti, a fost adoptata, in sfarsit, de Parlament. Citeste mai mult

Tarifele RCA ar putea creste din nou

Pretul asigurarilor obligatorii auto ar putea sa creasca din nou in aceasta iarna, avertizeaza Asociatia Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI). Acest risc este iminent daca va fi eliminat plafonul de 25% pentru cheltuielile administrative ale firmelor de asigurari, masura solicitata de asiguratori. Citeste mai mult

Opinii recente

de Focsani Florin

"BRD refuza sa efectueze o rambursare anticipata par?iala de 2000 Eur ptr un credit PrimaCasa . Motivul comunicat telefonic: „ Norma interna nu permite, ..."

Facebook