Cei 409 clienti ai societatii de asigurare aflata in faliment, Delta Addendum, se pot adresa Fondului de Garantare din cadrul CSA pentru a-si incasa despagubirile aferente daunelor inregistrate.
Fondul de Garantare din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) are temeiul legal sa efectueze aceste plati incepand din 15 august 2011, intrucat hotararea instantei judecatoresti, de deschidere a procedurii insolventei, a ramas irevocabila.
Fondul a preluat pana in prezent un numar de 565 de dosare de dauna. Acestea au fost preluate in doua transe, iar valoarea lor totala este de aproape 1,42 milioane lei.
Fondul de Garantare a efectuat deja plati in valoare de 61.631 lei in temeiul cererilor de plata primite, aferenta unui numar de 31 dosare de dauna.
”Potrivit procedurii reglementate de legislatia specifica asigurarilor, toate persoanele care pretind un drept de creanta impotriva societatii Delta Addendum Asigurari Generale trebuie sa se adreseze Fondului de Garantare cu o cerere de plata, insotita de documentele justificative ale creantei in vederea platii despagubirii. Cererea se formuleaza in termen de 60 de zile de la
data publicarii listelor”, se arata in comunicatul de presa Comisiei de Supraveghere (CSA).
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News