Folosim cookies pentru a face website-ul mai usor de utilizat, in conformitate cu Noul Regulament al Uniunii Europene cu privire la Protectia Datelor Personale (GDPR). Citeste Politica de Confidentialitate.

Cum se calculeaza tarifele RCA pentru soferii cu risc ridicat?


Soferii cu risc ridicat de accidente au si ei, incepand din aceasta saptamana, tarifele plafonate la asigurarea de raspundere civila auto (RCA). Concret, pretul RCA pentru un sofer cu risc nu poate depasi cu mai mult de 36% valoarea maxima calculata in functie de tariful de referinta si clasa de risc in care acesta se incadreaza.


Mecanismul de calcul este bazat pe “Factorul N” aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) si calculat de Biroul Asiguratorilor Auto din Romania (BAAR) la valoarea de 1,36.

In cazul in care un sofer primeste de la cel putin trei companii tarife mai ridicate decat cel rezultat in urma calcului anterior, se adreseaza BAAR pentru a primi o oferta si a fi repartizat la o companie.

„Valoarea Factorului N de 1,36 arata ca o persoana, care primeste de la cel putin trei asiguratori diferiti oferte ale caror prime de asigurare RCA sunt mai mari cu 36% fata de tariful de referinta aferent segmentului de risc din care face parte, este incadrata in categoria asiguratilor cu risc ridicat si poate sa solicite Biroului Asiguratorilor Auto din Romania - BAAR - o oferta pentru incheierea unui contract RCA”, se arata intr-un comunicat al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).

Unde se asigura soferii cu daune multiple?

Acesti asigurati vor primi de la BAAR o oferta al carei pret va fi calculat prin inmultirea tarifului de referinta cu 1,36 si cu coeficientul aferent clasei de bonus-malus.

Biroul Asiguratorilor intocmeste in termen de 20 de zile oferta finala. Clientul are la dispozitie alte zece zile sa incheie asigurarea cu firma la care a fost repartizat. Acesta nu poate refuza oferta.

BAAR a utilizat in calculul Factorului N datele anonimizate (rezultate din procesul de determinare al tarifului de referinta) transmise de ASF, respectiv: prima de risc la nivelul fiecarui asigurator RCA, precum si prima de risc din tariful de referinta, pentru fiecare segment de risc utilizat in raportul privind determinarea tarifelor de referinta pentru asigurarea RCA; primele comerciale practicate efectiv pentru asigurarile RCA de catre asiguratorii RCA, aferente politelor RCA cu durata de 1, 6 si 12 luni si care au avut cel putin o zi de valabilitate in anul 2016.

Potrivit ASF, valorile primelor comerciale aferente politelor cu durata sub-anuala au fost transformate in valori echivalente unor prime anuale. De asemenea, valoarea tuturor primelor aferente politelor selectate care au fost incadrate in alte clase de bonus-malus decat B0 au fost transformate in valoarea echivalenta pentru o polita similara din clasa B0 prin impartire la coeficientul specific de bonus-malus aferent clasei in care a fost incadrata polita respectiva.

„In urma aplicarii de catre BAAR a celor doua metode descrise in Procedura privind gestionarea de catre BAAR a asiguratilor RCA cu risc ridicat, a rezultat o valoare a Factorului N de 1,3593, prin rotunjire rezultand o valoare finala a Factorului N de 1,36”, a precizat ASF in urma deciziei din 8 august a Consiliului institutiei de supraveghere.

Factorul N va fi actualizat, cel putin semestrial, de catre BAAR.


Distribuie articolul




ALTE ARTICOLE - Asigurari


Asigurare auto 2 in 1 - RCA plus optiuni din CASCO
Asigurare auto 2 in 1 - RCA plus optiuni din CASCO

Proprietarii de masini care vor sa detina o singura polita de asigurare, cu protectie totala, au la dispozitie un astfel de produs. Este vorba de o asigurare care cuprinde polita RCA, la care se pot adauga optiuni specifice asigurarii CASCO, de la cele de baza, la varianta full.

26 Februarie 2019 | Asigurari

Cum poti obtine o reducere consistenta la RCA?
Cum poti obtine o reducere consistenta la RCA?

Asigurarea de raspundere civila auto (RCA) reprezinta o cheltuiala obligatorie pentru posesorii de autoturism. Aceasta, insa, poate fi mai mare sau mai mica, pentru acelasi tip de masina, in functie de comportamentul soferului la volan. Diferenta se stabileste dupa aplicarea sistemului bonus-malus. Cum obtii reducerea maxima?

5 Decembrie 2018 | Asigurari

Drepturi suplimentare pentru consumatorii de asigurari din Romania

Consumatorii de asigurari din Romania vor beneficia de o atentie sporita din partea distribuitorilor de asigurari, fie companii sau intermediari. Legea de transpunere a Directivei privind distributia de asigurari IDD (Insurance Distribution Directive), care contine drepturi suplimentare pentru clienti, a fost adoptata, in sfarsit, de Parlament.

20 Septembrie 2018 | Asigurari

Tarifele RCA ar putea creste din nou

Pretul asigurarilor obligatorii auto ar putea sa creasca din nou in aceasta iarna, avertizeaza Asociatia Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI). Acest risc este iminent daca va fi eliminat plafonul de 25% pentru cheltuielile administrative ale firmelor de asigurari, masura solicitata de asiguratori.

8 August 2018 | Asigurari

Mai multe articole