top banner

Care sunt cele mai reclamate companii din asigurari?

25 Septembrie 2017 | Autor: Conso

Domeniul asigurarilor auto, in special RCA si Carte Verde, continua sa reprezinte segmentul de piata pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) primeste cele mai multe petitii de la clienti. Cele mai reclamate companii raman, de asemenea, City Insurance, Euroins si Asirom VIG, se arata intr-un comunicat al Autoritatii.
ASF a primit, in total, in primul semestru al anului 2017, 4.698 de petitii, in scadere cu 48,54% fata de semestrul I din 2016. Dintre acestea, 84,95% reprezinta petitii aferente pietei asigurarilor-reasigurarilor, 12,66% sunt petitii aferente pietei pensiilor private, iar 2,38% sunt petitii aferente pietei instrumentelor si investitiilor financiare.
In piata asigurarilor, numarul petitiilor a scazut la jumatate (cu 0,87% fata de acelasi interval al anului precedent) la 3.991 de petitii.
Din acestea, au fost analizate si solutionate 2.889 de petitii, in scadere cu 41,75% fata de semestrul I al anului 2016. Celelalte petitii reprezinta: solicitari ale petentilor care au excedat competentei ASF, unele dintre acestea fiind redirectionate catre alte institutii ale statului.
Din analiza datelor raportate de catre societatile de asigurare la ASF se constata ca cele 2.889 petitii, analizate si solutionate in mod unic pe petent, reprezinta 0,56% din numarul total de daune avizate de catre asiguratori si 0,02% din numarul total al contractelor de asigurare aflate in vigoare la sfarsitul semestrului I 2017.
Majoritatea petitiilor, solutionate in favoarea petentilor
Dintre petitiilor solutionate, 1.846 (64% din total), au fost finalizate in favoarea petentilor. Dintre acestea, 36% au fost finalizate prin plata despagubirilor solicitate de catre petenti, in dosarele de dauna deschise, restul petitiilor avand ca obiect solicitari de natura procedurala, necuantificabile material (deschidere dosar de dauna, reconstatare, transmitere accept de plata catre unitatea reparatoare, recalculare valoare despagubire etc.).
Ca de fiecare data, cea mai mare cea mai mare parte a petitiilor primite de ASF reclama nereguli din piata asigurarilor generale (2.798, respectiv 96,85% din total). In cadrul categoriei asigurarilor generale, ponderea importanta o detin petitiile inregistrate pe clasa asigurarilor obligatorii de raspundere civila auto RCA si Carte Verde (2.161, respectiv 74,8% din totalul perioadei analizate).
“Cele 2.161 petitii inregistrate si solutionate in semestrul I 2017 pe clasa asigurarilor obligatorii RCA si Carte Verde reprezinta aproximativ 0,04% din numarul contractelor RCA incheiate (5.695.440) si, respectiv 1,42% din numarul dosarelor de dauna RCA deschise in acest semestru (152.378), conform datelor raportate de catre asiguratori la ASF”, se arata intr-un comunicat al Autoritatii.
Aspectul cel mai des reclamat de catre petenti in primele sase luni ale acestui an a fost neplata/plata partiala a despagubirilor/valorilor de rascumparare solicitate de catre asigurati/pagubiti, in 1.890 de cazuri (65,42% din total). Printre alte aspecte sesizate s-au numarat si nerespectarea termenelor de constatare/constatare suplimentara, solicitari de recalculare a valorii despagubirilor, respectiv nerespectarea conditiilor contractuale/normelor RCA, in cazul asigurarilor auto. Un alt aspect sesizat de catre petenti a fost recalcularea valorilor de despagubire/rascumparare in cazul asigurarilor non-auto.
Pilonul II a atras cele mai multe petitii din piata pensiilor
Pentru piata pensiilor private, ASF a primit, in primul semestru din 2017, 595 petitii, in scadere cu 23,23% fata de semestrul I din 2016. Dintre acestea au fost solutionate in mod unic pe petent 524 petitii, in scadere cu 31,86 % fata de semestrul I 2016.
“Din totalul de 524 petitii solutionate, un numar de 406 petitii (77,48% din total) s-a referit la Pilonul II, in scadere cu 45,06% fata de semestrul I 2016, in timp ce petitiile transmise de catre participantii care au aderat la un fond de pensii facultative (Pilonul III) reprezinta un procent de 1,91% din totalul petitiilor inregistrate, de asemenea in scadere cu 54,55% fata de semestrul I 2016”, se mentioneaza in comunicatul ASF.
Din totalul petitiilor inregistrate in semestrul I 2017, 484 (92,61%) au fost finalizate in favoarea petentilor.
In aceeasi perioada, pe piata instrumentelor si investitiilor financiare, Serviciul Petitii a primit spre solutionare 112 petitii, in scadere cu 51,3% fata de aceeasi prioada a anului trecut. Dintre acestea un numar de 99 petitii au fost inregistrate in mod unic pe petent, analizate si instrumentate, in scadere cu 50,5% fata de semestrul I 2016.
Din analiza petitiilor efectuata in functie de entitatile reclamate, reiese ca ponderea cea mai mare o detin petitiile pentru emitenti, respectiv 44,44% (44 de petitii), in scadere cu 65,63% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In ceea ce priveste tipurile de operatiuni, un numar de 31 de petitii, reprezentand 31,31%, s-au referit la verificarea detinerilor de actiuni/plata dividende, in scadere cu 27,91% fata de inregistrarile din semestrul I 2016.
Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Asigurari

Alte Articole

Politele RCA cumparate online vor fi mai ieftine

Politele RCA cumparate online vor fi mai ieftine

Modificarile aduse normei 20/2017 vizand asigurarile auto ce vor intra in vigoare in septembrie introduc posibilitatea diferentierii tarifelor in functie de modul de vanzare al acestora-online sau fizic.

24 Aug 2022 | Asigurari
Asiguratii City Insurance trebuie sa incheie urgent alte polite RCA

Asiguratii City Insurance trebuie sa incheie urgent alte polite RCA

Potrivit ASF, politele RCA emise de City Insurance inceteaza de drept pe 11 mai 2022, chiar daca scadenta lor depaseste data mentionata, iar detinatorii acestora trebuie sa incheie noi asigurari pana atunci, altfel risca amenzi sau, si mai grav, sa plateasca daunele produse din propriul buzunar.

03 Mai 2022 | Asigurari
Modificare in legislatia RCA: apare constatarea amiabila in format electronic

Modificare in legislatia RCA: apare constatarea amiabila in format electronic

Un proiect de norma propus de ASF introduce constatarea amiabila in format electronic incepand din 15 octombrie 2022 pentru a oferi soferilor implicati in accidente usoare o modalitate mai rapida de rezolvare a formalitatilor.

29 Mar 2022 | Asigurari
Ce modificari aduce noua directiva UE privind asigurarile RCA

Ce modificari aduce noua directiva UE privind asigurarile RCA

Sunt vizate de textul noii directive in principal despagubirile in urma insolventelor unor societati de asigurare, sumele minime asigurate, controalele privind incheierea RCA si utilizarea certificatelor cu istoricul daunelor in statele membre.

14 Dec 2021 | Asigurari

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul